După Valentina (2023) și Cartea lui Cezar (2024), Angela Martin revine în actualitate cu un nou roman. Este vorba despre Îngerii de bronz, narațiune apărută în 2026 la Editura Polirom din Iași. Cartea duce mai departe saga familiei Grozescu. În centrul întâmplărilor se găsește medicul psihiatru Cezar și familia acestuia, alcătuită din soția lui, Karin, și cei doi copii, Lori (de la Lorenz, adică Laurian) și Liesl (de la Elisabeth). Lori era arhitect la Graz, iar Liesl a terminat Facultatea de Științe Umaniste. Întâmplările cărții se derulează între Arad, Viena, Reșița și localitatea Gemlik din Turcia. Foarte bine documentată, de fiecare dată, Angela Martin știe să redea foarte bine atmosfera locului. Ajuns la senectute, Cezar își duce existența sub pecetea memoriei. Pentru medicul psihiatru, reîntoarcerile repetate în orașul natal reprezintă un excelent prilej de reînviere a unui timp revolut. De altfel, trecutul este mereu comparat cu prezentul. Aradul anilor 2000 este asemănat mereu cu orașul din memorie, topos mirific al tinereții personajului. Drept consecință, există două geografii diferite ale urbei. De o parte se găsește orașul amintirilor, de altă parte orașul modern, dar care mai poartă vestigiile trecutului. Plimbându-se pe străzile urbei, personajul rememorează anii copilăriei, își aduce aminte de părinți și de bunici, de colegii de școală și de dragostea juvenilă pentru Rujița, al cărei destin se pierde în negura timpului. Psihiatrul recunoaște că nu a mai fost la Arad din 2007, când a vândut casa părintească. Scurta vizită a lui Cezar în „mica Vienă” de pe Mureș reprezintă o reîntoarcere la rădăcini. Debutul romanului are menirea de a reînnoda legăturile cu volumele anterioare, dar cartea poate fi citită și independent. Întâlnirea lui Cezar cu prietenul și fostul coleg de școală Benő Ion devine un pretext pentru a rememora trecutul și de a rezuma principalele evenimente care au avut loc în cele două familii în ultimele decenii. Tinerii de odinioară au ajuns la senectute. Din șirul rememorărilor, aflăm că soția lui Cezar, Karin, s-a pensionat în urmă cu cinci ani, dar continuă să lucreze la o clinică privată. Același lucru este valabil și pentru Cezar, care a deschis un cabinet medical la parterul clădirii în care locuia.
Romanul ridică problema dureroasă a dezrădăcinării. Cezar se simte un străin în Aradul modern și se compară cu o fantomă furișată printre pereți. Nu cunoaște pe nimeni, iar oamenii s-au schimbat foarte mult. Aradul a devenit un alt oraș. Urbea lui trăiește doar în amintire. Aflăm că mama lui Cezar a murit la 86 de ani, așa că, în 2007, medicul a vândut casa părintească. De peste tot străbate regretul tinereții pierdute. Deși s-a adaptat la viața de la Viena, reîntoarcerea pe meleagurile natale îl răscolește puternic pe Cezar și declanșează mecanismele memoriei involuntare. La un moment dat, personajul vrea să se apuce de scris, deoarece scrisul este un „suport fundamental pentru perpetuarea memoriei”. Utilizarea unor cuvinte de origine germană și turcă au darul de a potența atmosfera locului. Îngerii de bronz este, cu predilecție, o carte a nostalgiilor și a aducerilor aminte. Conținutul epic al cărții este destul de sărac, narațiunea mizând îndeosebi pe descriere și pe dialog. Personajele devin vii, dobândesc individualitate prin felul lor de a vorbi. De aici și caracterul scenic al întâmplărilor. Unele afirmații au valoare de maxime: „o aventură e cu atât mai frumoasă cu cât e mai dificilă…”. Sau: „Ce înseamnă să izbândești? Să te întreci pe tine”. „Cine nu riscă nu câștigă”. La un moment dat, pornind de la lucrarea semnată de R.M. Green și A.E. Anderson, Efectele psihologice ale lecturii textelor de ficțiune, ni se propune o interesantă dezbatere despre psihologia literaturii și cea a cititorului. Pornind de la câteva opere celebre precum Don Quijote și Doamna Bovary, se vorbește despre impactul negativ al lecturii prin inducerea unei stări maladive, datorită identificării cititorului cu unele personaje.
Romanul reconstituie și două povești de dragoste: cea dintre Lori și turcoaica Elif și cea dintre arhitectul Alfi Tendl din Reșița și vieneza Liesl. Dacă aceasta din urmă decurge fără complicații, în schimb prima se dovedește destul de dramatică, amintind de povestea Elenei din Troia. Prin intermediul unui detectiv particular angajat să clarifice misterioasa dispariție a tinerei turcoaice, romanul dobândește puternice accente de roman polițist.
Explicația titlului este dată de intenția doctorului Grozescu din Viena de a comanda o pereche de îngeri de bronz pentru mormintele părinților săi din cimitirul din Sânnicolaul Mic. Lucrarea îi este încredințată lui Ilie Borlovan, un artist din Timișoara. Concluzia meșterului în bronz păcălit de propriul său cumnat este aceea că oamenii nu sunt îngeri. Cu toate acestea, finalul romanului este optimist. Marile probleme existențiale ale tinerilor sunt depășite, iar viața merge mai departe prin rotirea neîntreruptă a generațiilor.