Una din cele mai productive colecții de poezie românească este colecția O sută și una de poezii, care preia la o scară micșorată titlul celebrei culegeri de povești orientale O mie și una de nopți. Au apărut până în prezent peste o sută de asemenea antologii de poeți din toate generațiile, de la D. Bolintineanu și Anton Pann, până la Rodica Marian și George Vulturescu.
Delia Muntean, remarcabilă profesoară de limba și literatura română la liceul „Vasile Lucaciu“ din Baia Mare, este nu numai o harnică profesoară, ci și realizatoare a patru antologii din această colecție: George Vulturescu, D. Bolintineanu, Vasile Morar și Anton Pann. Antologia Anton Pann se deosebește de reeditările de până acum din opera celui pe care Eminescu l-a numit într-un stih caracterizant „finul Pepelei cel isteț ca un proverb“, în care se reproduceau, de obicei în ediții școlare, Povestea vorbii, O șezătoare la țară și Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea – e drept, cele mai celebre din scrierile lui Anton Pann. Autoarea prezentei ediții ne propune o selecție din bogata producție editorială antonpannescă reproducând poezii din nu mai puțin de 14 volume – începând cu debutul editorial Versuri sau cântece de stea (1830) și, încheind cu Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853), publicat cu un an înaintea morții, realizând astfel o captivantă călătorie lirică „prin lumea «în versuri poezită» a lui Anton Pann“.
Numai în edițiile mai vechi mai puteam citi savuroasele prefețe în versuri, ticluite de înțeleptul și hâtrul stihuitor în metru popular. Intitulate „Către cititor“ sau cu ighemonicon, Domnilor cititori!, ele vorbesc despre feluritele gusturi ale cititorilor, de aceea spune că „Las pe toți, pe fiecare,/Să o judece în pace,/ Cum vor vrea și cum le place“; ba mai mult, într-un gest smerit, dacă nu va plăcea la fiecare, Noul Erotocrit, își cere iertăciune „Așa și această carte/ Ce în lume se împarte,/ Nu va putea, cum îmi pare,/ Să placă la fiecare/ De-aceea cu rugăciune/ Cer de la toți iertăciune“.
A avut o viață aventuroasă, trei căsătorii, o iubită de la Mănăstirea dintr-un Lemn din Râmnicu Vâlcea, care părăsește viața monahală și deghizată în tânăr chipeș îl însoțește la Șcheii Brașovului, fiind împreună cântăreți de strană la Biserica Sf. Nicolae. Nu e de mirare că a devenit personaj literar în opera dramatică a lui Lucian Blaga, că a inspirat un roman biografic (sau viață romanțată) scriitorilor interbelici Sergiu Dan și Romulus Dianu, poezii omagiale lui Șt.O. Iosif (care-l numește „psalt înțelept“) și lui Nichita Stănescu care, printr-un colaj inteligent de zicale, creionează portretul nastratinescului scriitor. „Lui Anton Pann bănuiesc că i s-ar fi potrivit acea vorbă: E frumos de pică! Despre inteligența lui trebuie că i s-ar fi potrivit acea vorbă: E dat în paște! Despre sufletul lui trebuie că i s-ar fi potrivit acea vorbă: Nici prea iconom, nici prea galanton“ (Cartea de recitire, Editura Cartea Românească, s.a.).
Bine alcătuită selecția reperelor critice: Vasile Alecsandri,Moses Gaster, Tudor Vianu, Dinu Flămând, G. Călinescu, Mircea Scarlat, Ilie Dan și Nicolae Manolescu. Pentru că „reperele critice“ debutează cu versurile lui Eminescu din Epigonii (1870), cred că era potrivită ca o secțiune consacrată acestor pagini să fie intitulată: Anton Pann – personaj literar, care ar cuprinde: poezia lui Șt.O. Iosif, un fragment din drama lui Blaga, Anton Pann, și un fragment din romanul biografic Nastratin și timpul său, Editura Națională Ciornei S.A., 1927. Din selecția reperelor critice cred că nu trebuie să lipsească rândurile lui Nichita Stănescu din Cartea de recitire. Pentru că are dreptate, recitirea ne poate oferi surpriza identificării unor „sonuri preeminesciene“, cum ar zice I. Negoițescu. Nu vi se pare că misterul dragostei, acel „nu știu cum și nu știu ce“, într-o ingenioasă alternanță din postuma De-or trece anii este anticipat naiv, repetitiv în Tot de dor, de dor, de dor/ Tot de dor văz c-o să mor/ Tot de dorul unui ce/ Nu poci spune pentru ce/, iar un poet contemporan din Munții de Apus, și el cântăreț al dorului, Teofil Răchițeanu, ne apare în descendența lirică a lui Anton Pann.
Judecarea operei unui poet trebuie făcută prin raportare la epoca sa. Este concluzia pertinentă și convingătoare a Prefeței: „Propunem așadar cititorului de veac 21 o preumblare prin ambianța românească de acum două secole, așa cum e poezită aceasta de către Anton Pann. Îl îndemn să o savureze în tihnă, cu toate simțurile. Să-și deslușească, odată cu dreapta înțelegere, propria situare în timp și mai ales felul cum ceea ce a fost lucrează încă asupră-i, contagiind subtil relația cu sine și cu celălalt, mentalitatea, mecanismele înseși de supraviețuire.“