O lectură mai pasionantă decît a multor romane contemporane și decît a majorității volumelor de poezie ce apar nestăvilit este cea a volumului intitulat 101 cuvinte argotice de Rodica Zafiu, aflat acum la ediția a doua, revăzută. Expresivitatea argoului și continua lui modificare sînt motive puternice ca vorbitorul, cititorul și, ar fi cazul, scriitorul să …
Florin Toma îmbină în prozele sale, la o primă vedere, suprarealismul cu textualismul, povestirile pot fi o demonstrație că textul naște realitate și că realitatea se refugiază în text. Iar dacă în definirea textualismului se zice că miza este „autenticitatea în scriitură“, la Florin Toma acest lucru este dovedit cu prisosință. Cel mai recent volum, …
Elsa Anca-Bărbuș (1927–2021) – traducătoare și filolog – a fost o respectabilă membră a comunității greco-catolice bucureștene, care a fost puternic atașată în primii ani postbelici și de Partidul Național Țărănesc (ulterior a activat și în PNȚCD, în preajma lui Corneliu Coposu, la fel ca soțul său, Ioan Bărbuș). În studiile istorice din perioada postcomunistă, …
Puțini sunt cei care știu că, pe lângă remarcabilele sale eseuri, piese de teatru și jurnale intime, Eugen Ionescu este și autorul mai multor narațiuni incitante. Mă gândesc la povestirile reunite în volumul La Photo du Colonel (1962) și mai ales la singurul roman publicat de celebrul dramaturg, Le Solitaire (1973). Redactate în limba lui …
Poezia lui Nicolae Coande are uneori aerul unui suspans enigmatic. Autorul începe o confesiune, adoptă un ton decis, descrie un gest amplu, dar dintr-odată se oprește, trece la altceva, repetând procedeul. Elan incipient dar și rezervă, relație posibilă dar și evitare, într-un joc ce trece de la un vers la altul, de la un poem …
În anul 2023 a fost un boom al cărților pentru copii (și nu doar în România), cu tendințe care merg mai ales spre ficțiunea realistă și abordarea interactivă, spre grija față de mediul înconjurător și promovarea educației (cărți despre istorie și alte științe, învățături despre tehnologie și diverse teme legate de dreptatea socială). Mai ales …
Ce-ar fi să-ți scrii singur recenzia sau cronica la cartea pe care tocmai ai publicat-o? Ce ar însemna să te transformi în propriul tău cronicar literar? O absurditate, ești tentat să răspunzi. În realitate, la o reexaminare mai atentă, lucrurile ar putea să stea puțin diferit. La Editura Spandugino mi-a reapărut de curând lucrarea Introducere …
Sub titlul neutru Studii literare, Mihai Zamfir a început reeditarea a șase dintre cărțile sale de istorie literară de dinainte de 1989, într-o binevenită serie de autor. În actuala penurie de idei și dezbateri literare, care a împins disciplina criticii și istoriei literare românești într-un soi de catalepsie intelectuală, reîntâlnirea cu opera unuia dintre cei …
Numărul montărilor cu piesele lui Matei Vișniec, anvergura teatrelor unde acestea se joacă (în țara sa natală și în afara ei) și ecourile venite din partea cronicarilor literari și teatrali nu lasă loc niciunui dubiu: știm cine este cel mai important dramaturg român în viață. Poziția aceasta, scriitorul optzecist și-a dobîndit-o chiar pe cînd mai …
După un deceniu de la apariția antologiei Lumină, încet, Marian Drăghici revine în actualitatea editorială cu ediția a II-a, regândită și evident amplificată. Ieșind astfel, în acest moment jubiliar (n. 1953), din refugiul voluntar subliniat pe manșeta coperții: „Din 2019, retras din viața literară, optează pentru condiția de «monah ca lumea»“. Între timp, a apărut …
Textele adunate în O lume care a luat-o razna. Câteva reacții de bun-simț la ce ni se întâmplă; noua carte a lui Alexandru Călinescu, au fost publicate în „România literară“, „Dilema veche“, „Viața Românească“, „Ziarul de Iași“ în intervalul 2020-2023 și alcătuiesc o cronică a lumii de azi cu caznele și raznele unei societăți în …
Hesperus (1992), Pergamentul diafan. Ultimele povestiri (1996), Arta fugii (2002), Jocul de smarald (2005) și Tozgrec (2010) sunt volumele prin care cititorul român a luat cunoștință de opera literară a lui Ioan Petru Culianu (1950-1991), recuperată postum prin eforturile generoase ale Terezei Culianu-Petrescu și ale lui Dan Petrescu. Sunt lucrări care, de-a lungul anilor, au …
