Pentru luni, 21 august 2023, Rusia programase o aselenizare, fără oameni. Nava spațială s-a prăbușit înainte de a începe operațiunea (nu militară specială, totuși). Nu scriu aceste rânduri spre a mă și a ne bucura de eșecul lui Putin, ci de faptul că, măcar pe Lună, n-a mai murit nimeni, după zecile de mii de …
Nu contează că deja a trecut un timp de la știrea „virală“ cu bacul la română, tema este fierbinte și universală. Nu are legătură doar cu acest bacalaureat. Nu ar trebui să aibă legătură nici cu pandemia și școala online, pentru că lectura este individuală, cere liniște și stat acasă, cu tine însuți și cu …
Relaţiile care au existat între Lucian Blaga şi ultima lui muză, care a fost de la Cluj – Elena Daniello – erau cunoscute în mediile intelectuale clujene şi în preocupările tuturor celor care s-au interesat de viaţa şi de opera lui Lucian Blaga. Fiica poetului, Dorli Blaga, în volumul Tatăl meu, Lucian Blaga, relata că …
Însemnările de față nu sunt, propriu vorbind, o cronică literară la cartea Daianei Gârdan, intitulată Între lumi. Romanul românesc în sistemul literar modern (Casa Cărții de Știință, 2023). Las cronica pe seama lui Răzvan Voncu, care mi-a adus cartea de la Cluj, în librăriile bucureștene neexistând. Am descoperit titlul într-o publicație. N-am citit nimic din …
Prostologhicon“ era titlul rubricii inițiate de G. Călinescu în „Jurnalul literar“, seria apărută în 1939 la Iași. Nu cred că forțez prea tare lucrurile propunând acest cuvânt drept posibil echivalent pentru francezul „bêtisier“ (Flaubert prefera termenul „sottisier“ atunci când lucra la giganticul său proiect ce urma să cuprindă prostia universală). „Le bêtisier du wokisme“ se …
Pentru mulți fani ai aventurilor lui Corto Maltese, albumul-franciză din 2021, Océan Noir, a reprezentat, cu siguranță, un șoc. După ce, de bine, de rău, se obișnuiseră cu producțiile livrate ritmic de Juan Diaz Canales și Rubén Pellejero, primii continuatori ai operei lui Hugo Pratt, cititorii se găsesc în fața unui experiment radical: un album …
Dacă ar fi să ne luăm după imaginea oficială a vieții de azi a chinezilor, am fi împinși să credem că acolo domnește legea, că lumea e bucuroasă, se înmulțește în ritmul stabilit de partid și produce toată aparatura lumii. Economia pare că duduie, iar democrația este prezentă în viața oamenilor. Cu ocazia unei vizite …
Pe măsură ce trece vremea, tu, ca scriitor, te simți din ce în ce mai șubred. Motivația lăuntrică s-a atrofiat într-atât încât nu te mai poate ajuta să te așezi la masa de lucru. Ți-e tot mai lehamite și, pe deasupra, mai trăiești și disprețul general. Eu, bunăoară, în fața vecinilor din bloc, mă simt …
Urma scribului O viaţă-ntreagă nu mi-a spus o vorbă Nu l-am auzit nici măcar murmurând. Dar ochiul condeiului său Pe-acela l-am simţit aţintit Asupra începuturilor sângelui din mine. Iar de n-ar fi fost el N-ajungeam niciodată să scriu. Numai el Cu foaia de papirus pe genunchi Adus de spate ca toţi sclavii cărţii Cu o …
Ca urmare a unei întrebări pe care mi-a pus-o Teodora Stanciu în emisiunea de la Radio Trinitas de acum două săptămâni, mă simt dator să adaug un post-scriptum la editorialele din numerele 28 și respectiv 29-30 ale R.l. E vorba de a lămuri o remarcă pe care am făcut-o în legătură cu poezia și de …
„Nu înțelegi tu sufletul rus!“ – aceasta a fost concluzia unei dispute cu un prieten despre masacrele din Ucraina. Într-adevăr, nu-l înțeleg. Cum, de altfel, nu înțeleg, în general, ce e cu sufletele și de ce, în numele lor, se comit atrocități. Cred în universalitate și rațiune și îmi sunt suspecte încercările de a despărți …
Spuneam rândul trecut că ultima carte scrisă de Cervantes, Persiles și Sigismunda, pe care George Călinescu o povestise cu atâta bucurie cu mulți, mulți ani în urmă, reprezenta pentru autorul ei un roman al viitorului. „Adio, romane cavalerești!“ exclamase el în Don Quijote. „Bun venit, perechi perfecte, iubiri caste și senine!“ anunța Persiles și Sigismunda. …
