Tandrețe aspră Andrei Novac nu vine, în poezie, nici din așa-zisul „neo-expresionism“ cultivat de nefericiții cenacliști ai răposatului Marin Mincu, nici din pseudo-minimalismul cultivat de succesorii acestora. Format la Timișoara și aplecat în egală măsură către studiul academic al literaturii (doctorat în 2013, cu o teză despre Valentin Tașcu), el a debutat în 2001 cu …

Chiar când mă lamentam că proza noastră a cam ratat marile mișcări sociale din ultimele decenii (începând chiar cu 22 decembrie), Gabriela Adameșteanu vine să mă contrazică, publicând un roman, Voci la distanță, a cărui problematică este strâns legată de pandemia prin care am trecut nu cu mult timp în urmă. Pandemia a fost, desigur, …

Unul dintre cei mai importanți poeți maghiari contemporani, Markó Béla este, totodată, și unul dintre cei mai consecvenți în a-și tipări opera și în limba română. Gest firesc de deschidere față de cultura în mijlocul căreia trăiește, dat și de asumare a unei condiții moderne, de scriitor-punte care, aparținând prin creația sa unei literaturi (cea …

Noul roman al lui Gabriel Chifu, Marea carte a uitării, continuă seria interogațiilor asupra condiției umane și a raporturilor ființei cu istoria, deschisă de Punct și de la capăt (2014) și continuată de Ploaia de trei sute de zile (2017). Însă o face dintr-o altă perspectivă, recuperând o dimensiune care până acum – fără să …

Personalitățile organice au o dicțiune a ideilor unitară chiar și în cărțile lor „en miettes“.Vorbesc, se-nțelege, de o unitate care nu este uniformitate și care, înainte de a fi a stilului, este a gândului care subîntinde fragmentele. Gânditorul organic nu are nevoie de „teme“ și mai ales de „proiecte“ de tipul maculaturii universitare, pentru a …

Astăzi este aproape imposibil să mai faci o analiză critică obiectivă a operei lui Mircea Cărtărescu, indiscutabil, unul dintre cei mai importanți autori ai generației optzeci și, după majoritatea comentatorilor, chiar cel mai important. În jurul său s-a făurit, în special în mediul virtual, un asemenea cor encomiastic, încât a exprima cea mai inocentă îndoială …

Nu cred că vreunul dintre confrații care au asistat la debutul publicistic al lui Dan Cristea – curios, dar Dicționarul general al literaturii române nu reușește nici la a doua ediție să afle când anume s-a produs acesta – a bănuit că în făptura aparent fragilă a criticului se ascunde un alergător de cursă lungă. …

Puține cărți ale criticilor români au avut destinul jurnalului parizian al lui Eugen Simion și chiar dacă specia „prozei critice“ a fost consacrată la noi de Livius Ciocârlie, succesul înregistrat de Timpul trăirii, timpul mărturisirii (1976) a contribuit substanțial la impunerea acestei modalități, până atunci socotită, eventual, o curiozitate. Nu am mai numărat la câte …

Cititorii revistei noastre au sesizat, sunt convins, „transferul“ voluntar al Irinei Petraș, de la cronica de întâmpinare la eseu. Un eseu nu întotdeauna – ba chiar rareori – literar și cel mai adesea interdisciplinar, pornind din straturile limbajului, trecând prin înțelepciunea populară, folclorul urban sau viața de zi cu zi și ajungând nu o dată …

Una dintre cărțile cutremurătoare apărute după prăbușirea comunismului a fost, neîndoielnic, Timpul ce ni s-a dat. Memorii, 1944-1959, de Annie Bentoiu. În paginile ei, scriitoarea și traducătoarea rememora, mai puțin pentru uz propriu și mai mult pentru generațiile următoare, cea mai cumplită perioadă din istoria modernă a României: cea dintre pătrunderea trupelor sovietice pe teritoriul …

  Desfășurată luna trecută la Alba Iulia, ediția de anul acesta a Colocviilor Romanului Românesc a avut ca temă relația prozei cu memoria. Ca dovadă că este o temă de actualitate, două romane recent apărute sunt construite – fiecare, în chip propriu – exact pe această formulă, a raportului cu o istorie, mai veche sau …