„Străinelul”

prin Cântecul mării (2011), ambasadorul și scriitorul basarabean Oleg Serebrian înscria în panoplia recentă a prozei de limbă română o poveste cu referințe rare în ficțiunea de dincolo și de dincoace de Prut: Bucovina de Nord, în interbelic și-n cel de-Al Doilea Război Mondial. Era un roman despre drama Cernăuțiului, în fatidicul an 1944, privită prin destinul unei tinere familii, Filip și Marta Skawronski, el – preot ortodox, ea – cu descendență nobilă germană. Problematica romanului desfășura (pe fundalul tragicelor transferuri de teritorii și populații și al diverselor ocupații militare) multiple ramificații politice, etnice, etice și amoroase. Urmând o posibilă intenție de saga epică, cele două personaje se regăsesc și-n noul roman, Woldemar, autorul mutând temporal acțiunea și dispunerea importanței actorilor câțiva zeci de ani mai târziu.

După episoadele deportărilor staliniste de la sfârșitul anilor 1940, al reabilitărilor hrușcioviste, al incredibilelor supraviețuiri în lagăre îndepărtate și al reîntoarcerilor în existențe franjurate, Filip și Marta sunt acum doi bunici care, încărcați de amintiri dureroase, locuiesc într-un apartament din Cernăuți. E orașul extremității sud-estice a URSS, înainte de destrămare, respectiv al Bucovinei din Ucraina independentă, după, dar niciodată unul în care românii, germanii, evreii sau grecii ar avea ceva de revendicat. Deschiderea cronologică a narațiunii e largă, ea cuprinde secvențial ani de după Al Doilea Război până în prima decadă a lui 1990. Cei trei copii ai cuplului Skawronski au destine foarte diferite, rătăciți prin istorie ca mai toți locuitorii provinciilor românești răpite de sovietici. Băiatul, conformistul Tudor, e inginer la Moscova, orașul mirific, unde orice cetățean rus, precum în piesa lui Cehov, visează să ajungă măcar o dată. Una dintre fete, Laura, e o pianistă boemă emigrată (profitând de ocazia unui concert) în Belgia și apoi în Germania, unde se căsătorește cu un diplomat străin acreditat cândva la Moscova. Cealaltă, insensibila Iuliana, subinginer silvic, e măritată (strict de nevoie) cu un român simplu și lucrează la un canton, nu departe de Cernăuți. În această geografie familială se mișcă protagonistul Woldemar Skawronski, copil părăsit de Laura înainte de emigrare, preluat de Iuliana ca mamă adoptivă și deopotrivă de bunici.

Copilăria, adolescența și primii ani ai maturității lui Woldemar alcătuiesc acest Bildungsroman cu iz memorialistic și existențial. Firea sa profund solitară, paseistă și melancolică reia tipologii romantice uitate în proza românească a ultimilor zeci de ani. Inadaptarea, precocitatea intelectuală și fragilitatea afectivă sunt predestinate mai ales prin nașterea întâmplătoare, prin apartenența etnică (orice neamț, mai ales unul cu trecut aristocrat, era un potențial inamic în URSS) și prin adopția ascunsă până târziu (aflată, întâmplător, din gura altora). Dar aparența de „străinel”, cum îl numește mămuca Marfina, e amplificată de educația spartană a Iulianei (piperată cu o frustrantă violență), de marginalizanta ambiguitate națională (e neamț? român? ucrainean?), de lecturile premature (se identifică iremediabil cu Peter Pan), de poveștile „din altă lume” ale bunicilor și de stranietatea unui copil cu mai multe mame. Perspectiva relatării e dublă. Una e a naratorului-personaj, însuși Woldemar, ajuns în 1997, ca medic strălucit, la specializare în Berlin, în preajma părinților săi adevărați, Laura și Dietmar. Împins de mai vechiul sentiment al stranietății lumii („Când te uiți prea îndelung în abis, abisul se uită în tine însuți” e mottoul nietzschean al romanului), tânărul medic hotărăște să-și reitereze catartic principalele etape ale existenței. Cealaltă perspectivă e a bunicii, Marta Skawronski, care îl completează printr-o oglindă care dezvăluie adevăruri, cauzalități și consecințe invizibile nepotului hipersensibil, complex și atât de diferit. O lume palpitând de viață rezultă din relatările celor doi, una care dovedește cât de dură e istoria și cât de puternici și de ciudați sunt oamenii meniți s-o înfrunte.

Convențional, dens și cumulativ în substanța narațiunii, Woldemar e un roman despre destinul spectaculos al unor oameni părăsiți pe marginea imperiilor învrăjbite. Personajul „străinel” al lui Oleg Serebrian nu-i altceva decât exponentul unui asemenea tip de alteritate.