Imaginarul istoric tratat în manieră enciclopedică

Utilizând diverse concepte, de la imaginar social și cultural, bazine semantice, constelații simbolice și lumi imaginare, Enciclopedia imaginariilor din România are drept obiectiv investigarea patrimoniului autohton cultural imaterial și material din perspectivele a cinci domenii: literatura, limba, istoria, religia și artele (Corin Braga, Introducere la Enciclopedia imaginariilor din România, vol. I, Imaginar literar, Edit. Polirom, 2020, p. 20). După cum afirmă coordonatorul general al acestui vast proiect editorial, „abordarea care constituie coloana vertebrală a acestei enciclopedii își propune să îmbine universalul cu particularul pornind de la conceptul de imaginar“ (Corin Braga, op. cit., p. 13). Potrivit profesorului clujean, enciclopedia în cinci volume are ca scop realizarea unei imagini panoramice a patriotismului cultural și spiritual românesc astfel încât să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.

Sorin Mitu – colegul său de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ – a coordonat volumul 3, cel dedicat imaginarului istoric. Publicul larg poate și-l amintește de la momentul controverselor aprinse iscate în jurul manualelor opționale (1999), atunci când a fost victima unui linșaj mediatic. Până la urmă, vâlva din spațiul public nu a afectat cariera universitară a profesorului clujean care a confirmat vocația de cercetător onest al trecutului prin lucrări academice convingătoare. În acest volum, Sorin Mitu pleacă de la premisa că, mai mult decât celelalte reprezentări colective, imaginarul istoric ia naștere din întâlnirea imaginației cu acțiunea umană în plan politic, social și cultural. Devine astfel un subiect central și, din acest motiv, cercetarea mecanismelor care îl guvernează se impune de la sine. Volumul pe care l-a coordonat este sintetic și acoperă principalele reprezentări ale istoriei autohtone, de la mitul originilor (dacii, romanii) și tema identității naționale până la mitologiile istoriografice, imaginarul rasial și etnic, incluzând însă și reprezentările istorice confesionale aflate în competiție. A rezultat de aici un ansamblu de 20 de „voci“ – articole de enciclopedie redactate în general de reputați specialiști, în majoritate istorici și specialiști în științe socio-umane, cu precădere din centrul universitar clujean.

Cum este greu să trec în revistă și să rezum toate secțiunile cărții, am să mă opresc doar la câteva abordări. În primul rând mi-a atras atenția capitolul profesorului Toader Nicoară care a realizat un binevenit survol istoriografic (Istoricii imaginarului, pp. 15-30) prin intermediul unui text ce descrie și modul cum entuziasmul epistemologic postdecembrist a făcut loc în spațiul academic autohton – uneori rupt de știința socio-umană occidentală – și istoriei imaginarului. Până la urmă, românii nu au putut rămâne originali și decuplați de Vest în plan științific, cum nu au fost diferiți nici în planul imaginarului istoric cu privire la strămoși în secolul al XIX-lea. O dovedește textul despre geto-daci datorat istoricului și arheologului Gelu Florea (pp. 31-49); acesta din urmă a urmărit opera de redescoperire a înaintașilor (a dacilor) ca factor legitimant, pentru forjarea identității naționale, care s-a petrecut într-o manieră asemănătoare cu scoaterea la lumină – uneori într-un mod fantasmatic – a celților (a galilor) în Franța (p. 35). Biserica și religiozitatea – textul Nicoletei Hegedűs (pp. 104-122) – pune în discuție, între altele, mitul vechimii creștinismului autohton (manifestat prin readucerea în atenție a Sfântului Apostol Andrei văzut ca propovăduitor al învățăturii creștine printre daco-romani, deși nu există surse arheologice sau de altă natură care să confirme pe deplin această versiune) (p. 105). Acest mit este completat de discursul care privește ortodoxia ca pavăză a identității etnice, mit cu care a polemizat Dumitru Drăghicescu și nu doar el. Așa cum demonstrează autoarea, reprezentările Bisericii și ale religiozității în imaginarul istoric au îmbinat de-a lungul timpului rezultatele demersului academic al istoricilor cu discursul identitar confesional (uneori confesionalist), cu retorica politică și teoriile filosofiei culturii (p. 122).

Apariția acestui volum consistent era cu atât mai necesară cu cât în trecut analizarea miturilor istorice și înclinația spre studierea mentalităților și a imaginarului au creat neînțelegeri și au produs spaime (până la urmă nejustificate). Cartea, la fel ca și întregul proiect enciclopedic, are toate datele pentru a deveni o lucrare de referință.