Ba lauri, ba balauri
Turturele pasc prin zăpadă
grâul pus de Sfântul Andrei
pe care l-am scos, să rămână verde, afară.
Par nişte miei – sau roboți din sticlă și fum,
celulele marelui creier încercând să răspundă
ce-i viața – și deodată-și iau zborul.
Vor afla vreun răspuns, chiar peste milenii?
Le tot întreb, dar mereu le-am greșit
numele. Am scris nurturele
sau susurele, sau murturele –
iar ele se fac negre hieroglife
pe crengi invizibile.
Murmurul numelor încearcă să afle
prin ce ne deosebim când zadarnic bat aripi,
când le facem altora ceea ce nouă n-am face.
Poate și-n soft-ul primordial i-o greșeală,
dacă ne-a tot trimis, de milenii,
ba lauri, ba balauri.
Însă deodată tresărim, zburând peste
arborele evoluției speciei:
uite o purcea în copac!
(Din volumul Versuri și uscate,
în curs de apariție la Editura Junimea)