Un Ahab actual

Încă un poet demn de sporită atenție de care iau cunoștință abia acum: Ion Potolea. Biografie impresionant eterogenă. Filolog, dar și absolvent de Arte Teatrale, lucrător la un abator, gazetar, om de afaceri, însă în principal marinar pe nave de pescuit oceanic, cu staționări în diverse porturi din lume. De reținut suplimentar, congruența sub condeiul …

Postura unui solitar

Notivul inepuizabil al solitudinii contactând înfățișările curente ale lumii asumate cu o compactă modestie, ca și cum ar reprezenta o justificare organică a ființei, domină creația poetică a lui Dumitru Chioaru. Empatia cu care sunt prefirate ilustrând o specifică resignare: „am făcut cu tine un pact Poesie/ și niciodată n-am sperat vreun câștig/ am făcut …

O melopee a iubirii

În confesiunile Lidiei Vianu tema iubirii apare proiectată pe un amplu ecran care produce un efect centrifugal al prezenței acesteia. Extinsă pe o multitudine de secvențe existențiale și pe o durată pluridecenală, pe lucruri îndelung meditate dar și pe spontaneități, dobândește alura unui destin. Avem a face mai întâi cu o copilărească anticipare a iubirii, …

O a treia cale

Reținem din capul locului în creația poetică a lui Mircea Bârsilă un balans al relațiilor cu lumea, într-un spectacol de ample volute imagistice care îl girează. Pe de o parte, o (uneori cochetă) afirmare a prezenței personale, pe de alta, o dăruitoare egalizare cu factorii materiei din preajmă: „Vedenii în care tristele domnișoare confecționate din …

Poezia în real

Liviu Capșa ne oferă ceea ce s-ar putea numi o poezie conținută în real. Un echilibru al eului îi îngăduie a-l aprecia obiectiv, înregistrând un dramatism al lumii mai curând decât habitualul dramatism personal. Rezultă o perspectivă în care putem citi o natură auctorială stenică. Aidoma unui martor, poetul își aruncă privirea de la autoritatea …

Dincolo de avangardă

Tip de meridional, Nicolae Tzone își propune a înfățișa o imagine animată a lumii dintr-o mare varietate de unghiuri, probând o neostenită apetență asociativă. Suprarealismului la care aderă în chip lejer îi adaugă o trăsătură am zice orientală a visului opulent precum o drojdie a fantasmelor lăuntrice, menită a proba nu atât o alternativă dramatică …

O perspectivă actuală

Întâlnim nu o dată în textele lui Robert Șerban o aparentă distanțare, o politicoasă reținere în fața poeziei, pentru a urma momentele în care își îngăduie a se rosti în libertate. Aidoma comportamentului unui om de lume care vrea să fie convins de buna credință a interlocutorului înainte de-a i se mărturisi. O introducere: „oamenii …

„La distanță față de vis“

l Scriptor. Martor credibil al condiției existențiale poți fi doar dacă ești într-un fel sau altul victima acesteia. l Prezentul exploziv, istoria implozivă. l Un copil poate percepe de timpuriu comicul, dar nu și ridicolul, aducerea la conștiință a acestuia necesitând contactul cu perfida textură a relațiilor sociale. Comicul e un spectacol spontan, ridicolul e …

Un impuls al eliberării

O evadare din coordonatele timp-spațiu e mărturisită cu un aer de program într-un poem al lui Cassian Maria Spiridon, din care este extras și titlul ultimului d-sale volum: „pietre negre/ peste pietre negre/ peste pietre albe/ peste pietre roșii/ peste viețile/ și peste toate morțile/ se înalță/ se ridică movilă/ întunecă zarea/ călcată de valuri/ …

Un imaginar învins

În poezia d-sale, Letiția Ilea înfățișează o dedublare confesivă caracteristică temperamentului liric. Pe de o parte vârsta așteptărilor juvenile care, căpătând un contur imagistic, se deschide spre mirificul ireal, pe de altă parte deziluzia prezentului frisonat de amintire, suprimând dureros așteptarea. Senina depoziție inițială: „am așteptat mereu ceva./ să cresc mare să iau trenul de …

Pe buza unui abis

Memorialist sui-generis, Dan Ciachir ne înfățișează încă o carte consacrată trecutului nostru relativ recent. Recurg la termenul de memorialist deoarece d-sa se implică cu atâta naturalețe în reconstituirea acestuia, cu un atare apetit al concretului, al unor surprinzătoare detalii, încât creează impresia de participant direct. Are mai curând aerul unui reporter pasional decât al unui …

Credință și feminitate

În ultima vreme mi-a atras atenția poezia Stelei Iorga. Temperament romantic dominat de o credință care devine un laitmotiv al versurilor d-sale, instrument al compoziției lirice aplicat cu smerită ori mai puțin smerită obstinație. Având loc o asociere a simțământului sacrificial cu cel al expresiei, meșteșug în perspectivă morală, întrerupt de momente de pioasă ori …