secera și ciocanul
seceră secera seceră
bate ciocanul bate
și abia după ce au secerat și au bătut
se așază iarăși la loc
unul peste alta
și încearcă să facă pui
cu mult succes
așa ca să ne sperie
și să ne aducă aminte
că epidemia asta
își poate trimite oricând șobolanii
într-o altă cetate fericită
ba ca să fiu sincer
ei deja foșgăie pe-aici
singurătate
și au năvălit cu toții cu toatele cu toartele cu strigătele
și șoaptele
cu ofurile și cu icnetele și cu marme-lăzile lor și cu
lăzile lor
să se mute la mine în preajma mea împreună cu
mine în locul meu
și oh și vai și aoleu și taci și nu mai da și vai văleu
așa-mi visam singurătatea mea atunci în tinerețea
ta
și n-auzeam nimic din toate astea și nu credeam că
e nimic
prin jur
doar eu și-un aer foarte pur
doar eu și liniștea din tine
care-mi dădea ocol și nu mai ține
atât de sus flacăra aia stinsă care nu-i
nimic mai mult ca puiul cucului
plasat fără să vrea în cuib străin
la un vecin
îndepărtat și matein
și-așa a năvălit singurătatea într-o zi de mai
șoptindu-mi stai de ce nu stai
cu toții cu toatele peste mine
ștergându-mi fața
ștergându-mi și viața
în singurătate
demult
într-un secol mai cult
fericirea obligatorie
zboară zboară nu mai zboară
decât așa
într-o doară
pe dinăuntru și pe dinafară
și pe toate părțile aflate-n conflict
până să întâlnească mult-căutatul corp delict
relict
aerul zboară apele zboară
ce ne rămâne și iarăși
vom fi singuri tovarăși
pe o planetă îndepărtată
inept colorată
unde roșul nu e roșu
verdele-i verde
și undele apei în care te vei pierde
se mai văd cu mult înainte de-a fi
acolo și de-a te trezi
scoală măi animalule scoală
și vino-mi în poală
să-ți dau în bobi și în cărți și în tăciuni
că numai ei sunt buni-buni-buni
și-o să afli mai devreme decât ar trebui
când va fi acea zi
și acea noapte
și-o să auzi niște șoapte
care nu spun nimic și totuși și totuși
te vei strecura pe sub lotuși
într-o apă adâncă și neagră
te rog să mă crezi
și-o să-ți fie bine prin toate acele livezi
pe unde vei rătăci după aia fără să știi
nici unde te duci nici de unde vii
asta e fericirea numai în ea
ai să înoți până la capăt
chiar fără să fii
rătăciri
când mai bestecăi
vorba lui dan laurențiu
ca bisisica
noaptea prin casă
pe întuneric
numai pereții
sprijiniți pe contraforturi de cărți
mă mai ajută
să nu pierd direcția
și uite așa
fără ele
mă-ntreb
unde-aș ajunge
înaintez
dus de mână
în direcția bună
și don quijote
se vede alb
ca un baston
pentru orbi
el niciodată
nu rătăcește drumul
meu
revoltă în genunchi
cât timp vor rămâne în memoria voastră
toți cei care
au trecut valvârtej pe-acolo și nu s-au oprit niciodată
aceasta e întrebarea dragă hamlete
a fi sau a nu fi e și ea acolo dar dincolo stă
cea de mai sus
și ce dacă ai fost
ce dacă ești
ce dacă nu te mai ține minte nimeni ca pe-o furnică
sau ca pe-un elefant
dacă nu ești materie pentru memorie
de ce ești de ce-ai fost de ce ai să fii
de ce să te naști
întrebări fără rost
puse aveți dreptate de un naiv
care mai credea până ieri
că a fi om e altceva
e altcineva omul care
rămâne în picioare
sau chiar și-n genunchi dar mai e
va mai fi
o urmă luminoasă
în locul umbrei lui care s-a stins
adio și nu mai am cuvinte
uite uite uite așa ceva nu credeam să mi se întâmple
uite uite-mă încercând să vă fac să mă ascultați
dar de ce de ce
nimic mai comic
uite tot eu sunt mă întreb cu î din i la începutul
cuvântului
și cu â din a mai pe la mijloc
tot eu cel fără mijloace poetice și umane
care vă bat la cap să stați cu urechile ațintite și cu
ochii în soare
ascultând cum poezia moare moare
moare de varză numai după beții
asta trebuie să știi
nu și după poezii
așa începuse poemul pe care voiam să vi-l spun
când mi s-a recomandat să mă spăl bine pe mâini
cu săpun
și deoarece le-am urmat sfatul
s-a șters totul din memoria care tocmai
mi se scursese pe dosul palmei
am întors-o eu cu dosul în sus
dar nici susul nu era mai breaz
poemul s-a dus s-a tot dus
lăsându-mă aici în fața voastră
în curu’ gol
fără sabie și fără măcar vreun pistol
cu care să vă pot ucide dacă nu ascultați
și să vă pot lăsa în pace o vecie de-aici înainte
după ce am să opresc delirul ăsta de cuvinte
cu care se termină totul
și cu care începe câte ceva câteodată
astfel se face că am ajuns aici în cele din urmă
mereu în aceeași turmă
în care încercam să mă ascund
să mă dau la fund
cu aerul meu de gânditor profund
și superficial și ridicol
scriind mai târziu un articol
despre cum se trăiește și cum se moare
de varză și nu te doare
deloc nu te doare
pe loc repaus și-o floare
că vine vara și se usucă în soare
la revedere copii la revedere bătrâni
la revedere voi nenăscuți fericiți
eu mă duc mă tot duc
și promit
că voi tăcea de-acum înainte
pentru că vorba ceea mitocănească
adio și nu mai am cuvinte
