Balaurii
Balaurii unul după altul se cațără pe turnul cu fantome
au douăsprezece capete dar nu le sunt de ajuns
fiecare și-l caută pe al treisprezecelea
pentru altă inimă proprie pentru alt suflet propriu
își dispută o potcoavă găsită pe un nor ceva mai neguros
decât sunt norii de obicei „e a norocului am văzut-o primul
îmi aparține” spune unul sărind să o apuce și brusc se
prăbușește
dintr-o eroare a privirii sau a pasului prea grăbit
să ajungă în vîrful turnului încă nevăzut cu ochiul liber
uite așa ne-am trezit cu apocalipsa vizavi de casa noastră
deși nu se arată chipuri nici de îngeri nici de draci
e liniște deplină ușile se pare că sunt bine zăvorâte
storurile perfect trase toxicitatea universală zero
consoarta mea și-a evaluat viața și a decis
să nu se mai ridice din pat
eu mi-am evaluat moartea și am decis să fumez trabuc
Tac
Nu mi-am închipuit niciodată
că e atât de sănătos să taci
tac între două spaime între două ezitări
de trișor bine conservat la masa de joc
cu miză pe viață și moarte deopotrivă
tac și ascult cum îmi cresc dinții
condiția mea de om extramuros
nu are nevoie de paratrăsnete când tună
nu are nevoie de pelerine speciale
nu are nevoie de umbrele antidrog
în sezonul ploilor de hașiș
tac
dinții continuă să-mi crească
curând voi putea să atac cu ei
viața sau moartea
nu contează pe care
Vom sfârși deodată
Vom sfârși deodată
fără să facem mutre scârbite dinaintea cuvintelor
fără să ne distingem unul de altul
fără să avem ce să ne reproșăm ca și când am fi
o partitură muzicală pe mai multe voci
pe care nu și-o revendică nimeni
îndurăm tot ceea ce este de îndurat
până când vom sfârși sinucigându-ne disperați
între capturile unei memorii inflamate de orgolii
ca în plasele de pescuit ale braconierilor
niște debili expirați de cât de mult
ne-am automanipulat
Bătrânul
Hainele îmi sunt atât de largi
că ar putea să mă piardă dintr-un moment în altul
picioarele refuză să mă însoțească
din dormitor în baie și înapoi
câteodată dacă nu mi-ar fi teamă că se înfundă
sunt tentat să mă ghemuiesc în closet
și să trag apa
chiar nici tu nu-mi mai lipsești
să scrii cu cretă colorată pe pereți
ceea ce nu-mi aduc aminte
Ape învolburate
O, picioare aventuriere, odată cu nașterea voastră
s-a decis o viață de om. Nu obosiți, nu colecționați pe tălpi
alfabete și tatuaje, indiferent încotro vă îndreptați, voi
înșivă deveniți drumurile pe care călcați, ape învolburate,
glasuri de clopote împietrind în propria limbă când
încetează
să mai aparțină lui Dumnezeu, uliul acela care se rotește
ca un spasm erotic pe cerul senin al amiezii de vară
căutându-și ținta vieții de fiecare zi
Un spectator histrionic
Zi de zi noapte de noapte oră de oră secundă de secundă
nimic nu oprește moartea să fie ceea ce este
nu se plictisește să mă înghesuie în subsoluri igrasioase
să mă momească pe pajiști însorite
să-mi soarbă măduva din oase
să-mi dăruiască impotența pentru a mă înjosi în fața
femeilor iubite
să crească taxa la prestațiile prostituatelor
să facă din mine un spectator histrionic la spectacolele ei
e perfidă grotescă fățarnică mieroasă tandră ticăloasă
mă mir cum de încap atâtea adjective într-o ființă despre
care nu se știe
cine a binecuvântat-o cu viață veșnică
uneori când închide definitv ochii tinerelor fete așezându-le
pleoapă peste pleoapă dă semne că o prinde mila și
lăcrimează
alteori când își vede treaba încheiată se grăbește să surâdă
cinic
bucuroasă că a mai scăpat de o rivală la mâna lui
dumnezeu
e o actriță desăvârșită schimbă rol după rol
moare cu fiecare personaj și rămâne vie
are o plăcere sadică să se transforme din substantiv în verb
și atunci când îți este lumea mai dragă
sare la gât și te omoară
Spiţă cu spiţă
Doamne iată ce am ajuns
suntem amândoi o roată de căruţă
de pe care demult a căzut cercul
în tentativa lui de uzurpare a gramaticii
ce ne așteaptă și pe unul și pe altul
de acum e gura știrbă a posterității
care ne va înghiți spiţă cu spiţă
ca pe niște resturi oarecare de viață
și cum nici tu nu știi cui să te rogi
să ți se facă pe mai departe voia pe pământ
ar fi o blasfemie să nu ți-o spun de la obraz
că m-am săturat să fiu robul tău sub acoperire
hai să ne dăm ghionturi să râdem ca proștii
să bem o sticlă de rom să împărţim frăţește
o domnișoară de companie și-ți promit
să-ţi fiu loial și să nu mă ating de slava ta
Satul natal
Acum satul natal e pe cale să dispară
cum am dispărut și eu din memoria minodorei
fata care și-a oferit virginitatea în ieslea din grajd
punându-mă să jur că o voi duce la oraș
și o voi face doamnă
cei care i-au cunoscut pe mama și tata
ar trebui să trăiască pentru a-și aduce aminte al cui sunt
cei de o vârstă cu mine s-au rărit
abia de mai întâlnesc pe vreunul stând duminica dimineața
sprijinit în cârjă dinaintea porții
de la cine să aștept atunci o anonimă
în care să mi se reproșeze că nu mă întorc
să-mi reiau viața de la început
Înainte ca lopețile
Cei doritori să-și ia rămas bun
înainte ca lopețile cu un oftat de ușurare
să arunce pământul peste mine
înjură de li se crapă plămânii
„futu-i morții mamei ei de viață nici într-o
împrejurare ca asta care i se întâmplă omului
o singură dată nu găsești un loc de parcare”
eu nu-i văd nu-i aud presimt că nervii în ei
se umflă ca niște foi de cort în rafale de vânt
ridicându-i cu mașini cu tot deasupra cimitirului
pentru ca mâine să vorbească în voie
developându-și arhiva din memoria supraîncărcată
despre ultimul meu act de vandalism
nefericiții niciunuia nu-i trece prin cap
că sunt norocosul căruia viața i-a oferit
un loc de parcare sigur de unde nimic
nu mă va împiedica noaptea să latru
precum cîinii la lună hau hau hau bieților
Ochii mei
Apele mării nu-și ascund adorația
pentru apele mării
umbrele ce se cațără în copaci
devin ele însele copaci
înălțimile acvatice ale cerului
adoptă pești zburători
ochii mei devorați de disperare
atunci când nu te văd
zornăie ca niște monede într-un
buzunar ajuns la faliment
dacă mai întârzii mult să te arăți
mâine vor fi ai unui orb