Cronica literară este un instrument de evaluare, de primă recunoaștere estetică. Nu are cuprinderea, aspectul de mare inventar al istoriei literare, menită să stabilească o reprezentare taxonomică, dar este stadiul inițial de interpretare și de validare a unei opere literare. Este, deci, mai ales analitică. Critica literară este folosită ca argument, ca sursă bibliografică pentru sinteze. Este dinamică, suplă, reprezintă un stadiu, conținând o doză de subiectivitate, pe când istoria literară este o încremenire, tinzând spre obiectivitate (scriitorii devin, metaforic, niște frumoase într-o pădure adormită).
După Coarda arcului, Alexandru Colțan își publică textele recente de critică literară într-un nou volum, Realitate și cercuri (Editura Junimea, Iași, 2026). De formație filosof, autorul dezvoltă într-un text inițial ideea de realități multiple (psihologică, socială, virtuală etc.) în care viețuim, prin care ne exercităm cunoașterea, desprinzând-o însă, comentând-o pe cea ficțională: „Sub ochii cititorului se desfășoară procesul miraculos prin care eul auctorial, adică eul-oglindă al creatorului, se preschimbă în eul-oglindă al celui ce citește.” (pp. 8-9). Mai evidențiază autorul „dimensiunea liturgică” (p. 11) implicită a literaturii, caracterul haric al acesteia.
Recenta carte este structurată în funcție de genurile literare, I. Poezie, II. Proză, III. Interviu, eseu, memorialistică, teorie literară, dramaturgie.
Criticul pornește, de obicei, de la o vedere atotcuprinzătoare a autorilor, încadrându-i corect într-o direcție literară, după care se concentrează analitic asupra operelor studiate. Recurge, întâi, la considerații de ansamblu, generale, apoi, după principiul cercurilor concentrice, își restrânge interpretarea până la cele mai fine indicii. Uneori, îmbracă haina stilistică a celor pe care îi comentează, respectând condiția de coborâre în starea de simțire.
Astfel, despre cartea funa màro a lui Nicolae Prelipceanu, aflăm: „Trecând prin secțiunile acestei cărți ca printr-un sistem complicat de site, lirismul social al începutului se distilează, se îmbogățește cu notele ontologicului, și se petrece, treptat, în metafizic.” („Ce să mai sperăm”). Alternează analiza de conținut cu cea stilistică, evidențiind resursele inepuizabile ale poetului, bazate pe ironie, ludic, deconstrucție, intertextualitate, autoreferețialitate, parodie, îmbinând satira cu elegia. În lirica lui Emilian Iachimovski sunt remarcate „tonuri violet-macedonskiene și note de lavandă”, „ecourile verlainiene se văd bruscate contrapunctic de strigătul bacovian în care se acumulează spleenul” (Pe mări interioare). În volumul Proba focului, „Poezia meditativă, elegiacă, a domnului (Ion, n.n.) Pop se înscrie pe orbita tematică a bătrâneții, care începe să o acopere cu tonurile negre ale unui Caspar David Friedrich sau Peder Balke.” (Sfaturi utile). Metaforice și culturale, cu elegantă ținută eseistică, observațiile critice ale lui Alexandru Colțan vizează poeți importanți, cu stiluri distincte: Traian Ștef, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Scurtu, Gabriela Gheorghișor, Attila Sántha, Petru Ilieșu, favorizându-ne, prin propria grilă de interpretare estetică, accesul la natura esențială a cărților acestora.
Unele cronici sunt grăbite, aglomerând notația, abreviind-o, tratând prompt, spontan, altele detaliază, dezvoltându-se lent, apelând la mai multe referințe, la termeni de comparație culturali. Romanele alese pentru lectură au realități (ficționale) diferențiate. În Maluri, al lui Tudor Crețu, sunt prezentate experiențe ezoterice ale personajului principal, în scopul găsirii echilibrului interior. Angela Marin este prezentă cu patru cărți, două sunt dedicate scriitorului portughez Fernando Pessoa și alte două, Valentina și Cartea lui Cezar, conțin cronica unei familii orădene, care încearcă să evite compromisurile societății totalitare, să se adapteze, să supraviețuiască, folosind amintirea, visarea, evadarea. Cartea lui Traian Dobrinescu, Siberia de la capătul drumului, urmărește simultan drumul unui român plecat în lume (în Siberia) pentru a-și împlini destinul, pentru a se îmbogăți (și spiritual), și întâlnirile acestuia cu istoria, adesea neprietenoasă. Volumul Tăcerea, publicat de Alina Gherasim, conține, așa cum se precizează și în subtitlu, Povestiri. De la Vechiul Testament la lumea de azi, având ca temă virtutea tăcerii. Despre tânăra autoare Ioana Bâldea Constantinescu: „Romanul Castelul din orașul meu este, în esența sa, un manual poetic de supraviețuire prin scris”. Ingenioasa carte a lui Gabriel Chifu, Povestirile lui Cesar Leofu, este considerată: „această Lume vie, multietajată, construită din întretăieri de planuri și suprafețe reflectorizante, despicate de interogații și suind, prin cercuri parabolice, către miracolul creștin”.
Cărțile de proză, Să spui sau să nu spui, de Hanna Bota, Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, de Lucian P. Petrescu, reflectă aspecte sociale, viața de familie, trăiri personale, traume psihice, particularități ale diferitelor generații, derularea de neoprit a unei vieți pe care numai amintirile o mai salvează, perspectiva neantului. Cu mult umor sunt comentate cărțile lui Doru Antonesi, textier al grupului „Divertis”. În romanul Căderea cortinei, „Mihai Zamfir ne lasă o cronică inedită a căderii comunismului în Est și depune mărturie asupra prăbușirii regimului Epocii de Aur”. Petre Barbu și Florian Mihalcea au volume de proză scurtă.
Ultimul capitol al cărții este eterogen, comentând un studiu de diplomație a culturii (Dorian Branea, Patria pentru ceilalți), două cărți de interviuri (Robert Șerban, Raidul poeților și Daniel Cristea-Enache, Convorbiri cu Alex Ștefănescu), o culegere de eseuri (Horia Al. Căbuți, Contrateme), două exegeze (Marta Petreu, Filosofia lui Blaga și Christian Crăciun, Anatomia și fiziologia lui A), o carte cordială (Robert Șerban în dialog cu Ion Șerban Drincea), un volum despre lecția anticilor (Theodor Paleologu, Leadership à la grecque, de la Plutarh citire), altul despre figuri emblematice românești (Ion Jurca Rovina, Îngeri de sânge), recuperări arhivistice (Ovidiu Pecican, Umbra lui Noica – reconstituiri și interpretări), o sinteză literară (Alexandru Ruja, Istoria literaturii române contemporane din Vest), istoria unui monument (Lucia Corrain, O memorie infinită, ansamblul lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu), în fine, o cercetare hermeneutică (Marcel Tolcea, Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, „serafim și boxeur”).
Criticul perorează, vorbește cu autorii, cu personajele, cu sine însuși, pune întrebări, se miră, decis să-i convingă pe toți de adevăruri pe care le argumentează cu citate imbatabile din filosofi, scriitori, oameni de știință. O carte densă, literară, foarte atractivă.