Prin teroarea exercitată în stare brută sau difuză, dictatura comunistă a încercat să inducă tuturor cobailor istoriei o psihologie de ostatici. Matei Călinescu a ales calea exilului tocmai în faza în care surmontase dificultățile legate de originea sa socială „nesănătoasă“ și de contextul cultural poststalinist în care se formase. Aflat în plină maturitate creatoare și …

E Lovinescu a pus în circulație opinia potrivit căreia Tudor Vianu ar fi renunțat la critica literară pe care o practica mentorul „Sburătorului” pentru a-și pregăti mai lesnicios drumul spre cariera universitară. Ceea ce nu neglija autorul Pașilor pe nisip (ținut toată viața pe nedrept departe de viața universitară) era starea de fapt că, în …

Încă de la începutul discuțiilor purtate în jurul „postmodernismului românesc“, care aveau loc la jumătatea deceniului al nouălea din secolul trecut, Alexandru Mușina nu a recunoscut existenţa unei asemenea paradigme în literatura noastră, deși a fost considerat în mod constant ca fiindu-i unul dintre teoreticieni. Pentru poetul brașovean, lucrurile erau clare: nu toți optzeciștii au …

Dintr-o reticență funciară față de stilul fabricat impus de educația literară, specialistul în studii clasiciste Paul Zarifopol a devenit un dușman ireductibil al curentului prin excelență raționalist care a fost clasicismul. Este plauzibil ca înăbușirea inhibitorie a emoției și eliminarea spontaneității de sub crusta lucie a erudiției – așa cum trebuie să se întâmple în …

Din punctul de vedere al interferenței datelor vieții cu acelea ale ficțiunii, ceea ce i se întâmplă lui Gib I. Mihăescu în ultimul an al vieții pare a fi parodia tragică a deznodămintelor din romanele Rusoaica și Donna Alba. Tânăra institutoare Suzana Dovalova, originară din România și stabilită la Praga (mama îi era româncă, iar …

Unii tineri de astăzi plecați la studii mai mult sau mai puțin aprofundate în străinătate se întorc acasă și încep să vorbească un fel de „creolă“ la meridian românesc. Acest fenomen, căruia Caragiale i-ar fi spus „moft“, i-a cuprins și pe sedentarii care vor să lase impresia că știu să vorbească foarte bine limbile străine, …

În felul acesta sună deviza lui Eugène Ionesco (1909-1994), scriitorul care a revoluționat arta dramatică a secolului XX, de la dispariția căruia se împlinesc trei decenii în data de 28 martie 2024. Lansată în volumul Antidoturi din 1977, afirmația exprimă un adevăr valabil pentru întreaga creație a scriitorului. Schițându-și propriul profil spiritual, Ionesco recunoaște faptul …

Reconfortanta afirmație potrivit căreia un scriitor trăiește în și prin personajele sale capătă la Camil Petrescu o semnificație mult mai profundă, ce ține de ipostazele emblematice ale chipurilor sale migratoare de la o operă la alta. Înzestrat cu instinct teatral sigur, marele scriitor modernist a știut să intre în pielea și pe sub pielea personajelor, …

Este foarte greu să-l descoperim pe omul autentic Petru Dumitriu ce se disimula histrionic în spatele scriitorului sau al personajelor sale (Bonifaciu Cozianu, Șerban Romanò sau Pius Dabija) şi se poate ca el însuși să fi avut dificultăți în a-și înțelege până la capăt tranzitivitatea cu denivelările spectaculoase între viaţă şi operă. O monografă îi …

Atunci când poezia noastră feminină interbelică, așa firavă cum era, deborda de sentimentalism și de dulcegării neoromantice, Magda Isanos își punea cartea debutului, Poezii (1943), sub semnul unei arderi lăuntrice autentice și scotea discursul liric de sub influența poeziei denumite de Ion Vinea, în Manifest activist către tinerime, „teascul de stors glanda lacrimală a fetelor …

În timpul mișcărilor studențești pariziene din luna mai a anului 1968, ziariștii i-au pus lui Eugène Ionesco o întrebare legată de „revoluția“ ce se desfășura atunci. Desigur că opinia exprimată ar fi trebuit să corespundă orizontului ideologic de așteptare al revoltaților acelei luni fierbinți, numai că răspunsul nonconformistului dramaturg a fost și mai incendiar: revoluția …

Pe când activase în Rusia, Alexandru Macedonski-tatăl își inventase apartenența la o familie princiară care ar fi domnit cândva în Lituania, în scopul de a avea mai multă prestanță în ochii colegilor de viță nobilă. Este mai greu de înțeles de ce generalul, purtând totuși numele întreg al poate singurului militar genial al Antichității, și-a …