O poezie-știință

Un limbaj voit sever, în cheie scientizantă e permanent prezent în versurile Ofeliei Prodan. Poeta dă impresia de-a se afla în sala de așteptare a unui psiholog ori psihiatru, compunîndu-și anticipat confesiunea pe care urmează a o debita acestuia, într-un șir cabrat de preciziuni ce intră de fapt în idiomul specialiștilor cu pricina. O intruziune …

Un concret fantast

Angela Furtună cultivă o poezie elegant vitalistă, revărsîndu-se îmbelșugat din interiorul eului spre a cuprinde lumea în parametrii săi. Realul și ficțiunea, materia brută și cea biologică, rațiunea și senzoriul o slujesc deopotrivă într-o strădanie de-a acorda o aparență de normalitate acestui clocot formalizat. Nimic nu s-ar cuveni omis. O insațiabilă dorință de-a filma tot …

O carte despre Goma

Fostul meu coleg de la Școala de Literatură, Paul Goma, e un disident emblematic. Cu toate că intitulîndu-și corespunzător substanțialul volum ce i-l consacră, Mariana Sipoș a întîmpinat aspra cochetărie cu care acesta a respins termenul: „Noi n-am disidat de nimeni, noi am fost întotdeauna împotriva comunismului“. „Prefațat“ s-ar putea zice de Panait Istrati, care …

În preajma lui Blaga

La scurgerea a șase decenii de la dispariția sa, imaginea lui Lucian Blaga îmi revine stăruitor în amintire. Nu așa cum se întîmplă după atîta timp, ca o amintire a alteia, ci cu senzația unui segment de prezent inepuizabil, înscris în amintirea primară. Am avut enorma șansă de a-l cunoaște pe Blaga în ianuarie 1955. …

Un lumpenpoet

Dimitrie Stelaru se bucură de o reputație de personaj cel puțin egală cu cea de poet. A fost de-a lungul vieții hamal, miner, funcționar, zidar sau pur și simplu om al străzii. Așadar, o condiție existențială al cărei spectru extremist se regăsește cu prisosință în versurile sale. Omul a intrat într-o anecdotică de extravaganțe (și-a …

Un optzecist blocat de Cenzură

O surpriză ne-a produs-o lectura unui optzecist întîrziat din pricini politice, purtător de nume voievodal, Romulus Brâncoveanu. Membru al Cenaclului de luni, debutînd în 1974, în revista „Luceafărul“, prezent în două volume colective din 1982 și 1984, nu s-a putut înfățișa cu un volum propriu decît după prăbușirea dictaturii ceaușiste, în 1991. Una din victimele …

Umbrele unui centenar

Un eveniment istoric de seamă poate conține complexități, episoade contradictorii, derivații dezagreabile care scapă în timp conștiinței publice. Perspectiva păstrează exclusiv contururile sale de căpetenie, idealizatoare. O analiză atentă e în măsură a aduce la suprafață ceea ce părea scufundat în uitare, completînd prin expresivitatea detaliului ansamblul monumental. E ceea ce întreprinde Constantin Călin luînd …

O „imaginerie“

Citind versurile lui Călin Vlasie, ne-am amintit o observație a lui Gaston Bachelard: „cu cît o creație izbutește a fi mai novatoare, cu atît apare ca un produs al fermei conștiințe, fie și inaparente“. Reperul lor îl constituie o conștiință concepută prin imaginea insistentă a creierului omnipotent întrucît beneficiază de o extensie peste tot ce …

Încă o carte despre Cioran

Demnă de toată atenția, amplu documentată și nu fără nerv polemic se prezintă cercetarea consacrată lui Cioran, sub semnătura lui Adrian Buzdugan. Se întreabă autorul: „Emil Cioran un ideolog legionar? Sau, mai bine zis, cît de legionar a fost sau putea să fi fost Cioran?“. Chestiune oțioasă dată fiind recriminarea trecutului său „verde“ la care …

În spațiu și timp

Poezia lui Dinu Flămând se proiectează în vaste perspective spațio-temporale. O neașezare, un neastîmpăr, un frison al deplasării îl împing spre diverse puncte ale mapamondului, înregistrate la finele textelor cu satisfacția ea însăși a unei mărturii de sine. Avem impresia că o atare postură de globe-trotter e unică în lirismul autohton. În nu mai mică …

Cazul Horia Stamatu

Horia Stamatu, o personalitate încă insuficient cunoscută. Poet ermetizant, tangent la formula Ion Barbu, dar, după cum s-a remarcat, și la Jean Cocteau și Pierre Reverdy, socotit nu o dată drept cel mai reprezentativ al exilului nostru. Dar și un publicist cu o producție abundentă, cu alonjă personală, constituind obiectul unei ample cercetări datorate lui …

O poezie de dincolo de Prut

  O unitate de ton cu melancolia unei cantilene distinge aproape în totalitate producția poetică înfățișată de Grigore Chiper. Cota emoțională nu urcă și nici nu coboară excesiv, oprin- du-se la imagini care mai curînd sugerează decît angajează. O sfială modern-realistă înscriindu-se ca atare: „E o seară oarecare/ cu pași făcuți îndărăt// Trec printr-o grădină …