Recitită în contextul epocii, se vede clar că baladesca Tristețe înainte de luptă a lui Radu Stanca nu e pusă întîmplător în fruntea numărului inaugural al „Revistei Cercului Literar“ din 1945, ci programatic: „Nu sunt în stare nici un steag s-aleg…“. De altfel, pornind tocmai de la așa-zisa poziție „neutră“ a baladei și, implicit, a …
În istoria receptării operei lui Ion Creangă nu se amintește, nici măcar în perioada imediat poststalinistă, de monografia Ioan Creangă, apărută în 1955 la Editura Tineretului, sub semnătura lui Pompiliu Caraioan. În înalta concepție realist-socialistă a monografului, care, pe parcursul a patru sute de pagini, nu recurge la nicio sursă bibliografică, Ion Creangă ar descrie …
Una din cele mai productive colecții de poezie românească este colecția O sută și una de poezii, care preia la o scară micșorată titlul celebrei culegeri de povești orientale O mie și una de nopți. Au apărut până în prezent peste o sută de asemenea antologii de poeți din toate generațiile, de la D. Bolintineanu …
Referindu-se la „tradiția orală“ a lui Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu s-a folosit de termenul arab (islamic) hadith, deși mai apoi, când formulase ideea unui corpus, a preferat termenul japonez (buddhist) koan, care nu înseamnă chiar același lucru. Nici în sanscrită sau pali n-ar fi putut găsi un corespondent, căci toată învățătura – formalizată ca …
Încă o dovadă că I.L. Caragiale, artist „vechi”, cum se recomandă, „clasic“ și nimic mai mult, cum l-au etichetat mulți, are și o altă față care privește înainte. Se află, vorba lui Paul Zarifopol, la început de vreme literară nouă. Deși de multe ori dă de înțeles și uneori declară, expressis verbis, că nu contează …
Prefigurând elogiul „sfintelor firi vizionare“ din Epigonii, M. Eminescu publică în „Familia“, An III, nr. 25/1867 oda La Heliade. Intitulată în formă arhaică de dativ popular La Heliade (Lui Heliade), poezia exprimă dorința tânărului poet, de curând debutant, tot în „Familia“, de a cânta precum autorul Biblicelor. Căci, dacă i-ar permite zeul artelor, Apollo, să-și …
Schiță de portret: Radu Emilian Bucov Textul ce urmează, ca intenție, în posibile jalonări și detalii, îmi apăru în minte cam la șapte ore de călătorie în microbuzul Chișinău-București, după ce, în conștiință mi se derulaseră panorame, evantaie și caleidoscoape a tot felul de subiecte, schițe narative, gânduri disparate (și… disperate de atâta monotonie-n drumeție). …
Din tot grupul de poeți de la Cenaclul de Luni, Traian T. Coșovei sau „Traian-Te“ sau – simplu – Traian s-a dovedit cel mai boem, cel mai „bon-viveur“, cel mai „de gașcă“.La prima vedere i-ai fi atribuit rolul mai degrabă lui Florin Iaru cel atras spre centrul oricărei reuniuni colegiale ca de un magnet puternic …
Nu m-am „gîndit toată noaptea“ la fumurile personajelor, cel puțin în acest articol, decît în chipul cel mai propriu al termenului „fum“. Căci multe dintre personajele literaturii noastre sînt vajnici fumători! Adică băutori de tutun. Cocoșilă, prietenul lui Moromete, ca și Moromete însuși, ca și majoritatea personajelor din romanul lui Preda, fumează. Ei își „fabrică“ …
Prezentarea Ciorăneștilor, o familie cu intelectuali de elită de o largă difuzare în timp și în spațiu, ca factori de personalitate, se bazează pe referințe bio-bibliografice certe. Nu ne-am propus, aici, altceva decât fixarea lor în parabola genetică și descrierea devenirii lor pe scara creativității. Folosirea termenului consacrat de arbore genealogic ni s-a părut insuficientă, …
Nu știm dacă, debutând, în 1937, cu volumul de versuri Țara fetelor, Maria Banuș a vrut să dea o replică lirică numeroaselor romane care, în perioada interbelică, aduceau în prim-plan câteva personaje feminine – domnișoare și doamne – cu o inedită pasiune pentru „jocuri“ și „enigme“. Este, desigur, vorba despre acele personaje pe care autorii …
„Pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă“… sunt ultimele cuvinte pe care le rostește Anca – eroina dramei Năpasta de Ion Luca Caragiale –, la căderea cortinei (Premiera, 8 februarie 1890, Teatrul Național București), piesă lăudată, dar și criticată: „o adevărată năpastă a dramei“. În limbajul curent, cuvântul năpastă înseamnă „mare nenorocire, pacoste, acuzație, calomnie“, …