Poezie de Ion Cocora

 

Balaurii

Balaurii unul după altul se cațără pe turnul cu fantome

au douăsprezece capete dar nu le sunt de ajuns

fiecare și-l caută pe al treisprezecelea

pentru altă inimă proprie pentru alt suflet propriu

își dispută o potcoavă găsită pe un nor ceva mai neguros

decât sunt norii de obicei „e a norocului am văzut-o primul

îmi aparține” spune unul sărind să o apuce și brusc se

prăbușește

dintr-o eroare a privirii sau a pasului prea grăbit

să ajungă în vîrful turnului încă nevăzut cu ochiul liber

uite așa ne-am trezit cu apocalipsa vizavi de casa noastră

deși nu se arată chipuri nici de îngeri nici de draci

e liniște deplină ușile se pare că sunt bine zăvorâte

storurile perfect trase toxicitatea universală zero

consoarta mea și-a evaluat viața și a decis

să nu se mai ridice din pat

eu mi-am evaluat moartea și am decis să fumez trabuc

 

Tac

Nu mi-am închipuit niciodată

că e atât de sănătos să taci

tac între două spaime între două ezitări

de trișor bine conservat la masa de joc

cu miză pe viață și moarte deopotrivă

tac și ascult cum îmi cresc dinții

condiția mea de om extramuros

nu are nevoie de paratrăsnete când tună

nu are nevoie de pelerine speciale

nu are nevoie de umbrele antidrog

în sezonul ploilor de hașiș

tac

dinții continuă să-mi crească

curând voi putea să atac cu ei

viața sau moartea

nu contează pe care

 

Vom sfârși deodată

Vom sfârși deodată

fără să facem mutre scârbite dinaintea cuvintelor

fără să ne distingem unul de altul

fără să avem ce să ne reproșăm ca și când am fi

o partitură muzicală pe mai multe voci

pe care nu și-o revendică nimeni

îndurăm tot ceea ce este de îndurat

până când vom sfârși sinucigându-ne disperați

între capturile unei memorii inflamate de orgolii

ca în plasele de pescuit ale braconierilor

niște debili expirați de cât de mult

ne-am automanipulat

 

Bătrânul

Hainele îmi sunt atât de largi

că ar putea să mă piardă dintr-un moment în altul

picioarele refuză să mă însoțească

din dormitor în baie și înapoi

câteodată dacă nu mi-ar fi teamă că se înfundă

sunt tentat să mă ghemuiesc în closet

și să trag apa

chiar nici tu nu-mi mai lipsești

să scrii cu cretă colorată pe pereți

ceea ce nu-mi aduc aminte

 

Ape învolburate

O, picioare aventuriere, odată cu nașterea voastră

s-a decis o viață de om. Nu obosiți, nu colecționați pe tălpi

alfabete și tatuaje, indiferent încotro vă îndreptați, voi

înșivă deveniți drumurile pe care călcați, ape învolburate,

glasuri de clopote împietrind în propria limbă când

încetează

să mai aparțină lui Dumnezeu, uliul acela care se rotește

ca un spasm erotic pe cerul senin al amiezii de vară

căutându-și ținta vieții de fiecare zi

 

Un spectator histrionic

Zi de zi noapte de noapte oră de oră secundă de secundă

nimic nu oprește moartea să fie ceea ce este

nu se plictisește să mă înghesuie în subsoluri igrasioase

să mă momească pe pajiști însorite

să-mi soarbă măduva din oase

să-mi dăruiască impotența pentru a mă înjosi în fața

femeilor iubite

să crească taxa la prestațiile prostituatelor

să facă din mine un spectator histrionic la spectacolele ei

e perfidă grotescă fățarnică mieroasă tandră ticăloasă

mă mir cum de încap atâtea adjective într-o ființă despre

care nu se știe

cine a binecuvântat-o cu viață veșnică

uneori când închide definitv ochii tinerelor fete așezându-le

pleoapă peste pleoapă dă semne că o prinde mila și

lăcrimează

alteori când își vede treaba încheiată se grăbește să surâdă

cinic

bucuroasă că a mai scăpat de o rivală la mâna lui

dumnezeu

e o actriță desăvârșită schimbă rol după rol

moare cu fiecare personaj și rămâne vie

are o plăcere sadică să se transforme din substantiv în verb

și atunci când îți este lumea mai dragă

sare la gât și te omoară

 

Spiţă cu spiţă

Doamne iată ce am ajuns

suntem amândoi o roată de căruţă

de pe care demult a căzut cercul

în tentativa lui de uzurpare a gramaticii

ce ne așteaptă și pe unul și pe altul

de acum e gura știrbă a posterității

care ne va înghiți spiţă cu spiţă

ca pe niște resturi oarecare de viață

și cum nici tu nu știi cui să te rogi

să ți se facă pe mai departe voia pe pământ

ar fi o blasfemie să nu ți-o spun de la obraz

că m-am săturat să fiu robul tău sub acoperire

hai să ne dăm ghionturi să râdem ca proștii

să bem o sticlă de rom să împărţim frăţește

o domnișoară de companie și-ți promit

să-ţi fiu loial și să nu mă ating de slava ta

 

Satul natal

Acum satul natal e pe cale să dispară

cum am dispărut și eu din memoria minodorei

fata care și-a oferit virginitatea în ieslea din grajd

punându-mă să jur că o voi duce la oraș

și o voi face doamnă

cei care i-au cunoscut pe mama și tata

ar trebui să trăiască pentru a-și aduce aminte al cui sunt

cei de o vârstă cu mine s-au rărit

abia de mai întâlnesc pe vreunul stând duminica dimineața

sprijinit în cârjă dinaintea porții

de la cine să aștept atunci o anonimă

în care să mi se reproșeze că nu mă întorc

să-mi reiau viața de la început

 

Înainte ca lopețile

Cei doritori să-și ia rămas bun

înainte ca lopețile cu un oftat de ușurare

să arunce pământul peste mine

înjură de li se crapă plămânii

futu-i morții mamei ei de viață nici într-o

împrejurare ca asta care i se întâmplă omului

o singură dată nu găsești un loc de parcare”

eu nu-i văd nu-i aud presimt că nervii în ei

se umflă ca niște foi de cort în rafale de vânt

ridicându-i cu mașini cu tot deasupra cimitirului

pentru ca mâine să vorbească în voie

developându-și arhiva din memoria supraîncărcată

despre ultimul meu act de vandalism

nefericiții niciunuia nu-i trece prin cap

că sunt norocosul căruia viața i-a oferit

un loc de parcare sigur de unde nimic

nu mă va împiedica noaptea să latru

precum cîinii la lună hau hau hau bieților

 

Ochii mei

Apele mării nu-și ascund adorația

pentru apele mării

umbrele ce se cațără în copaci

devin ele însele copaci

înălțimile acvatice ale cerului

adoptă pești zburători

ochii mei devorați de disperare

atunci când nu te văd

zornăie ca niște monede într-un

buzunar ajuns la faliment

dacă mai întârzii mult să te arăți

mâine vor fi ai unui orb