La Editura Muzeul Literaturii Române a apărut recent volumul al patrulea din seria Studii, eseuri, articole purtând semnătura regretatului profesor Dumitru Micu (1928-2018). Lucrarea se intitulează Jurnal târziu de lectură și a fost îngrijită de Alexandru Dumitriu. Impozantul op continuă preocupările din cărțile anterioare ale colecției de autor: Microsinteze și micromonografii (2015), Efigii, portrete și profiluri literare alături și dincolo de literatură (2015) și Lecturi, opinii, evocări, exegeze (2020). Volumul se impune atât prin diversitatea și seriozitatea studiilor, cât și prin migălosul aparat critic. Alexandru Dumitriu este autorul unei prefețe substanțiale, în care reconstituie profilul spiritual al profesorului de odinioară și în care explică geneza cărții. Merită atenție și Aparatul bibliografic din final, în măsură să ofere informații utile despre conținutul celor patru volume ale seriei. El este urmat de o anexă și de câteva date biobibliografice ce rezumă activitatea istoricului literar.
Prefața lui Alexandru Dumitriu are un titlu simbolic, Benedictinul, ce sugerează foarte bine condiția dascălului retras la senectute în paradisul bibliotecii. Exegetul reușește să schițeze un reușit portret spiritual al artistului aflat la amurgul vieții. În 2022, ca proaspăt angajat al Muzeului Național al Literaturii Române, cu acceptul Constanței Micu, el a început studiul și valorificarea manuscriselor reputatului istoric literar. Titlul Jurnal târziu de lectură a fost dat de către editorul cărții. În ceea ce privește structura lucrării, ea s-a bazat pe o notă datată 3 august 2011 din însemnările zilnice încă inedite ale autorului Istoriei literaturii române în secolul al XX-lea. Publicarea jurnalului intim promite o interesantă radiografie a literaturii române postbelice. În notațiile sale, Dumitru Micu schița cuprinsul celor cinci volume din amplul proiect intitulat Studii, eseuri, articole. Dintre acestea, două au apărut în 2015, în timp ce al treilea a văzut lumina tiparului postum, în 2020. Scopul declarat al istoricului literar a fost acela să valorifice bogata activitate publicistică pe care a desfășurat-o în special după 1989. De aici și ideea unui posibil subtitlu de carte, Gânduri în vuietul vremii, o parafrază după titlul plachetei de versuri publicate de Alexandru Philippide în 1939.
Alexandru Dumitriu insistă pe dificultățile întâmpinate în stabilirea textelor. Deja pe una dintre manșetele primului volum, profesorul Dumitru Micu anticipa tematica întregului ciclu critic, alcătuit din „portrete, evocări, amintiri, reflecții, inclusiv extraliterare, stârnite de «vuietul» anilor imediat următori năruirii comunismului“. Pentru a facilita lectura cititorilor, pe baza parcurgerii atente a volumelor de critică literară și a însemnărilor zilnice, editorul a alcătuit un util aparat bibliografic. Acesta reconstituie sumarul celor patru volume, menționând locul în care a fost publicat inițial fiecare material și ce discută acesta. Jurnalul târziu de lectură reunește douăzeci și șase de articole, la care se adaugă addenda ce însumează încă patru texte. Parcurgerea lor demonstrează faptul că Dumitru Micu a rămas până la senectute un cititor împătimit, pentru care lectura a constituit o modalitate de existență. Studiile și eseurile istoricului literar au fost publicate inițial într-o serie de reviste, precum: „Caiete critice“, „Gând românesc“, „Acasă“, „Nord literar“, „Cultura“, „Limbă și literatură“. Există și câteva texte inedite descoperite în arhiva criticului, cum ar fi cel intitulat „Măștile“ lui Baconsky. Altele au fost inițial prefețe sau postfețe: Poezia lui Ion Horia, Poezie din Basarabia, Un roman al etnogenezei române. Nu lipsesc nici ocazionalele, precum medalionul dedicat lui Eugen Simion la împlinirea vârstei de 80 de ani. Autorul asupra căruia se revine de mai multe ori este Mircea Eliade, unul dintre preferații profesorului.
Asemenea volumelor anterioare ale seriei, cartea de față reprezintă rodul unei îndelungate activități de cronicar literar. Cititorul de vocație atrage însă atenția și asupra neajunsurilor foiletonisticii. Exegetul deplânge faptul că, acaparat de îndatoririle sale de cronicar sau de elaborarea unui studiu mai amplu, a fost adesea obligat să renunțe la lectura văzută ca desfătare.
Până la sfârșitul vieții, Dumitru Micu a rămas același exeget riguros, exigent și foarte bine documentat. Meritul seriei de autor Studii, eseuri, articole este acela că valorifică o parte din bogata moștenire spirituală lăsată de unul dintre criticii importanți ai literaturii române postbelice.