Lună: iulie 2019

Despre logică și limbă

Europa medievală de limbă latină ne-a lăsat o moștenire frapantă prin texte legitimatoare ale regatelor, imperiilor sau ale universităților care înșiră orașe prin care s-au perindat fie puterea politică, fie cunoașterea. Aceste mituri legitimatoare, studiate savant sub numele de „transfer al studiilor”, apar în lumea carolingienilor și parcurg Occidentul european până prin secolul al XV-lea. …

Ordinul lui Orpheus

* * * Reinventarea Poesiei în stil transmodern(ist) începe cu înființarea unei plantații noi de cuvinte noi prin răsădirea unor bulbi noi. Ca și rădăcinile lor îngrășate de ploi. Odată cu munții lucidității reci. Reinventarea poeziei în stil transmodernist începe într-o Casă a Toamnei. Eu, Poetul, am tăcut arzând. Oțel pur. Și trupul mi l-am …

Versuri de Ion Șerban Drincea

Verticalitate Vântul bate din toate părțile dacă știi ce gândește nu te lăsa în voia lui vântul are legi speciale și se poate transforma în uragan chiar atunci când vine primăvara în urmele pașilor tăi porniți din răscrucea drumului fără întoarcere Sinceritate Copiii nu cunosc ritmul ceasurilor pe care să le urmărească mai ales seara …

Capăt de țară

primul lucru care se re­marcă la cartea de proze a lui Florin Toma este că autorul a căutat să-și servească, prin ea, două pasiuni: „meseria de nuvelist”, cum ar spune Radu Cosașu, și profesiunea de critic plastic (Toma ținând rubrica de profil la „Viața Românească”). Volumul este subintitulat „album de proză”, fiind și unul de …

Cercetarea literaturii ca gaya scienza

Într-o serie de volume care omagiază colegi merituoși, ajunși la o vârstă respectabilă și mai ales cu o activitate didactică și științifică încă mai respectabilă în urmă, Universitatea din București ne-a obișnuit cu un tip special de publicații, în același timp erudite și agreabile la lectură: volume închinate prezenței acestor profesori în câmpul public al …

Contele vizionar

E dureros, dar adevărat: Keyserling e un vizionar căruia îi lipsește concizia, genul de clarvăzător aflat în neputința de a-și tăia pofta perorației. Simți de la o poștă că are adîncime, numai că adîncimea și-o risipește într-o pletoră de divagații neînfrînate, ca într-o cursă în care e îndeajuns să rostească prima digresiune pentru ca din …

Singurătățile pre-melancoliei

primul aspect care derutează la finalul lecturii Melancoliei este chiar titlul. Cum poți lăsa în seama unui concept atât de dur vârste precum copilăria sau adolescența? Dar nubilitatea? Desigur, la fix treizeci de ani de la Visul/Nostalgia, Mircea Cărtărescu publică un corolar din perspectiva maturității depline. Așadar, nu nostalgia – care presupune revenirea tristă din …

Liber ca pasărea

piesa de teatru Domnișoara crește din textul romanului cu același titlu; tipărit în anul 2007, romanul Domnișoara îi fixează lui Carol Feldman un loc distinct în peisajul prozei noastre contemporane. Actorul și prozatorul știu bine valoarea „de schimb” a poveștii; publicul din sala de teatru și cititorul de azi (ba chiar și milioane de telespectatori …

Dublă greșeală

De ce mi-a fost frică n-am scăpat: Simona a feștelit-o la Roland Garros, iar bulibășeala din capul lui Contra ne-a făcut de pomină la Oslo! Una peste alta, a rezultat un weekend traumatizant, în care am fost de râsul curcilor, atât în inima Parisului, cât și prin fiordurile norvegiene. Dar să le luăm pe rând… …