Sesii
Ținutul dulce, marile obsesii,
pădure, lac, munte, în sesii
primite, se împart pe-o hartă
ferfenițită, eu o port în mine.
Și schimb necazurile-n artă.
Din lacrimi fac niște lentile
Prin care vezi, atât de bine,
Stupul ceresc, mii de albine.
Ce alții nu văd, văd, ce zile
De foc am tot avut, umile
În măreția lor de Betleem.
Pe El, copil, atunci, îl chem.
Antigona
Șuvițele ei tragice, smoala Erebului,
în coș duce iedera umbrei, nu laur,
din arcuirea buzelor țâșnește tandră
săgeata ironică. Albina, toată de aur,
se-ncurcă-n ceața ce-o țese destinul,
focul din jar îl ațâță. O salamandră
se bucură iar de căldura din inimi,
crește roșeața sa împreună cu vinul.
Așteptăm să luăm avionul în zori,
Sau așteptăm pe chei feribotul?
Zgribulind în ceață, doi călători.
Cine-i cu laur, cine-i cu iederă?
Cine se îneacă, pe cine-l salvează
Ruga fierbinte? Pe cine înotul?
Cine uită de sine? Laur și iederă,
Cine câștigă pierde, iar, totul…
Daruri
Iedera umbroasă,
laurul solar,
la sfârșit de toamnă
ți le-aduc în dar.
Locuiești acolo
unde Proserpina
stă o iarnă-ntreagă,
așteptând lumina.
Albele șuvițe
îi răsar din părul
care a fost odată
smoala din Ereb.
Ce discerne vârsta,
ce e adevărul,
ai aflat de-acuma?
Pot să te întreb?
Rodiei cu sâmburi,
roșii constelații,
i-ai gustat dulceața
care te-a menit
negrelor palate?
Unde îți sunt frații
tăi? Pe Polinice,
dragul, l-au cinstit?
Lumineze torța
tot cei sub pământ
galerii ascunse,
sfinte columbare.
Fiică fără frică
-nchisă în mormânt,
Mâna ta de abur
caută scăpare.
Invocație simplității
Dă-mi, simplitate, hainele de doc,
Vestonul gri și pasul meu elastic,
Pe-ocrotitorul invizibil să-l invoc,
În cal să văd centaurul fantastic…
Să pot să scriu pe geamul aburos
Al gerului, troznind de Bobotează,
Numele magilor ce-I află pe Cristos.
El ochii-și strânge, înțepați de rază.
Aeroport
Ce forfotă de vid. Perechi nătânge,
Sau solitari ambigui, plini de morgă,
Huidume văd, sau oameni fără sânge,
Cum îi vedeam, copil uimit, la morgă.
Să te desprinzi de tot ca-ntr-un exod,
La vârsta-n care, noaptea, ți-e rușine
De amintiri ce, tainic, în inimă te rod,
Că n-ai făcut ce trebuia, cum era bine.
O, ce senină țară, fețele ce sumbre!
Vorbesc o limbă, care mi-i străină,
O umbră-s, uite, între alte umbre…
Cum printre nori se umplu de lumină
Aripile de argint, deasupra mării, plin
De-o bucurie mă pătrund câte puțin,
Și mă scufund când nava se înclină.
Epifanie
Vino-mi în șirag
Să-i lăsăm pe prag,
Ce avem mai drag,
Paznic de cămile,
Servitor de mag,
Sau păstor iudeu,
Astăzi Dumnezeu
(Arbore-i Ieseu,
Din neamul David)
Printre noi, copil e.
Tremură de frig…
Trup i-a dat Maria,
Sângele și plasma.
Răgușit tot strig,
Ceruri se deschid,
Omul, nu fantasma
Vreunui vis, Mesia
Azi, acum, se naște.
Inima-l cunoaște,
Stele, munte, via.
Fiul din Treime,
Ni-l dai, Elohime,
La pământ, m-arunc,
Să-L ador pe Prunc.
Magul alb cu sipet
Vine din Egipet,
Magul cu o cupă
Vine, palid, după,
Cu casetă, negru
Mag și el integru.
Aur pur, Melchior,
Și tămâi, Gaspar,
I-au adus în dar,
Smirnă, Balthazar.
Rase și popoare
Îi aduc odoare,
Preamărire Ție,
Cristos din vecie,
Mâna care scrie,
Mi-o porți pe hârtie.
(2010, 2019)