Romanul Cartograful puterii (2000, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2021) ocupă un loc-cheie în evoluția operei romanești a lui Gabriel Chifu. Aceasta, deoarece în textura sa se împletesc, pentru prima dată, cele două concepte-cadru lansate de scriitor la începutul anilor 1990: poezia heracleitică, înțeleasă într-un sens mai larg ca o literatură a sintezei unor …
Nicolae Prelipceanu ocupă o poziție aparte în generația sa, nu atât prin remarcabila longevitate artistică sau prin consacrarea mai târzie decât cea a altor colegi, cât prin singularitatea modelelor și a poeticii sale. Această singularizare – creatoare, iar nu orgolioasă – este cu atât mai evidentă astăzi, când poezia sa intră, vrând-nevrând, în dialog cu …
Ce s-ar mai putea spune astăzi despre o carte apărută cu aproape o ju mătate de secol în urmă și despre care – așa cum s-a întâmplat cu Jurnalul de la Păltiniș al lui Gabriel Liiceanu (1983, cea mai recentă ediție, 2013) –, aparent, s-a spus deja totul? Ei bine, dacă punem între paranteze acele …
A devenit un clișeu să spunem despre cutare filosof sau eseist că are mână de prozator, dar în cazul lui N. Steinhardt chiar se potrivește. Cele două volume de corespondență, îngrijite exemplar de George Ardeleanu, o dovedesc cu prisosință. Dar mai întâi – fără a intra pe teritoriul rubricii colegului Vasile Spiridon – câteva cuvinte …
Se poate scrie un roman polițist care să se încheie fără ca misterul să fie elucidat? Aceasta este miza surprinzătorului roman de debut al lui Andrei Manolescu, Cazul scriitorului dispărut. Și nu este o miză mică. Romanul polițist e o specie a literaturii de con sum, despre care estetica receptării ne spune că este în …
Poet, prozator, traducător, critic literar și dramaturg: Horia Gârbea este unul dintre cei mai activi scriitori români de azi. De mirare nu este neapărat productivitatea în (aproape) toate genurile, cât mai ales faptul că, fără să aibă, aparent, vreo preferință pentru vreunul, Gârbea este foarte bun în toate. A ține socoteala reușitelor sale nu e …
Un bestiariu recent Dan Perșa ne propune, în noul său roman, intitulat Bestiarro, o tramă complexă, în care un moment din istoria noastră recentă este încifrat într-o dublă cheie. La suprafață, romanul este construit pe o intrigă polițistă: fiica unui preot dintr-un mare oraș de la malul mării, Miruna Sorescu, despre care se știe că …
Revenire la proza scurtă Nichita Danilov este un atipic în interiorul prozei optzeciste, și aceasta nu numai din cauză că nu a participat la reuniunile Cenaclului „Junimea“ (condus de Ovid S. Crohmălniceanu) și a debutat cu un volum de povestiri abia în 1996, mult după „valul“ desantist și, în orice caz, după ce obținuse consacrarea …
Nu am să reiau aici butada ieftină conform căreia în spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Și nu pentru că n-ar fi ade vărată. Ci din cauză că, în ecuația complementarității feminin-masculin, butada sa crifică nepermis nuanțele și eludează experiența tragică pe care femeile și-au asu – mat-o umăr la umăr cu …
În mod paradoxal, în pofida implicării civice din anii 1990, vocea publică a Anei Blandiana se aude, cel puțin în viața culturală, mai puternic și mai limpede acum. Cele două volume confesive publicate recent – Soră lume (2020), care s-a bucurat de receptarea cuvenită și în paginile României literare, și Cartea cu delfini (2021), despre …
Deși scrisă fermecător, cu o retorică limpede și precisă, contrapunctată muzical de câte o vocabulă încărcată stilistic, Omul recent – probabil, cea mai cunoscută operă a lui Horia Roman Patapievici – e o carte de filosofie. Și nu una d’autrefois, ci actuală. Recurg la această apăsată subliniere, întrucât și acum, când a ajuns la cea …
Recentul volum al lui Ovidiu Pecican, Românii și Europa Mediană. Contribuții la tipologia culturală a Europei, abordează o problemă despre care s-a discutat mult la noi, după 1989, fără ca să se ajungă la o concluzie. Și o face într-un mod cu totul particular, care se deosebește din multe puncte de vedere de toate cele …