Poeme de Nicolae Prelipceanu

secera și ciocanul

seceră secera seceră

bate ciocanul bate

și abia după ce au secerat și au bătut

se așază iarăși la loc

unul peste alta

și încearcă să facă pui

cu mult succes

așa ca să ne sperie

și să ne aducă aminte

că epidemia asta

își poate trimite oricând șobolanii

într-o altă cetate fericită

ba ca să fiu sincer

ei deja foșgăie pe-aici

singurătate

și au năvălit cu toții cu toatele cu toartele cu strigătele

și șoaptele

cu ofurile și cu icnetele și cu marme-lăzile lor și cu

lăzile lor

să se mute la mine în preajma mea împreună cu

mine în locul meu

și oh și vai și aoleu și taci și nu mai da și vai văleu

așa-mi visam singurătatea mea atunci în tinerețea

ta

și n-auzeam nimic din toate astea și nu credeam că

e nimic

prin jur

doar eu și-un aer foarte pur

doar eu și liniștea din tine

care-mi dădea ocol și nu mai ține

atât de sus flacăra aia stinsă care nu-i

nimic mai mult ca puiul cucului

plasat fără să vrea în cuib străin

la un vecin

îndepărtat și matein

și-așa a năvălit singurătatea într-o zi de mai

șoptindu-mi stai de ce nu stai

cu toții cu toatele peste mine

ștergându-mi fața

ștergându-mi și viața

în singurătate

demult

într-un secol mai cult

fericirea obligatorie

zboară zboară nu mai zboară

decât așa

într-o doară

pe dinăuntru și pe dinafară

și pe toate părțile aflate-n conflict

până să întâlnească mult-căutatul corp delict

relict

aerul zboară apele zboară

ce ne rămâne și iarăși

vom fi singuri tovarăși

pe o planetă îndepărtată

inept colorată

unde roșul nu e roșu

verdele-i verde

și undele apei în care te vei pierde

se mai văd cu mult înainte de-a fi

acolo și de-a te trezi

scoală măi animalule scoală

și vino-mi în poală

să-ți dau în bobi și în cărți și în tăciuni

că numai ei sunt buni-buni-buni

și-o să afli mai devreme decât ar trebui

când va fi acea zi

și acea noapte

și-o să auzi niște șoapte

care nu spun nimic și totuși și totuși

te vei strecura pe sub lotuși

într-o apă adâncă și neagră

te rog să mă crezi

și-o să-ți fie bine prin toate acele livezi

pe unde vei rătăci după aia fără să știi

nici unde te duci nici de unde vii

asta e fericirea numai în ea

ai să înoți până la capăt

chiar fără să fii

rătăciri

când mai bestecăi

vorba lui dan laurențiu

ca bisisica

noaptea prin casă

pe întuneric

numai pereții

sprijiniți pe contraforturi de cărți

mă mai ajută

să nu pierd direcția

și uite așa

fără ele

mă-ntreb

unde-aș ajunge

înaintez

dus de mână

în direcția bună

și don quijote

se vede alb

ca un baston

pentru orbi

el niciodată

nu rătăcește drumul

meu

revoltă în genunchi

cât timp vor rămâne în memoria voastră

toți cei care

au trecut valvârtej pe-acolo și nu s-au oprit niciodată

aceasta e întrebarea dragă hamlete

a fi sau a nu fi e și ea acolo dar dincolo stă

cea de mai sus

și ce dacă ai fost

ce dacă ești

ce dacă nu te mai ține minte nimeni ca pe-o furnică

sau ca pe-un elefant

dacă nu ești materie pentru memorie

de ce ești de ce-ai fost de ce ai să fii

de ce să te naști

întrebări fără rost

puse aveți dreptate de un naiv

care mai credea până ieri

că a fi om e altceva

e altcineva omul care

rămâne în picioare

sau chiar și-n genunchi dar mai e

va mai fi

o urmă luminoasă

în locul umbrei lui care s-a stins

adio și nu mai am cuvinte

uite uite uite așa ceva nu credeam să mi se întâmple

uite uite-mă încercând să vă fac să mă ascultați

dar de ce de ce

nimic mai comic

uite tot eu sunt mă întreb cu î din i la începutul

cuvântului

și cu â din a mai pe la mijloc

tot eu cel fără mijloace poetice și umane

care vă bat la cap să stați cu urechile ațintite și cu

ochii în soare

ascultând cum poezia moare moare

moare de varză numai după beții

asta trebuie să știi

nu și după poezii

așa începuse poemul pe care voiam să vi-l spun

când mi s-a recomandat să mă spăl bine pe mâini

cu săpun

și deoarece le-am urmat sfatul

s-a șters totul din memoria care tocmai

mi se scursese pe dosul palmei

am întors-o eu cu dosul în sus

dar nici susul nu era mai breaz

poemul s-a dus s-a tot dus

lăsându-mă aici în fața voastră

în curu’ gol

fără sabie și fără măcar vreun pistol

cu care să vă pot ucide dacă nu ascultați

și să vă pot lăsa în pace o vecie de-aici înainte

după ce am să opresc delirul ăsta de cuvinte

cu care se termină totul

și cu care începe câte ceva câteodată

astfel se face că am ajuns aici în cele din urmă

mereu în aceeași turmă

în care încercam să mă ascund

să mă dau la fund

cu aerul meu de gânditor profund

și superficial și ridicol

scriind mai târziu un articol

despre cum se trăiește și cum se moare

de varză și nu te doare

deloc nu te doare

pe loc repaus și-o floare

că vine vara și se usucă în soare

la revedere copii la revedere bătrâni

la revedere voi nenăscuți fericiți

eu mă duc mă tot duc

și promit

că voi tăcea de-acum înainte

pentru că vorba ceea mitocănească

adio și nu mai am cuvinte