S-a născut în localitatea Krasnymstaw, voievodatul Lublin. A absolvit Facultatea de Filologie clasică la Universitatea din Łódż. Debutează, ca poetă, în anul 1944, în paginile revistei „Odrodzenie“. În anii 1946 – 1952 este membră în colectivul de redacţie al săptămânalului Wieś, iar în perioada 1952 – 1957 al revistei „Nowa kultura“. Din 1968 este membru …
acasă Asta ar fi de dorit deocamdată: să mă aleg cu fum După ce voi fi stins cât-de-cât focarele din pădure Obosit de acest du-te-vino la râul de scrum Din care apa s-a dus fără să plângă, fără să-njure. Toată pădurea nu mai e decât rugul de mure Prin care Mumă-sa își cată vedenia …
Jurnal 2020 * Am părăsit cândva poezia fără să simt durerea aceea insuportabilă pe care mulţi o descriu ca fiind letală. Asta se întâmpla într-un an ploios în care anotimpurile se amestecau între ele şi eu eram în căutarea unui plan care să submineze cuvintele. Sunt liberă, mi-am spus, dar asta era doar un mod …
Primele două volume ale Jurnalului lui MIRCEA ZACIU au apărut la Dacia în 1993 și 1995 și au acoperit perioada 1979-1983. Redactorul de atunci a devenit editorul de azi al volumelor 5 și 6, care cuprind însemnările zilnice ale Profesorului din anii 1990-1994 și care sunt în curs de apariție la Limes-ul nostru. (Volumele …
O radiografie a deplasărilor personajelor prin, înspre şi dinspre Bucureşti ar trebui să plece, fireşte, de la istoria mijloacelor de locomoţie la care apelează unii şi alţii în varii ocazii, de voie sau de nevoie. În trenul care, în episodul inaugural al romanului lui Cezar Petrescu, îi teleportează pe cei din clanul Lipan din „somnoroasa …
Viața pentru începători Fără să scrii n-o să afli cine ești n-o să ai parte de o instalare domestică ca să scrii trebuie să fii puțin obosit ești vag conștient că cineva cu o oarecare insistență în traiul din luncile fumegoase precum un pleonasm a ținut pasul cu tine și te-a obosit moartea te-a obosit! …
Balaurii Balaurii unul după altul se cațără pe turnul cu fantome au douăsprezece capete dar nu le sunt de ajuns fiecare și-l caută pe al treisprezecelea pentru altă inimă proprie pentru alt suflet propriu își dispută o potcoavă găsită pe un nor ceva mai neguros decât sunt norii de obicei „e a norocului am …
Născuți în aceeași zi de 23 august, la o diferență de 10 ani (Corneliu Ștefanache la Panciu, Vrancea, în 1933, decedat la 12.01.2009, Iași; Mircea Iorgulescu la Valea Călugărească, Prahova, în 1943 – decedat la 7.06.2011, Paris), cei doi scriitori au împărtășit o prietenie rară, de prin anul 1970 și până la finalul vieții …
Ușor buimacă, ușor obosită psihic, dar mai ales total derutată, în zile de pandemie în ascensiune, aprilie 2020, cu neliniști, cu restricții, cu viața dată peste cap, citesc, în ediție princeps, Vânătoarea regală de D. R. Popescu, apărută în 1973 la Editura Eminescu, nu la multe luni după ce mă născusem, scrisă însă la finele …
În realitate, ne aducem aminte de studentul venit, nu fără ezitări, la „Filologie”, pentru ca paginile de literatură să statueze mai târziu istoria unui scriitor. E, poate, calendarul justițiar decis să decidă dreptul la evocări, la retrăirea unor evenimente, – cărți – și afișele teatrelor clujene sau bucureștene ratificate mai apoi de ecourile cronicarilor dramatici… …
CLAU Clau, te iubesc, ţi-am ciuntit numele ca să fii numai a mea. Suavă, intangibilă, ating, totuși, aerul pe care-l respiri și aștept darul ochilor tăi, zeiţă înlăcrimată. Noaptea trecută m-ai visat. Altfel, dormeam, dar nu am putut să închid un ochi. Simţeam că cineva mă fură, cel mai dulce jaf… Erai hoţul tandru care …
Morți succesive Știu stau într-un șifonier printre umerașe într-o cameră de hotel al cărui nume nu mi-l mai amintesc Sunt la Odesa Lângă mine stă fata pe care o iubeam Nu știu ce caut în șifonier sunt înăuntru și privesc zâmbitor în jos spre pantofii care nu se văd cu o mână dau un …
