S-au petrecut patru ani, pe 19 iunie, de la plecarea în veșnicie a minunatului om, neobosit istoric și adversar tenace al totalitarismului comunist – Mihnea Berindei… Descendent al celor două familii de cărturari nobili – Hudiță și Berindei, Mihnea întregește o dinastie de istorici străluciți, inaugurată de bunicul matern (Ioan Hudiță) și continuată de cei …
Bcureştiul: un oraş la răscruce de vânturi şi destine romaneşti; un loc unde se vine şi de unde se pleacă, de voie sau de nevoie, din provincie sau din străinătate, în vilegiatură sau în pribegie, „în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși”, vorba Amicului X. Şantier în lucru. …
Poemele molimei din anul șobolanului de metal lumina ce-a curs cândva prin frunze e astăzi doar cheag cerul coborât printre crengi abia pâlpâie doar trecere pare gândul copt în formă bolnava lumină e arhipelag printre ani *** primăvara pământul e moale ca un plămân infectat și geme în spasme ca Rigoletto la gura …
La început de secol, înainte de Marele Război, pasajele și-au pierdut șarmul de odinioară. Multe din ele au devenit decrepite, comerțul nu mai este ce era odată, proprietarii de prăvălii propun mărfuri sau servicii îndoielnice. Declinul galeriilor acoperite este vizibil, o simplă aruncătură de ochi îl convinge pe hoinarul întârziat de aparenta lipsa de interes …
Profesor universitar, poet, traducător, editor, curator, actor de teatru și ornitolog, Moshe B. Itzhaki (1951, Israel) este decanul Facultății de Studii Continue, la Colegiul Academic al Științelor Educației din Oranim. Trăiește la Ahuzzat Barak, lângă Muntele Tabor. A publicat 9 volume de poezii printre care: Vremea nebuniei – Duet cu un pictor (2010), Purtat de …
George Saunders (n. 1958, Amarillo, Texas) a absolvit în 1981 Colorado School of Mines, iar după absolvire a plecat să lucreze în Sumatra. După un an și jumătate s-a întors în Statele Unite unde a fost, rând pe rând, portar, vânzător, muncitor într-un abator. În 1986 a fost admis la masteratul de scriere creativă de …
1. Prima regină a României, Elisabeta (alias Pauline-Elisabete-Ortilie-Luise Prințesă de Wied, n. 29 decembrie 1843, Castelul Monrepos Neuwied, Germania – m. 2 martie 1916, Palatul Regal-București-România), și-a semnat operele în versuri și proză cu pseudonimul Carmen Sylva (lat. „Cântecul pădurii“). Primise o instrucție serioasă în familie de la pedagogi celebri ai timpului, însușindu-și limbile germană, …
La Editura Muzeul Literaturii Române a apărut în 2019 cartea Povești de trecut vămile. Interviuri cu scriitori de Lucia Negoiță. Cartea de faţă este o a doua selecţie din interviurile realizate în ultimii zece ani, cu prozatori, poeţi, critici, editori, eseişti din ţară şi diaspora. „Acolada“, România literară, „Luceafărul de dimineaţă“ şi „Argeş“ sunt revistele …
Elisabeth pe care tatăl ei o chema Charlină Deschide ușa în locul aerian, să te iubesc, plângând an după an. Cu cei loviți de-a nu umbla mă-ntreb, ce altă suferință mai neagră mi se va întâmpla? În fereastră s-a așezat năpasta nopții. Vântul bate dinspre început, ah eu voi căuta mereu cuvântul care m-a părăsit …
Epopeile franceze medievale au ca protagonist pe Carol cel Mare (748-814) însoțit de 12 paladini, a căror componență nu este însă aceeași în toate poemele. Nelipsit este contele Roland și foarte frecvent îi întâlnim pe viteazul Olivier, pe Turpin, arhiepiscopul de Reims, și pe Naime, duce de Bavaria. Iată însă că într-un grup de romanțe …
Dintotdeauna a fost așa, ca oamenii să secere grâul, fără să bage de seamă că-l seceră și grâul pe câte unul dintre ei. I s-a întâmplat chiar bunicului meu dinspre tata, care ajunsese primul la arie, așa cum făcea mereu, ca nu cumva să înceapă altcineva înaintea lui. Grâul i-a respectat dorința, lăsându-l să-și termine …
1. locul 15, vagonul 2. e african. are părul mare. creț mă întreabă dacă vorbesc românește mormăi ceva n-am chef de conversație. zice că nu a mers niciodată în egipt. zâmbesc. și ce treaba am eu? păi, cum, nu ești egipteancă? nu. pare dezamăgit. scoate din rucsac o hartă și îmi întoarce spatele. nu …



