O operațiune militară specială de-acum 55 de ani

Pentru luni, 21 august 2023, Rusia programase o aselenizare, fără oameni. Nava spațială s-a prăbușit înainte de a începe operațiunea (nu militară specială, totuși). Nu scriu aceste rânduri spre a mă și a ne bucura de eșecul lui Putin, ci de faptul că, măcar pe Lună, n-a mai murit nimeni, după zecile de mii de victime din Ucraina.

Dar și, deoarece mi se pare că data semnifică ceva pentru cei care au trăit pe vremea unui alt 21 august 1968. Istoria va păstra tentativa lui Alexander Dubček de a reintroduce democrația în Cehoslovacia. „Primăvara de la Praga“ s-a terminat, astfel, sub șenilele tancurilor sovietice, pe la sfârșitul lui august. Cine știe dacă Putin nu a stabilit în funcție de această dată, de tristă amintire pentru Europa, dar, desigur, glorioasă pentru actualul șef de stat rus, aselenizarea prevăzută?

La noi a fost, atunci, în 1968, o tentativă, reușită pentru câteva zile, a conducătorului PCR, Nicolae Ceaușescu, de-a ne arunca praf în ochi: trupele române, deși țara era membră a celebrului Pact de la Varșovia, nu au participat la invazie. O clipă (din punctul de vedere al istoriei) chiar noi, cei de pe-aici, am dat crezare secretarului general al partidului, care tuna și fulgera, e drept, doar în prima zi, în favoarea dreptului popoarelor de a-și alege singure calea. Mă rog, ceva ce putea fi înțeles și așa. Multă lume care, până atunci, se abținuse s-a repezit să intre în partid, iar unii chiar în gărzile patriotice, formate ad-hoc. Dar, contrar primului nostru ad-hoc, cel al „divanurilor“ din preajma primei Uniri, cea din 1859, acestea nu au avut niciun cuvânt de spus în politica statului român, a doua zi după formarea lor. Au dispărut, vorba ceea, „ca măgarul în ceață“. La Uniunea Scriitorilor s-au strâns atunci mulți membri, printre care, dacă îmi aduc bine aminte, chiar și Paul Goma, pentru a sări în ajutorul țării, în cazul unui atac dinspre Est. Numai că toate zvonurile despre masarea unor trupe sovietice la Prut nu au fost nimic mai mult, favorizând cumva încrederea în „Carpatul gândirii“, care, vezi Doamne, era, brusc, sau poate mai demult, dar noi nu ne dădusem seama, apărătorul patriei, inclusiv față de „marele frate de la răsărit“. A fost lansat, atunci, un prim mare fake pe care l-am înghițit, deși până atunci cele care ni se serveau zilnic erau „cusute cu ață albă“ și nimeni, în afara celor interesați, nu le dădea crezare. Bancul „dacă la ei e așa de rău și la noi așa de bine, de ce la noi e așa de rău și la ei așa de bine“, cu clară referire la Occidentul „putred“, nu-i așa?, circula în libertate. Totuși, o zi sau două, dacă-mi aduc bine aminte, se asculta Europa Liberă cu ferestrele deschise.

Câteva luni mai târziu, la 16 ianuarie 1969, un student ceh de 20 de ani, Jan Palach, al cărui chip luminos vă invit să-l contemplați pe google, și-a dat foc în Piața Wenceslas, în semn de protest față de ocupația sovietică, dar și de demoralizarea poporului său, și a murit trei zile mai târziu.

Azi, când s-au împlinit 55 de ani de la invadarea Cehoslovaciei, nu știu câtă lume își va mai aduce aminte de acea zi neagră. Personal, am mai spus-o, dar, scuzați-mă, o repet, l-am întrebat pe cel care m-a informat că „au intrat rușii în Cehoslovacia“: „dar nu erau acolo?“ Căci, într-adevăr, erau și în Cehoslovacia, cum erau și în alte țări ale lagărului – de la noi plecaseră în 1958, convinși că ai noștri ne pot ocupa foarte bine în numele lor, numai că – uite – nu le ajungeau efectivele și, mai ales, aveau nevoie de prezențe care să-i compromită și pe alții, căci cărau cu ei și trupe bulgărești, redegiste, maghiare și poloneze.

Falsa disidență a lui Ceaușescu se datora faptului că nu fusese invitat să li se alăture, cu trupele românești, invadatorilor, poate pentru că Brejnev și, vorba aia, poporul rus (care, cică, „libertate ne-au adus!“), chiar aveau nevoie de un fals disident, ca să mai poată ciupi câte ceva, o informație sau niscai tehnologie avansată, din Occidentul, nu-i așa?, putred.

Armata Roșie, mereu inițiatoarea unor asemenea acțiuni pacifice, nu făcea, în 1968, decât o repetiție pentru viitoarele operațiuni militare speciale ale rușilor, în Georgia și Ucraina, ca să nu mai vorbim de Afganistan.

Astăzi, când comemorăm a 55-a oară înăbușirea sub șenilele tancurilor rusești a „Primăverii de la Praga“, Pactul de la Varșovia nu mai există, dar amenințarea dinspre Moscova persistă și, chiar dacă trupele ei nu mai pot intra în țările fostului lagăr al păcii, ele au provocat un teribil război, în nefericita Ucraină, înainte ca aceasta să intre în NATO și să fie astfel protejată. (Nu putem prevedea cum se va termina acest război. E greu de crezut că, atâta vreme cât ucrainenilor nu li se vor da toate ajutoarele cerute Vestului, aceștia se vor putea elibera total de ocupația rusească.)