Trei trepte ale imaginarului Mircea Bârsilă face parte din clubul select al optzeciștilor care au reușit să debuteze editorial înainte de căderea regimului comunist, publicând atunci chiar două volume (Obrazul celălalt al Lunii, 1982, și Argint galben, 1988). Aparițiile în volum au compensat, întrucâtva, relativa sa marginalitate în raport cu principalele instanțe de validare ale …

„Poetica realului“, în variantă maghiară S-a observat mai demult, încă de la primele traduceri românești ale optzeciștilor germani (Vânt potrivit până la tare, 1982) din România că similitudinea condiționărilor istorice generează, în literaturi cu morfologii diferite, răspunsuri asemănătoare. Un bun exemplu în acest sens îl constituie volumul poetului harghitean Lövétei Lázár László, intitulat Munca la …

Tandrețe aspră Andrei Novac nu vine, în poezie, nici din așa-zisul „neo-expresionism“ cultivat de nefericiții cenacliști ai răposatului Marin Mincu, nici din pseudo-minimalismul cultivat de succesorii acestora. Format la Timișoara și aplecat în egală măsură către studiul academic al literaturii (doctorat în 2013, cu o teză despre Valentin Tașcu), el a debutat în 2001 cu …

Chiar când mă lamentam că proza noastră a cam ratat marile mișcări sociale din ultimele decenii (începând chiar cu 22 decembrie), Gabriela Adameșteanu vine să mă contrazică, publicând un roman, Voci la distanță, a cărui problematică este strâns legată de pandemia prin care am trecut nu cu mult timp în urmă. Pandemia a fost, desigur, …

Unul dintre cei mai importanți poeți maghiari contemporani, Markó Béla este, totodată, și unul dintre cei mai consecvenți în a-și tipări opera și în limba română. Gest firesc de deschidere față de cultura în mijlocul căreia trăiește, dat și de asumare a unei condiții moderne, de scriitor-punte care, aparținând prin creația sa unei literaturi (cea …

Noul roman al lui Gabriel Chifu, Marea carte a uitării, continuă seria interogațiilor asupra condiției umane și a raporturilor ființei cu istoria, deschisă de Punct și de la capăt (2014) și continuată de Ploaia de trei sute de zile (2017). Însă o face dintr-o altă perspectivă, recuperând o dimensiune care până acum – fără să …

Personalitățile organice au o dicțiune a ideilor unitară chiar și în cărțile lor „en miettes“.Vorbesc, se-nțelege, de o unitate care nu este uniformitate și care, înainte de a fi a stilului, este a gândului care subîntinde fragmentele. Gânditorul organic nu are nevoie de „teme“ și mai ales de „proiecte“ de tipul maculaturii universitare, pentru a …

Astăzi este aproape imposibil să mai faci o analiză critică obiectivă a operei lui Mircea Cărtărescu, indiscutabil, unul dintre cei mai importanți autori ai generației optzeci și, după majoritatea comentatorilor, chiar cel mai important. În jurul său s-a făurit, în special în mediul virtual, un asemenea cor encomiastic, încât a exprima cea mai inocentă îndoială …

Nu cred că vreunul dintre confrații care au asistat la debutul publicistic al lui Dan Cristea – curios, dar Dicționarul general al literaturii române nu reușește nici la a doua ediție să afle când anume s-a produs acesta – a bănuit că în făptura aparent fragilă a criticului se ascunde un alergător de cursă lungă. …

Puține cărți ale criticilor români au avut destinul jurnalului parizian al lui Eugen Simion și chiar dacă specia „prozei critice“ a fost consacrată la noi de Livius Ciocârlie, succesul înregistrat de Timpul trăirii, timpul mărturisirii (1976) a contribuit substanțial la impunerea acestei modalități, până atunci socotită, eventual, o curiozitate. Nu am mai numărat la câte …

Cititorii revistei noastre au sesizat, sunt convins, „transferul“ voluntar al Irinei Petraș, de la cronica de întâmpinare la eseu. Un eseu nu întotdeauna – ba chiar rareori – literar și cel mai adesea interdisciplinar, pornind din straturile limbajului, trecând prin înțelepciunea populară, folclorul urban sau viața de zi cu zi și ajungând nu o dată …