Sângele și cuvintele lăsate povară de morții tăi necunoscuți
au șters veșnicia copilăriei noastre.
Vei rămâne în fierbințeala amiezii doar cu cei ce încolțesc primăvara
și mor din nou în iarnă,
iar pe câmpiile de sus, când furia vântului va purta mirosul de pământ,
ne vom zări fără atingeri și fără ca marea să ne depună la mal,
departe de nisip și de străzile lungi.
În celălalt prag al dimineții
lumina va fi toată în ochii mei,
răcoarea va izvorî din mine,
din pieptul meu va sufla vântul.
Voi fi plină de miresme, de chipul fiului meu,
de glasul mamei și de privirea tatălui,
de un somn adânc și un vis fugar de după amiază pustie
Un cal
Stăpânul pădurii de nord mi-a trimis un cal sălbatic de culoarea pământului
și mi-a poruncit să alerg cu el doar în nopțile vântoase.
De atunci gonesc pe străzi într-un oraș cu case înalte,
în care oameni captivi își pregătesc înserarea.
Galbenă blând e lumina lor în ferestre
în timp fuga mea e galbenă ca furia
căci iau în copite lumina zilei ce-a trecut
și pe trotuare calc peste alte umbre de trupuri călare.
Să ne adăpostim și să nu mai plângem, îmi zice calul de culoarea pământului.
Mai bine să privim cum se-alcătuiește umbra unui copil în joaca lui de început de lume.
Pentru el, voi cere stăpânului pădurii din sud un cal cu coamă albastră.
*
Mâine dimineață îl așez pe tata la masa din bucătărie
să-mi spună cum se nasc cuvintele din gura celui ce i-a zis
ursului urs și nu căprioară, tigrului tigru și nu fluture,
copacului copac și nu amintire.
Să-mi descrie ușurătatea firului de nisip și alergarea copilului în iarbă
ca să-nțeleg spaima antilopelor când zăresc coama unui leu adormit în
savană.
Ecaterinei
Ecaterina, să mergem la pas pe acest bulevard și să privim culorile
Cum se prăbușesc grele ca niște ziduri într-un cataclism care nu e al nostru.
Iată, acolo în zare un roșu aprins dă foc spaimelor tale
și negrul stă drept ca un copac ce ți-a tulburat într-o noapte copilăria.
Acum suntem dincolo de culori, într-o privire adâncă și albă ce ne
desparte și care ne va aduna odată pe fiecare în pânza trupului său.
*
Dacă aș trăi cât durează o dimineață
aș rămâne proaspătă ca aerul tare al zorilor,
în infinitul oricărui început nici o împlinire nu m-ar ajunge
să-mi incendieze spaimele.
Ne-am împleti mâinile de un albastru adânc
și-am căuta pe străzi lungi de nisip o mare în care să înnoptăm.