Elsa Anca-Bărbuș (1927–2021) – traducătoare și filolog – a fost o respectabilă membră a comunității greco-catolice bucureștene, care a fost puternic atașată în primii ani postbelici și de Partidul Național Țărănesc (ulterior a activat și în PNȚCD, în preajma lui Corneliu Coposu, la fel ca soțul său, Ioan Bărbuș). În studiile istorice din perioada postcomunistă, a fost poate mai cunoscută cu prenumele său folosit de cei foarte apropiați (Nina).
Cred că volumul realizat de Miorița Baciu Got (profesoară de limba română, inspector școlar lung timp, scriitoare și autoare a unor lucrări de reconstituire istorică) este, în primul rând, o carte despre trăinicia unui cuplu – o familie care rezistă timp de decenii presiunilor de tip totalitar. Imediat după 1945, Elsa Anca, studentă la Facultatea de Drept, fiică a avocatului Victor Anca (ardelean, militant pentru Unirea Transilvaniei la 1918), îl cunoaște pe tânărul național-țărănist Ioan Bărbuș cu care se și logodește. Însă logodnicul ei este arestat și vor trăi despărțiți timp de 17 ani (memorialista însăși este reținută și trimisă în două rânduri în universul concentraționar comunist). Acest atașament contrastează cu alte exemple, poate numeroase, când familia românească de după 1948 s-a destrămat: fie soția, fie soțul – având partenerul în detenție – a divorțat, de multe ori pentru a se salva sau a ușura parcursul (îndeosebi educațional) al copilului. Nu discutăm aici aceste circumstanțe dramatice și, evident, nu suntem judecători morali, pentru că nu am trăit acele timpuri îngrozitoare. Pe de altă parte, statornicia și fidelitatea vădite de Elsa Anca trebuie scoase în evidență odată în plus.
Titlul acestei cărți – Fața văzută a lunii – evocă modul cum ar fi dorit să rămână Elsa Anca-Bărbuș în memoria posterității, iar aici este important de notat în ce context a fost folosită expresia asociată (opozabilă). Chiar un reputat cercetător al istoriei Bisericii Române Unite sub comunism, profesorul clujean Ioan-Marius Bucur, a vorbit într-un studiu extins și erudit despre „Partea nevăzută a lunii: serviciile secrete și «unificarea religioasă» din 1948“ (reîntregirea Bisericilor a fost pretextul pentru desființarea cultului greco-catolic). Așa cum reiese și din mărturiile doamnei Elsa Bărbuș, pe de o parte, avem o comunitate de credință, o comuniune spirituală, sufletească, dublată de un angajament civico-politic democratic, iar, de cealaltă parte, o lume cazonă specifică totalitarismului comunist și sferei poliției secrete. Cea din urmă, cum rezultă și din dosarul de la CNSAS întocmit de Securitate pe numele memorialistei și studiat de Miorița Got, se ocupa cu infiltrarea, dezbinarea și, în cele din urmă, reprimarea grupurilor atașate de PNȚ și a mediilor ecleziastice, în cazul nostru particular, comunitățile care țineau de Biserica Română Unită cu Roma.
Dincolo de buna contextualizare, Fața văzută a lunii este o carte despre personalitatea Elsei Anca-Bărbuș. Însă volumul vorbește în egală măsură despre Biserica Română Unită cu structurile sale (ASTRU/Asociația Studenților Români Uniți) și cu personalitățile legate de ea, precum Monseniorul Vladimir Ghika, Vasile Aftenie, Tit-Liviu Chinezu, Ioan Suciu (ierarhi care au fost beatificați de Sfântul Scaun în ultimul deceniu). Declararea lor ca „Fericiți“, un prim pas spre canonizare, a prilejuit o serie importantă de apariții editoriale, iar cartea de față se înscrie cumva în această tendință evocatoare.
Să mi se permită o mărturisire subiectivă. Volumul alcătuit de Miorița Baciu Got mi-a adus în minte momente de început ale biografiei mele academice. Cartea aceasta conținând relatările doamnei Elsa Anca-Bărbuș ne vorbește odată în plus despre tezaurul de suferință din România. Datorez această sintagmă doamnei Violeta Barbu care, din păcate, ne-a părăsit prea devreme. Reputata medievistă folosea des acest concept și, cum se poate intui, el nu desemnează doar totalitatea victimelor regimului totalitar comunist sau ale sistemelor totalitare/dictatoriale care s-au succedat după 1938, ci ceva mai mult de atât: implică o moștenire morală, dublată de puterea exemplului sacrificial. Datorită Violetei Barbu am putut cunoaște mai bine comunitatea catolică bucureșteană, fie romano-catolică, fie română unită, greco-catolică. Prin domnia sa am ajuns la Emanuel Cosmovici, iar prin acesta din urmă la doamna Elsa (Nina) Anca-Bărbuș, care a acceptat această lungă discuție evocatoare, transformată într-un adevărat interviu de istorie orală. Miorița Baciu Got a întreprins un demers temerar și ambițios, centrat asupra profilului spiritual al Elsei Bărbuș și a epocii în care a trăit.