O aventură luciferică

Liviu Franga este un distins profesor, critic, istoric literar și traducător al cărui nume este, cum știe aproape oricine, legat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București. Poetica latină clasică, istoria literaturii latine și a civilizației romane sunt domenii în care nu se poate trece peste experiența domniei-sale. Dar a consacrat numeroase studii și literaturii contemporane. Când am aflat că profesorul Liviu Franga își anticipează intrarea în al 14-lea lustru de viață cu un volum de poeme, un debut în genul liric, am fost departe de a intui corect natura acestuia. Nu bănuiam că voi fi în fața unui experiment insolit, sfidând orice conformism și mai ales unind surprinzător poetici diferite.

Doar zece poeme conține volumul Îngerul orb/ L’Ange aveugle (Editura Arhipelag XXI). Acestea sunt texte succinte – cu excepția ultimului poem, care are 12 catrene numerotate – scrise în limba franceză. Autorul le însoțește cu traducerea în română, care îi aparține, dar recurge și la o altă traducere și anume, cu ajutorul poetei Eugenia Țarălungă, o „traducere imaginară pe calculator“. Mai exact, este o traducere obținută prin Google translate, în principiu un mod rudimentar de a traduce, prilej de numeroase bancuri pe internet, dar care, cu acest prilej, se dovedește o formă ingenioasă și spectaculoasă de a „deforma“ creativ poemele și de a le conferi o înfățișare neașteptată, ca printr-un caleidoscop rotit, „însă foarte puțin“, vorba celebră.

Cele zece poeme au un important anturaj de texte lirice și critice. Primul care are cuvântul este Arnaud Zucker, „full professor“ de limbi clasice la o universitate din Nisa. El scrie o prefață indirectă, mai curând un poem și tot el încheie volumul cu un poem declarat ca atare: Amprente pe un dop de ceară (Empraintes sur un tampon de cire), pe care Google îl traduce savuros: Urme de pași pe ceara tampon. La începutul volumului mai apar prefețele mai tehnice semnate de Șerban Foarță și Lidia Cotea, profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București. Cele trei prefețe apar în franceză și română, dar nu beneficiază de lumina vărului Google, aceasta fiind rezervată numai textelor poetice.

Descrierea de mai sus e necesară pentru a înțelege ce fel de obiect real-suprarealist avem în mână. El este format din versuri de o indiscutabilă valoare și chiar frumusețe care este virată în dadaism prin partea de traducere via computer. Pardon, „ordinateur“. Strofele sunt calofile, delicate, dantelate, amintesc de Verlaine și Apollinaire: c’était ta main sur mon visage/ le frémissement de l’onde claire/ un vol d’oiseau la terre mirage/ ou l’aile du dieu en air. Autorul le echivalează în același fel: obrazul meu cu mâna ta/ îl mângâiai limpid curgând/ un zbor de păsări țărm asemenea/ aripii zeului tremurând (la nuit/ noapte). Calculatorul fracturează tabloul și-l preface în „muze neliniștitoare“ sau într-o lucrare de Magritte. A fost mâna ta pe fața mea/ fiorul de undă limpede/ linie dreaptă terenul miraj/ sau aripa lui Dumnezeu în aer. Desigur, traducătorul automat nu păstează ritmul și rima.

Textele inițiale, scrise în franceză, sunt mult anterioare traducerilor și publicării întregului volum, țin vădit de o altă vârstă, atât a celui care le scrie, cât și a paradigmei poetice, supoziție pe care mi-a confirmat-o, cu multă amabilitate, chiar autorul.

În felul acesta avem, putem spune, trei viziuni diferite asupra aceleiași materii, ca și cum am avea chipul unei persoane (varianta originară) înfățișate de pictori din epoci diferite (cele două versiuni ale traducerii). Sau, în cazul traducerilor, un text conceput ca o capodoperă de caligrafie care este apoi redat la o mașină de scris. Poemul tradus de ustensila electronică păstrează „ceva“ din portretul clasic, trăsăturile fundamentale și, citit fără prejudecăți, are și el o încărcătură „lirică“ puțin terifiantă, cu o notă agonică, ceva între zombi și android.

Prin procedeul încercat, poetul nu are niciun moment dorința de a bagateliza ori ironiza intervenția computerului. Iar aceasta nu e un fals, ci o alternativă. De altfel, dacă poemul inițial nu ar fi atât de frumos, de pur, discrepanța între el și versiunea digitalizată nici nu ar fi atât de mare.

Debutul poetic al profesorului Liviu Franga a convertit obiectele sale lirice într-un mod uimitor și complex, o construcție care adaugă, pe o structură solidă și clasică, elemente ultra sau post-moderne, ornamente avangardiste și intervenții exterioare ce nu mai țin direct de esența lucrării, ci de interpretarea ei. Rezultatul este un obiect neconvențional care păstrează însă, în miezul său, puritatea poeziei autentice, natura luciferică, „nemuritoare și rece“ a „îngerului orb“: tu n’a connu ni la souffrance/ ni même un simple joie/ je me demande si par la chance/ la vie existe pour toi.