Ascult cum ascultă arborii ploaia, undeva
voci faraonice țesându-ne pânza
cu semi-preparate, tablete
și fire din timpul
nostru furat
țesând-o încet, cu mare răbdare, uitând
că dumnezeu e mult mai răbdător, uitând
că un singur strop de apă inundat de lumină
poate schimba marea întreagă
și-afară plouă ușor peste ultimele frunze
și-un chip uitat unduie în beznă
nestânjenit de ramuri.
tăcerea dintre două bătăi
de inimă nu se poate mărturisi:
grăiesc prin ricoșeu, altminteri, cu neputință
unde ritmul fiecăruia e unic / timpul
și moartea fiecăruia unică / tăcerea
dintre două bătăi de inimă
prefigurând o mărturisire
răsfrântă-n surâsul tău:
cu ce ne identificăm pare să fie totul.
și-am închis ochii ascultând cum ascultă arborii
ploaia cu o răbdare pe potriva copilului
însoțind o revărsare de august
peste înfrunziri