Asta îi cere Mercur, Nopții, în numele Zeului Jupiter. Zeii jonglează cu puterile și poftele lor, cu oamenii, cu războaiele. Cu acest dialog începe Amphitrion, piesa lui Molière, pusă în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Național din Cluj. În prolog, Zeul Mercur dorește ca Noaptea să îndeplinească această favoare. Să amîne venirea dimineții pentru …
Trăiesc din amintiri. Dominant din savoarea lor. Dacă cineva mă întreabă, cu ocolișurile binecunoscute și adîncite în șabloane, ce vîrstă am… stau pe gînduri și ezit să răspund. Nu din cochetărie. Memoria descarcă fără control, ca într-un film derulat de un aparat dereglat, zeci și zeci de imagini. Înainte, înapoi. Secvențe scurte. Sugestii. Mirosuri. Pagini …
Orice în viaţa asta are un moment iniţial. În teatru este la fel. Există o clipă în jurul căreia se va ordona o poveste. O mărgea fermecată care poate să facă şi să desfacă totul. O capsulă de mătase din care fluturele îşi desface aripile şi zboară. Uneori, se întîmplă ca cele ce se povestesc …
Tocmai este în desfășurare prima ediție a X – Fest, Festivalului Internațional de Teatru Tînăr Excelsior. Regizorul Vlad Cristache este și foarte tînărul director interimar al teatrului. Cred că tot cam atît avea și Ostermeier cînd a devenit director artistic la Schaubuhne Berlin. Cu spectacolele și trupa lui fabuloasă. Nu știa mai nimeni atunci, la …
Acest text nu este o cronică de film. Este o sumă de stări și însemnări după o noapte albă. Este despre demoni. Despre confuzia dramatică în care trăim după 1989. Despre vinovăție și ticăloșie. Despre minciună și adevăr. Trebuie să fie unul. Dar nu l-am căutat cu adevărat. Am plecat pe un drum și la …
Înainte de 1989, la sala Amfiteatru a Teatrului Național din București se juca un specatcol special. Actorul. Un one man show. Nu era un gen bine reprezentat atunci în peisajul nostru. Era un spectacol direct, pe muchie de cuțit ca mesaj, subtil, aluziv, un spectacol care povestea, într-un alt limbaj decît cel uzual, cîte ceva …
Nu știu cînd am vorbit prima dată cu actorul Teodor Corban dincolo de scenă, de teatru, dincolo de o circumstanță profesională. L-am întrebat și pe el de cîteva ori. Zîmbea. Și, în mod bizar, ochii lui albaștri, se măreau, nu se micșorau. Se dilatau ca o mare infinită, gata să primească o lume în ea. …
Ochii lui Enescu. Pare ciudat… s-ar cuveni, poate, să spun mîinile lui Enescu. Sau corpul lui, devotat viorii, acoperind-o protector ca o aripă de înger. Zilele și nopțile acestea m-a urmărit privirea lui. Capul puțin plecat, ochii triști sau mai degrabă resemnați. Destinul unui geniu pare asimilat în expresia ochilor. Cumva deasupra, fără aroganță, dar …
Generația mea a văzut în Dan Grigore un model. Eram fascinați de inteligența sa muzicală, de accentele din interpretare, de citirea profundă a partiturii, foarte altfel, foarte mărturisitoare, desăvîrșită tehnic, de lumea care se năștea acolo, o dată, încă o dată, iar noi, spectatorii, eram luați martori la Creație. Datorită lui, am fost mult mai …
Căutînd piese prin bibliotecă, am recitit Orbii. Despre războiul din Irak și consecințele lui. Textul este scris de un italian, Mario Fratti, critic, un om de teatru preocupat de ce se întîmplă în jurul lui. Limbajul este direct, simplu, colocvial, fără pretenții și dezvoltă, ca o schiță, una din miile de situații posibile în și …
Pe Horațiu l-am întîlnit cu adevărat și altfel în 1991. Cînd repeta Mincinosul cu Vlad Mugur, la Teatrul „Odeon“. De atunci… de atunci, atîtea minuni se întîmplară… Teatrul ne duce peste tot, și în noi înșine, ca vîntul și ca gîndul. Ne trezește și ne întreține iluzia că totul este posibil. Ne seduce cu misterul …
Cînd Liviu Ciulei a împlinit șaptezeci de ani, revista noastră a hotărît să-l sărbătorească, să facă o plecăciune față de anvergura sa intelectuală, față de spiritul său nobil, față de structura unui ctitor absolut, față de o personalitate genială. Liviu Ciulei a fost apropiat redacției noastre, ne-a vizitat nu o dată, îl prețuia pe Nicolae …