aud vocea ta cum străbate coridoarele timpului prin labirintul de gînduri și hipnotice plutiri vocea ta în cadență citește poemul la vreme de frig și-nnoptare acolo departe la chemarea lui Pan se află în dans despletite naiade zeul Arcadiei străbate pădurea dumbrava cuprinsă-ntre cedri aici își adună copitele pentru ultimul somn
SLAVCO ALMĂJAN, n. 10 martie 1940, la Oreşaţ, Banatul Sârbesc. Poet, romancier, eseist, imagolog, publicist. Studii liceale la Vârşeţ, după care studiază literatura iugoslavă și universală la Universitatea din Novi Sad, Facultatea de Filozofie. A predat cursuri de artă şi literatură alternativă la Studiile Academice de Specialitate din Novi Sad. Activitate redacţională la Radio Novi …
Era un moș în Costa-Rica, Dânsul habar n-avea ce-i frica. Își luă deci pantofi de lac, Se urcă într-un copac Și-ncepu să îngâne pisica.
Sunt regina Elisabeta Sunt singură și mi-e rușine. Nu mi-a plăcut niciodată să stau la fereastră. Deschid ochii, văd gândurile supușilor mei ca melcii urcând, șiroind pe ziduri. Închid ochii, văd patul. Prin patul meu nu a trecut niciun rege prin bibelourile mele niciun pantof de mireasă. Prin nările văzduhului și prin vântul de mesteceni …
Insomnie Își împletise cozile lungi peste coroana stelară În raze fierbinți pe mîinile împreunate Cu inelele planetelor Fără a fi un singur Saturn Întîrziatul trăgea după sine ghete de sticlă Pline cu șerpi Picioarele salvate se odihneau în apa rîului Un cristal din cel mai pur cu parfume enorme cît malul În nisipul umed dedesubt …
Nuntă A nins. Câmpul și-a pus cămașă albă de ginere. Iar ca mireasă lumina ochilor mei.
Lumină de lună Planetul din orbita dreaptă de friguri s-a scuturat: miliarde de aripi sângerii, peste copacii spintecați de fulger, peste aripile gheonoaiei și capetele călugărilor, în mătănii. Planetul din orbita stângă jăratic s-a scuturat: mii și mii de libelule albe în aerul incendiat, peste valurile de voci rarefiate acoperite, încet, de lavă. Ce privilegiu! …
Încălzește, soare, oasele mele îngropate pe câmpii neștiute, acoperă-mi ochii cu privirea dintâi, să pot uita ceea ce nu voi vedea niciodată și să mă pot trezi într-o dimineaţă pe care n-am cunoscut-o. Rana este atât de adâncă, este albastrul pe care marea nu-l mai poate străbate, e izvorul secat al primei atingeri la care …
Un scaun de lemn Un scaun de lemn stă singur la o masă Pe celelalte le-au luat bărbații casei În timp, în ploi, în arșiță, cu ei, Cum și-au luat și cîte o cămașă Țesută în război, cu florile în trei Culori pe un pumnariu de crăiasă, Ca mîngîierea cea mai luminoasă A lumii-nmiresmate-n florile …
mulțumire Uneori levitează ca o carte răsfoită se așază alături admir paginile ce pâlpâie cu gândurile închise în litere ca deținuții în celulele jilave printre zăbrele aud cerul șoptindu-mi numele e atâta tandrețe în aerul pe care îl respir degetele lui vânjoase îmi încolăcesc gâtul până la strangulare și vine întotdeauna clipa aceea când plutești …
Peisaj cu încetinitorul Te întorci pe o stradă vâscoasă înaintezi în zig-zag cu ezitări de păianjen plutești alergi brusc urmărit de un chip invadat din morţi. îți auzi îi auzi pașii lenți vuind asurzitor de aproape. alergi te strecori în cea mai fantasmatică realitate în cea mai stridentă irealitate. faci salturi ca o felină te …
L-am întrebat e mult de atunci Poezia mai e artă regală? tăcut, mai tăcut decât mine Es pop a zis: nu Am ascultat e mult de atunci Călugărițele pe schiuri ale părintelui Pintea și nu le-am uitat Nu știu cine m-a pus să ajung la Dunăre și să dau peste călugărițe cositoare coseau iarba cu …