Scrisoare către Tată Tatăl meu care-ai trecut prin nouri lasă-mi tăcerea ta bunătatea și simplitatea nervul de a fi același altcumva lasă-mi bucuria zilelor duse în frumusețe anonimă și întristarea fără gînd aici cuvîntul nu-mi ajunge și totuși este-n mine Ora exactă Doamne, cîtă precizie pentru nașterea mea cineva a pus în mișcare rotițele de …
Poem despre fericire Eu știu să mă prefac că sunt fericit. Iată cum procedez: privirile mele sunt două tuburi lungi de sticlă, dar eu privesc pe lîngă privirile mele. Mă ustură ochii, capul mi se umflă ca o baniță. Abia întrezăresc lucrurile din apropiere: sticla de vodcă de pe masă o văd ca prin ceață. …
Mi-e dat Mi-e dat sau mi se ia? Ce-i vechi se face nou? Mereu va fi răspunsul ca peștii plin de zale, Ca un popor născut din moaște vegetale, Cum glasul tânăr ocupat de propriul ecou. De dat, mi-a fost ceva, să-mi stea în cale, Nainte de intrarea într-un smolit depou, Armură-avea, toiag și coiful …
„Omul care râde“ Cum să știu eu ce-i în Univers dacă nu știu ce-i la doi metri sub picioarele mele! Cu atât mai perfectă-i ignoranța Cu cât e mai adâncă. Vedeți spânzurătoarea aceea de acolo? În ea voi atârna dacă nu recunosc că ignorața este Regele Lumii! Dar înainte voi intra în închisoarea ei, voi …
Bad hair day Uriașul american își suflecă mânecile sacoului de azbest, Își piaptănă într-o parte chica ruginie, Mușcă scrâșnind din hamburgerul bine afumat pe grătarul zoios al texanului ce șade beat, sprijinit în pușcă, ronțăind sictirit un pai. Se apropie uriașul de masa lui uriașă; întinde-o față de masă roșie, cu steluțe galbene – nu-i …
Lui Toma George Maiorescu Scriu cu litere diforme nesigure ezitante asemeni unor coarne bourești de melc care ies tremurând de sub o piele de culoarea murei să înlocuiască ochii din care a dispărut plânsul dacă nu plângi înseamnă că nu mai ești viu e ca și cum ai trăi retras în metaforă sau comparație să …
Becul imens Într-o bună zi am văzut un straniu lampadar sub forma unui bec imens nu știu ce mi-a venit l-am cumpărat și l-am montat în tavanul odăii mele când mă trezesc noaptea becul cel mare strălucește în razele lunii și-un sentiment plăcut de libertate mă cuprinde adesea mă gândesc că după ce n-o să …
Umilința splendoarea Mă devoră neantul Mă las în voluptatea lui Cu ochii închiși În adînc Mă absoarbe fără împotrivire Plutesc la fereastra deschisă Proba materială se poate vedea Pe înălțimile solitare În cîmpul vederii mele Încape nemărginitul obraz Trufia se descărnează Orbirea se lichefiază Umilința Splendoarea Ziduri de apă Să stai Între ziduri de apă …
Există un sîmbure de adevăr în această minciună, întîi de toate privești prin gaura cheii din pagină și deodată sînge, și deodată iubire, și deodată ură și deodată totul, apoi închizi ușa, între coperți e liniște ca în rai, în afara lor e ca în iad, dar fără iad nu poți alege raiul, fiecare pagină …
Pis, pis, pis gândul pur e ca argintul viu mi-a zis tata îți scapă chiar și atunci când crezi că l-ai luat în stăpânire câte versuri am ratat din cauza lenei sau nepăsării Queneau a surprins perfect acest moment – îl aseamănă cu un pisoi străin pe care încearcă să-l ademenească: „Pis, pis, pis” se …
*** da: acum e momentul acela al zilei cînd din disperare poți trece dincolo e momentul acela cînd pămîntul din jurul tău miroase strașnic a tinerețe cînd tot ceea ce-ai visat în viața asta azi se întoarce împotrivă-ți. e momentul acela al zilei cînd din toate colțurile casei năvălesc în lumină gîndacii păianjenii tristețea ta …
* * * Reinventarea Poesiei în stil transmodern(ist) începe cu înființarea unei plantații noi de cuvinte noi prin răsădirea unor bulbi noi. Ca și rădăcinile lor îngrășate de ploi. Odată cu munții lucidității reci. Reinventarea poeziei în stil transmodernist începe într-o Casă a Toamnei. Eu, Poetul, am tăcut arzând. Oțel pur. Și trupul mi l-am …