când mă întreb pe mine însumi cine sunt, dacă eu sunt într-adevăr eu și dacă eu sunt până unde același corp îmi comunică senzații și, în fine, dacă eu sunt cel care își pune aceste patru întrebări, distincția lor poate fi ancorată în principii formale legate de unicitatea formei substanțiale, a capacității autoreferențiale a conștiinței, …
atunci cînd citesc un volum care reunește cronicile unui autor, cronici împrăștiate altfel pe ani buni de apariții a varii reviste (și mai nou chiar bloguri), însumînd ca obiect prozatori, poeți, eseiști sau critici, îmi place să caut un supra-nivel al volumului. Să regăsesc în puzderia de texte de întîmpinare un desen coerent al unei …
cu ani în urmă, am purtat o polemică asupra mizelor „mari” în proza noastră tânără. Preopinentul meu susținea că prozatorii debutați și afirmați după 2000 nu au, în scrisul lor, asemenea mize, comparându-i cu prozatorii generației 60 și cu cei interbelici care, firește, aveau. Mizele se terminau așadar fix la generația 2000, cu o suspectă …
o antologie elegantă este Maeștrii unei arte muribunde, aflată la ediția a II-a și cuprinzând, după cum scrie pe pagina de gardă, „poeme alese” din creația lui Claudiu Komartin, din intervalul 2010-2017. De la debutul editorial al lui Komartin, din 2003, și până la volumul cobalt, din 2013, am urmărit cu interes evoluția poetului, observând …
o relectură a lui Eckhart după cîțiva ani de la apariția volumului la Polirom nu poate să nu-ți inspire o stupefacție statornică. Cauza stă în șirul de abstracțiuni eterice cu care teologul din Turingia își presară fragmentele. E atîta zbatere în mijlocul unor noțiuni de strictă elocvență seacă – unul, bunul, adevărul, ființa – încît …
cei patru contraforți pe care sprijină Horia-Roman Patapievici arhitectura articolelor de atitudine adunate în volumul Anii urii (Editura Humanitas, 2019) ridică tot atâtea semne de întrebare cărora li se caută un răspuns: care este miza încrâncenatei lupte politice de la noi?; cum de s-a ajuns la diabolizarea intelectualilor?; de ce este importantă cunoaşterea unor noțiuni …
într-un minunat poem intitulat Epoca, Osip Mandelstam vorbește despre epoca sa „cu spinarea frântă“, epoca marilor tiranii ideologice, epoca în care Stalin desăvârșește teroarea căreia poetul rus îi va cădea victimă. Cu toate acestea, există o fascinație în fața dezastrului, în fața acestei epoci a catastrofelor, poate și prin faptul că Rusia se transformă cu …
în Povestea insulei Humanitas – cartea despre „patria sa mică” -, Gabriel Liiceanu notează și reamintește totodată, în memorabilul portret pe care îl face unuia dintre marii săi prieteni, între altele, cum „pe urma legii morale kantiene înscrise în sufletul nostru și a exigen țelor est-etice ale Monicăi Lovinescu, Horia Patapievici a introdus în discursul …
Chiar dacă ne-a fost contemporan (trecând la cele eterne în 2009), Ștefan J. Fay a aparținut, prin structura personalității sale, mai degrabă interbelicului, al cărui stil l-a reprezentat, cu neverosimilă discreție și distincție, în plină perioadă comunistă și post-comunistă. Nu a convins ca scriitor, în pofida unei opere bogate, în mai multe genuri, dar a …
În decembrie 1981, la sediul Uniunii Scriitorilor din București sosea o scrisoare de la Universitatea din Viena, prin care Ana Blandiana era anunțată că va primi Premiul Herder. Trebuia să meargă acolo în mai 1982, pentru a participa la festivitatea de decernare. Surpriza nominalizării unui scriitor din Est la un premiu occidental atât de prestigios …
în „Notă asupra ediției – tăieri și decartări”, Ileana Roman afirmă următoarele despre întocmirea antologiei Tăierea cărților: „Mă întâlnesc în titlul acestei ediții, fiind încă în joc. Și trag linie ca după finala mică. Din întregul celor opt volume tipărite am reținut aproximativ aproape o jumătate. La o anume evaluare aș reține cam un sfert, …
Într-un volum de un aspect foarte elegant, cu ilustrații color de Mihaela Șchiopu ce completează versurile cu elemente și sugestii plastice, Varujan Vosganian a reunit un număr semnificativ de poeme, câteva mai lungi, majoritatea pe același format și unul singur, dacă am numărat bine, rimat (Baladă). Ei spun că mă cheamă Varujan e titlul insolit …
