Comentarii critice

Alte fețe, alte încăperi

Nicole Rose Whitaker scria, într-un număr din The New Yorker din 2022, la rubrica de umor, despre cum obiceiurile de acasă se reflectă în personalitatea fiecăruia sau, cu alte cuvinte, că felul în care îți arată casa spune multe despre tine. Ea făcea câteva analogii simpatice, mai mult sau mai puțin documentate sau „științifice“. De …

Analiza și sinteza

Seria critică Mihai Zamfir, începută la Editura Spandugino, continuă cu un al doilea volum. Dacă primul a fost consacrat studiilor literare românești – cuprinzând Introducere în opera lui Alexandru Macedonski (1972) și Poemul românesc în proză (1981), comentate de mine în cadrul acestei rubrici –, cel de față conține alte două cercetări, dedicate însă literaturii …

Nu demolați vremurile de glorie

Arhitectura Bucureștiului interbelic este un subiect fascinant, care mobilizează astăzi destui pasionați, dar mai puțini decît s-ar cuveni. Aceștia caută, printre clădirile noi, construite fără gust, ale perioadei comuniste și ale „tranziției“, ultimele imobile rămase în picioare, multe dintre ele desfigurate de „îmbunătățiri“ ridicole, deformatoare, care strică adesea cele mai caracteristice detalii. Dispar uși, se …

Lecția de poezie pentru surdomuți

Se manifestă astăzi, dar acest fapt s-a întâmplat mereu în istorie, un conflict (justificat) între omul cultural, conservator în sensul perenității valorilor, și cel acaparat (considerabil, chiar în totalitate) de mirajul progresului tehnic. Lucru care nu ar fi chiar periculos, dacă dezvoltarea foarte rapidă a științei nu ar produce o abruptă mutație, omorând omul cultural, …

Dumitru Micu după Dumitru Micu

La Editura Muzeul Literaturii Române a apărut recent volumul al patrulea din seria Studii, eseuri, articole purtând semnătura regretatului profesor Dumitru Micu (1928-2018). Lucrarea se intitulează Jurnal târziu de lectură și a fost îngrijită de Alexandru Dumitriu. Impozantul op continuă preocupările din cărțile anterioare ale colecției de autor: Microsinteze și micromonografii (2015), Efigii, portrete și …

O distopie cu final imprevizibil

Romanul Rețeaua subterană, semnat de Savu Popa, este o distopie în cel mai curat sens al termenului, unde anormalitatea ia sub control realitatea, confuzionînd-o. Acțiunea se petrece, în prima fază, într-o bibliotecă, un fel de labirint distopic, în care lumea reală, reprezentată de cititorii onești, se contaminează de ficțiunile din cărți, printr-un ciudat transfer de …

Blaga redescoperit

Profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, având ca domeniu de specializare istoria filosofiei românești, Marta Petreu realizează în cartea sa Filosofia lui Blaga un intelectual tur de forță în cele peste 600 de pagini, punând laolaltă omul și filosofia sa, analizând un parcurs formativ-intelectiv scandat de episoadele reflexive ale conceperii operei, dar și minat de istorie …

Ieșirea din contur. Glose despre poezia Monicăi Pillat

După splendidul volum de colinde apărut la finele anului trecut (Colinde și daruri de veghe, Editura Spandugino, 2023), în care împărtășea cititorilor săi, prin versuri de diafană spiritualitate, bucuria Nașterii Domnului, Monica Pillat ne încântă din nou cu o minunată antologie de poeme, în marea lor majoritate inedite, dedicate de data aceasta Învierii (O candelă …

Relația teatrală

Au trecut peste douăzeci de ani de la apariția primei ediții, în 2002, a romanului lui Gabriel Chifu, Povestirile lui Cesar Leofu, iar ediția a doua, „revizuită și adăugită“, marchează trecerea unui examen pe care îl invocă autorii de când lumea, ceea ce se numește proba timpului. Romanul se citește pe nerăsuflate, cu același interes, …

Vladimir Streinu redivivus (final)

Cartea Curs de estetica poeziei (București, EMLR, 2024) îl readuce neașteptat în actualitate pe Vladimir Streinu. Editoarea ei, Luana Stroe, care semnează și studiul introductiv, a valorificat aici tot materialul disponibil legat de autor: note pentru curs, fragmente redactate de mână, dactilograme corectate de autorul însuși, casete ce reproduc vocea profesorului în timp ce se …

Un volum al metamorfozelor

La treizeci de ani de la debutul cu Firește că exagerez (1994, Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România), Robert Șerban ne propune o schimbare de paradigmă lirică, în recenta culegere intitulată Aproape nimic sigur. Schimbarea e mai greu perceptibilă la nivelul discursului, dar e imediat sesizabilă la cel al viziunii. Poetul a trecut …

De solitudine

În pofida aparențelor, solitudinea menționată de Ioan Barb în titlul ultimului d-sale volum de versuri nu reprezintă o decisivă rupere de lume, o izolare fără rest, ci un raport special cu postura în cauză. Unul favorizând o sumă de trăsături ale introspecției stimulate de mediul ambiant care se proiectează în sfera acesteia în măsura în …