Încerc să descopăr acele zone ale realității românești care funcționează cum se cade sau care dau semne de reviriment. Un astfel de exemplu este, în opinia mea, televiziunea publică. După ani de zile de stagnare, de confuzie, cu un format al emisiunilor prăfuit, cu prezentatori neinteresanți și cu un conținut tot așa, de câtva timp, în mandatul actualei conduceri, sub directoratul lui Dan-Cristian Turturică, un privitor de bună-credință observă o schimbare în bine, pe mai multe paliere.
Aria de cuprindere a programelor este mai largă. Între altele, și-a redobândit locul meritat pe ecranele televizoarelor și actul de cultură, ceea ce nu e puțin lucru. Dar sunt de urmărit acum și emisiunile informative, bogate în conținut și echilibrate, precum și dezbaterile, cu comentatori avizați și cu puncte de vedere care se rețin, precum și filmele documentare ori cele artistice de referință, ca și transmisiunile din actualitatea regională. Au apărut în programe chipuri noi și emisiuni noi, cu o desfășurare dinamică și mai atractivă. De la conceptul emisiunilor și până la grafica genericelor se vede dorința de modernizare, de adecvare la standardele vremii, una a digitalizării, a internetului, a comunicării planetare instantanee.
Și se mai constată ceva urmărind aceste transformări mari și mici din activitatea televiziunii publice: instituția pare să conștientizeze faptul că îi revine o misiune esențială, aceea de a fi o oglindă a societății românești în întregul său și, totodată, aceea de a informa corect, dincolo de trecătoare partizanate politice, de a transmite cunoștințe și de a educa, de a promova adevăratele valori, de a identifica și de a pune în lumină vectorii realmente importanți pentru devenirea noastră, ca țară.
Evident, nu e ușoară schimbarea la față și nu e sigur niciodată că reușește: o instituție publică de o asemenea complexitate depinde de multe nedeterminate, între care, desigur, factorul politic are o însemnătate majoră. Pentru ca televiziunea publică să devină una cu o funcționare remarcabilă e nevoie să aibă atât în conducere, cât și în diversele departamente de producție oameni și competenți profesional, și de bună intenție. Dar nu e suficient: ei trebuie să găsească înțelegere din partea clasei politice, care să creeze cadrul decent de existență a instituției, fără imixtiuni editoriale. Or, în viața reală, și mai cu seamă în societatea românească de astăzi, care încă își caută făgașul, această conjugare fastă de condiții îndeplinite e greu, de nu cumva imposibil de atins.
Și fiindcă vorbeam despre complexitatea unei televiziuni publice și despre cum funcționează ea într-o lume așezată, cu tradiții solide și reguli respectate, să privim înspre o astfel de televiziune, exemplară în Europa și pretutindeni de fapt: BBC, The British Broadcasting Corporation, care reprezintă un reper pentru oricine, este compania de televiziune britanică finanțată din bani publici. Ca să ne dăm seama de anvergura ieșită din comun a unui asemenea proiect editorial e de precizat că BBC, prin serviciul de radio, își diseminează mesajul nu doar în engleză, pentru Marea Britanie, ci transmite în numeroase limbi precum albaneză, sinhaleză, tamilă, urdu, cantoneză, kirundi, kirkiză, nepaleză, hausa și alte limbi exotice sau cunoscute, până la 33. Iar Radio BBC WS (postul de radio datează din anul 1922) poate fi ascultat pe unde scurte în 154 de capitale ale lumii și o selecție din programele sale e preluată de aproape 2000 de posturi radio de peste tot. Apare limpede din aceste succinte date de prezentare că rolul/ rostul/ menirea și, deci, activitatea unei televiziuni publice sunt cu totul excepționale. În aceste condiții, felul în care îi măsurăm ponderea și îi atribuim resursele trebuie să fie și el excepțional.
Mi s-ar putea reproșa că sunt subiectiv, că așez într-o lumină favorabilă televiziunea publică, fiindcă ne-a acordat nouă această emisiune săptămânală, România literară Tv. Și, da, recunosc, n-am de ce să ascund lucrul acesta, faptul că scriitorii români de astăzi au căpătat în sfârșit chip, încăpând pe ecranele televiziunii naționale, cântărește considerabil în judecata mea. Am ținut în mod deosebit la această idee: scriitorii români de astăzi să iasă din invizibilitate printr-o emisiune a lor. Am convingerea că o astfel de inițiativă culturală aduce un beneficiu cert: în sfârșit, pot fi văzuți și ascultați, pot fi cunoscuți creatorii valoroși de literatură, dintre care se vor alege mai apoi modelele, clasicii, cei cu ale căror opere vom ajunge să ne legitimăm.
Emisiunea în sine este desigur perfectibilă. Nu ne mulțumește întru totul, îi găsim scăderi și ne străduim s-o îmbunătățim. Și ca structură, și ca dinamică, și ca subiecte. Și, cu precădere, căutăm să lărgim cât mai mult cercul celor cuprinși în ea. Există probabil o criză când ne referim la literatură, dar ea are drept cauză receptarea, nu calitatea în sine a scriitorilor români la vârf. România literară Tv, așa cum o închipuim noi, este o emisiune despre literatura română de azi reprezentativă, prezentată drept ceea ce este, un bun național.