Meridianul lui Lesenciuc

Adrian Lesenciuc este, fără îndoială, unul dintre spiritele neliniștite ale vremii noastre, activitatea sa literară desfășurîndu-se pe toate palierele de exprimare. Poet, prozator, eseist, Adrian Lesenciuc este și un redutabil critic literar; stilul său critic îmbină abordarea teoretică cu reflecția personală asupra literaturii, propunînd interpretări originale ale autorilor clasici și contemporani. Volumul său cel mai recent, Azimut. Meridianul 25 (Editura Creator, 2025, 310 pag.) adună eseuri critice, interpretări ale unor opere majore, de la Dimitrie Cantemir pînă în zilele noastre, la autori precum Matei Vișniec sau Aglaja Veteranyi. Volumul se deschide cu o bine argumentată notă a autorului care explică termenul de azimut asociat demersului critic, cît și semnificația acestuia în ceea ce privește abordările interpretative ale operelor literare. Se subliniază că interpretarea literaturii depinde de poziția spațială și temporală a observatorului, fiind influențată de cultura locală (Volkgeist) și de spiritul epocii (Zeitgeist). Astfel, „azimutul“ devine o modalitate de a defini unghiul de interpretare al unei opere în cadrul cîmpului literar. Analizele propuse urmăresc să ofere o perspectivă proprie asupra unor opere ale literaturii române, plasîndu-le în contextul lor istoric, ideologic și cultural. De asemenea, în contextul cărții, Meridianul 25, ca subtitlu, are un sens simbolic. Ideea de „meridian“ sugerează perspectiva proprie a criticului, determinată de locul în care trăiește și scrie, orașul Brașov, dar și de contextul istoric sau cultural asociat acestuia. Eseul de deschidere, „Hibriditatea Inorogului și noblețea lui himerică“, analizează rolul lui Dimitrie Cantemir ca figură centrală a culturii române și ca autor al primului roman românesc, Istoria ieroglifică. Se evidențiază personalitatea sa enciclopedică și preocuparea pentru legitimarea propriei origini nobiliare, într-un context în care genealogia era importantă pentru statutul politic și social. Textul interpretează alegoria din roman, în care personaje hibride precum Inorogul sau Struțocămila simbolizează figuri istorice și conflicte politice dintre Moldova și Țara Românească. Inorogul, asociat cu Cantemir însuși, reprezintă o formă de hibriditate nobilă și conciliantă, în contrast cu alte forme hibride considerate negative. În final, se sugerează că adevărata noblețe nu derivă neapărat din descendență, ci din meritul personal și din valoarea intelectuală, idee apropiată de viziunea iluministă împărtășită și de gînditori precum Voltaire. De reținut este și năduful domnitorului care, în Descriptio Moldaviae, pe lîngă alte „năravuri ale moldovenilor“, reține unul esențial: „De altminteri, moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de învățătură, ci chiar le e urîtă aproape la toți.“ Eseul „Ioan Inochentie Micu-Klein. Un demers parțial paulinic“ este un riguros studiu dedicat unui important susținător al drepturilor politice și sociale ale românilor din Transilvania. Studiul prezintă viața și activitatea lui Ioan Inochentie Micu-Klein, evidențiind originea sa modestă și ascensiunea rapidă în funcția de episcop al Bisericii greco-catolice din Transilvania. Pentru a-și consolida autoritatea și a obține titlul de baron, acesta a revendicat o descendență nobiliară imaginară, practică relativ răspîndită în epocă. Activitatea sa s-a desfășurat într-un context tensionat, marcat de încercările autorităților habsburgice de a extinde uniația (unirea cu Roma) asupra românilor ortodocși din Transilvania. În final, conflictul cu autoritățile imperiale și tensiunile religioase au dus la exilul său la Roma. Cu toate contradicțiile acțiunilor sale, rolul său este considerat esențial în trezirea conștiinței naționale a românilor și în pregătirea ideilor care vor fi dezvoltate ulterior de Școala Ardeleană. Fascinanta personalitate a lui Anton Pann („Poetul bucureștean Anton Pann și modelul său brașovean“) este analizată prin asocierea acestuia cu orașul Brașov, arătînd că, deși nu era brașovean, contactul cu acest spațiu a avut un rol important în formarea sa literară și muzicală. Ajuns la Brașov în timpul tulburărilor din 1821, Pann a activat ca psalt la Biserica Sf. Nicolae și a intrat în contact cu cărturarul iluminist Ioan Barac, care l-a influențat în direcția versificației și a valorificării literaturii populare. Ioan Slavici este „reconsiderat moral“ într-un eseu acribios, în care este analizat parcursul sinuos al ardeleanului care „a avut neșansa de a se situa, politic și nu cultural, în contradicție cu parcursul istoriei“. Mai mult, „a fost judecat de contemporani și de cei care i-au urmat nu din perspectiva valorii estetice a operei sale, ci din perspectivă etică.“ Membru activ al Junimii, colaborator la Convorbiri literare, Slavici nu ezită să îl pună în prim-plan pe Caragiale în relația cu Eminescu, în ceea ce privește cunoașterea sintaxei și nici să îi dea dreptate referitor la viziunea lor despre lume: „Ziua de mîine ne va dumiri care dintre amîndoi vedea mai bine lucrurile. Deocamdată parcă mai mult Caragiali decît Eminescu.“ Sunt și teme în discuție care privesc „naționalismul lui Eminescu“, „Macedonski versus Junimea“, Bacovia văzut prin ochii matematicianului Solomon Marcus; de asemenea, sunt incursiuni bine argumentate în universurile creației unor Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ștefan Augustin Doinaș, Ștefan Bănulescu, George Bălăiță, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana și alții. Datorită bogăției informației, tonului erudit și documentat, volumul Azimut. Meridianul 25 este o lectură captivantă, care stimulează gîndirea critică și oferă o înțelegere complexă a literaturii și culturii românești într-o firească evoluție cronologică. În același timp, modul digresiv și argumentativ permite autorului să introducă adesea întrebări retorice sau ipoteze interpretative, invitînd cititorul la reflecție.