Pentru a se plusa la „impresia artistică“, este foarte important ca un poet să știe cum să ordoneze materia unui volum. Prima și ultima poezie ar trebui să fie cele mai reușite (sau considerate a fi astfel), iar în această privință Nicolae Panaite a comis o eroare tactică în alcătuirea volumului Ziua verde (Ed. Junimea, …
Liviu Franga este un distins profesor, critic, istoric literar și traducător al cărui nume este, cum știe aproape oricine, legat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București. Poetica latină clasică, istoria literaturii latine și a civilizației romane sunt domenii în care nu se poate trece peste experiența domniei-sale. Dar a consacrat numeroase …
Când ceva este proclamat „cel mai bun”, e politicos să relativizezi prin „probabil” pentru a nu ofensa pe nimeni. Voi afirma deci că Ion Cocora este, probabil, cel mai experimentat și mai bun cronicar dramatic al momentului. Dar este sigur unul dintre poeții valoroși ai literaturii noastre, așa cum o probează și volumul Măștile frigului …
La Editura Timpul, Iași, 2019, a apărut cel mai recent volum de versuri al poetei Ioana Diaconescu: Dezaripare, sau, i-am putea spune cu alte cuvinte, jurnalul unei domnițe rătăcite în postmodernitate. Volumul este deschis de un amplu Cuvânt înainte, sub semnul pro amicitia, semnat de Christian W. Schenk, cu titlul Ioana Diaconescu și spiritul absolut. …
De la Paznicul ploii (2010), Adrian Alui Gheorghe a părăsit temporar discursul liric în favoarea romanului și a prozei scurte, cu rezultate la fel de notabile. N-am mai socotit volumele de atitudini ale intelectualului „în cetate”, pe cât de implicat, pe-atât de afectat (inclusiv biografic – apropiații săi știu!) de ce s-a-ntâmplat în colcăiala socio-politică …
Comunitatea artistică este titlul celui mai recent volum de poeme semnat de Adrian Alui Gheorghe, apărut la Editura Junimea (Iași, 2020, 176 p.) în colecția Cantos. Comunitatea artistică e o casă plină de poeme./ Tata poem, mama poem, copilul poem./Pe pereți sunt atârnate poeme./Pe o masă poem o bucată de poem așteaptă/ satârul poem să-l …
La Editura Cartea Românească a apărut antologia Încifrările a poetului Aurel Rău. Prefața criticului literar Gheorghe Grigurcu, La poezia lui Aurel Rău, este, în fond, un studiu profund și empatic al operei. Aceasta este urmată de un exercițiu confesiv și în același timp autocritic, aproape jungian, putem spune, al autorului asupra operei de o viață, …
De-a lungul a patru decenii, poezia lui George Vulturescu s-a centrat în jurul unor teme recurente, devenite veritabile obsesii creatoare. Nuclee generatoare precum fotografia, orașul, satul, camera, scribul, marginea, preajma, ochiul orb, scrisul agonic și licantropia și-au restrâns treptat aria de cuprindere la ultimele trei dintre ele, întrepătrunse într-o manieră reușită în volumul Maladiile lămpilor …
în „Notă asupra ediției – tăieri și decartări”, Ileana Roman afirmă următoarele despre întocmirea antologiei Tăierea cărților: „Mă întâlnesc în titlul acestei ediții, fiind încă în joc. Și trag linie ca după finala mică. Din întregul celor opt volume tipărite am reținut aproximativ aproape o jumătate. La o anume evaluare aș reține cam un sfert, …
Insolitul și, poate pentru unii, nedumeritorul titlu al volumului se poate justifica și direct, și oblic. Să începem, totuși, cu explicitarea „metodei” lui Varujan Vosganian. La el se află, în permanență, un background al sacralității, fie că e vorba de arheologia eului, fie că intră în discuție subiecte ancorate istoric, în episoade recente (vezi poemul …
Lucrul cel mai bun este că această carte a apărut și că se deschide cu un poem scris în septembrie 2019 (sfidând „cearta precum un nor negru / peste întreaga omenire”), care promite indirect o revenire a poetului la instrumentele sale. Am lăudat nu o dată proiectele extraordinare pe care le pune la cale, neobosit …
La cinci ani de la Timpuri crimordiale, Ioan Moldovan revine cu un nou volum de versuri, Multe ar mai fi de spus, înșurubat în aceleași stări de oboseală existențială, plictis și lehamite sau, într-o sintagmă latinească, taedium vitae. Multe ar mai fi de spus este însă o carte de „șotii și jale“, întrucât ritmurile sunt …
