Am lăsat să se scurgă ceva timp de la trecerea la cele eterne a lui Mircea Anghelescu, până a putea scrie despre ultima sa carte, intitulată Literatura între două lumi. O carte pe care nu a mai apucat să o lanseze, așa cum făcuse cu toate celelalte, multe și valoroase, din ultimii ani, și a …
Ne-a preocupat întotdeauna cum scriu scriitorii: care sunt sursele lor de inspirație și momentele favorabile, cum își gestionează bugetul de timp sau care este spațiul propice travaliului literar. Într-una din primele noastre arte poetice, Vasile Alecsandri configura, în Serile la Mircești, un tablou sumar al laboratorului de creație: camera intimă, fotoliul preferat, focul, „tovarăș mângâios“ …
Frotiurile realității „Panourile“ din volumul de debut al Ioanei Ieronim (Vară timpurie, 1979) devin, în volumul Zoom, recent apărut, niște adevărate frotiuri de realitate. Pe care poeta le așază, în vers, sub lentila microscopului, examinând metodic și cu o anumită febrilitate diferitele mostre din care se compune țesătura complexă a lumii. Este, desigur, un alt …
Al doilea val Între cercetătorii care, după 1989, s-au ocupat într-un fel sau altul de avangarda literară românească, Michael Finkenthal este printre puținii care au adus contribuții pozitive la recuperarea unor personalități ocultate și la mai buna cunoaștere a legăturilor artistice și umane dintre componenții curentului. În special în ceea ce privește cel de-al doilea …
Pentru un prozator care aparține „generației războiului“, Marin Preda acordă o atenție surprinzător de mică războiului. Nu războiului ca idee, ca subiect de dezbatere asupra istoriei și condiției umane: romanul Delirul atinge asemenea aspecte, iar mai puțin cunoscuta nuvelă Albastra zare a morții îl are drept fundal. Ci războiul ca realitate concretă și asumată, ca …
A pătruns în mitologia noastră literară și, datorită prezenței îndelungate în manualele de liceu, și în conștiința publică, toposul poienii lui Iocan, din primul volum al romanului lui Marin Preda, Moromeții. S-a încercat a fi definită în mai multe feluri: agora sătească, reminiscență modernă a sfatului bătrânilor, mini-parlament bășcălios. Cert e că, în economia romanului, …
Când apărea, în 1940, antologia Balcic a poe tului Ion Pillat, Cadrilaterul mai avea numai puține zile de trăit în componența Regatului României. Astfel încât cartea, alcătuită din poezii selectate din mai multe volume anterioare, a fost văzută mai mult ca un manifest politic – „negocierile“ de la Craiova, vizând cedarea teritoriului, se desfășurau deja, …
S-a mai spus că volumele de poezie ale lui Liviu Ioan Stoiciu sunt, de fapt, decupaje „de etapă“ din- tr-un discurs, pe care, în mod concret sau numai virtual, poetul îl performează continuu. E și nu e așa: unele culegeri care recuperează și pun în circulație manuscrise mult mai vechi par să confirme aserțiunea, pauzele …
Reprezentant al generației șaizeci (debutând editorial în 1969, cu Avangardismul literar românesc), Ion Pop a adus în critica noastră, pe lângă caracteristicile dintotdeauna ale Clujului academic, și un particular interes pentru chestiuni cărora criticii bucureșteni le acordau, în epocă, o mai mică atenție. Într-adevăr, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Lucian Raicu sau Valeriu Cristea …
Ratarea este un subiect destul de frecventat în eseistica românească de ieri și de azi, dar superficial tratat. „Numai omul poate rata. Rața rămâne rață orice ar face“, spunea un mare cinic (și ratat) al culturii noastre, Nae Ionescu, circumscriind problematica ratării și legând-o strâns de condiția umană. Pe urmele ideologului extremei drepte interbelice, nu …
Majoritatea criticilor își comunică metoda, principiile sau convingerile la începutul carierei sau ca avanpremieră la opera lor principală. E. Lovinescu, de pildă, întâi a formulat teoria sincronismului (în Istoria civilizației române moderne, 1924-1925) și abia apoi a început Istoria literaturii române con temporane (1926-1929, ed. a II-a, 1937). G. Călinescu, la rândul său, a dat …
Întrucât nu avem o reală tradiție clasică, atât romanele epistolare, cât și cele de formație, deși nu lipsesc cu totul, sunt rare în literatura noastră.Iată de ce nu o dată, transgresând limitele genurilor, unele volume de corespondență capătă involuntar valențe romanești, iar diverse jurnale sau narațiuni autobiografice funcționează ca opere de formație. Și e bine …