Ușile secrete ale lui Corto Maltese

Răufăcători pasionați de literatură

Albumele de bandă desenată ale lui Hugo Pratt avîndu-l ca protagonist pe marinarul filosofic Corto Maltese se bazează pe un amestec subtil de componente paraliterare și mainstream, populare și culte, triviale și academice. Ingrediente narative aparținînd ambelor zone coexistă, într-un melanj pe cît de surprinzător, pe atît de natural.

să luăm exemplul referințelor culturale din seria Corto Maltese. Neașteptate, dar firești, greu de asociat cu profilul personajelor, dar perfect plauzibile atunci cînd apar, ele șochează în aceeași măsură în care conving. Plasate în gura sau în mîinile unor indivizi fără scrupule și, aparent, fără altă școală decît a violenței, referințele culturale sînt printre cele mai expresive mijloace de hibridizare narativă și relansare textuală din benzile desenate ale lui Hugo Pratt. Pînă și cel mai teribil răufăcător, pare să spună autorul, are dreptul să fie pasionat de literatură. Pînă și cea mai schematică scenă „huliganică“, ar fi adăugat Mircea Eliade, are dreptul să fie îmbogățită cultural. Dacă, într-o fîșie spațio-temporală, cei doi autori s-ar fi întîlnit (ar fi putut să o facă: Eliade, născut în 1907, Pratt în 1927), cu siguranță ar fi avut ce să-și povestească.

Personajele lui Hugo Pratt nu sînt singurele care se „simt bine cultural“ în mijlocul sau înaintea unor acțiuni violente. În albumul BD Le Loup des Mers al lui Riff Reb’s, adaptare liberă după romanul lui Jack London, căpitanul Larsen, un individ sadic capabil să aplice echipajului său cele mai chinuitoare pedepse, bate, sugrumă, își azvîrle bucătarul la rechini și, în același timp, citește Shakespeare, Tennyson și Kipling, pe care îi cunoaște pe de rost. La fel ca o parte din eroii lui Hugo Pratt (în frunte cu sociopatul voios Rasputin, un soi de Joker al Rusiei țariste), Larsen e capabil de sentimente și acțiuni contradictorii: acum admiră calmul mării și imensitatea bolții stelare, în clipa următoare te strînge de gît sau te aruncă peste bord. Rînjetul său, mefistofelic și omniprezent, ironic și autoironic, se aseamănă cu cel al lui Rasputin, înainte de a comite una din nenumăratele sale crime sîngeroase și gratuite. Asocierea dintre cei doi autori BD poate merge mai departe de asemănările situaționale. Același mixaj grafic și narativ de realism magic și naturalism „maritimă“ a lui Riff Reb’s. În materie de hibridizări grafice, narative, dar și psihologice, Pratt nu încetează să-și surprindă cititorii. Inserția în albume a personajelor contradictorii, de esență sufletească dostoievskiană și cognitivă faulkneriană, brute sensibile sau asasini religioși, nu este nici întîmplătoare, nici gratuită. Ea vine în prelungirea unei viziuni auctoriale consecvente, la rîndul ei hibride și contradictorii: poetice și anti-idilice. O simultaneitate de stări, atitudini și acțiuni ireconciliabile pare să definească estetica lui Pratt. Coexistența și acomodarea reciprocă a contrariilor ar putea fi asociată, din punct de vedere literar, cu noțiuni ca „estetica urîtului“, iar, din punct de vedere științific, cu experimente în genul „pisicii lui Schrödinger“ din fizica cuantică.

Oricum am alege să privim lucrurile, un fapt este cert: în „literatura desenată“ a lui Hugo Pratt (sintagma îi aparține), consecințele situațiilor de tip contradictoriu sînt întotdeauna tragice. Baronul Von Ungern-Sternberg, din Corto Maltese en Sibérie, își moralizează ofițerii că nu cunosc tangoul, înainte de a-i trimite pe doi dintre ei în fața plutonului de execuție. Rasputin, din La Jeunesse, îl salută politicos pe locotenentul japonez Sakaï, înainte de a-l împușca fără nici un avertisment prin buzunarul paltonului. Iar Jesuit Joe, din albumul omonim, spulberă o vrabie pe o creangă, în mijlocul naturii pe care tocmai o admira. Mai întîi contemplativ și senin, Joe își descarcă brusc iritarea și revolverul într-o replică devenită celebră printre fanii lui Hugo Pratt (și poate și printre cei ai filmelor lui Quentin Tarantino): „Trop de bonheur dans ce bois!!!“ (în ediția în engleză: „Too much happiness in these woods!!!“)

Corto Maltese în continuum

Iar hibridizările narative merg mai departe în opera lui Pratt. Nicăieri nu se simte preocuparea pentru cultură mai în largul ei decît în albumele „cu bătăi“ (însoțite de filosofie existențială). Criminali înrăiți, ca Rasputin, prietenul anarhist al lui Corto, țin teorii socio-economice despre rulajul profitului în timp ce își exhibă armele (Corto Maltese en Sibérie) și se delectează cu Voyage autour du monde, jurnalul de călătorie al lui Louis Antoine de Bougainville, înainte de a sări din scaun cu revolverul în mînă (La Ballade de la mer sallée). Traficanți de rom și consumatori profesioniști de droguri, ca jamaicanul Dandy Roll, se relaxează între două jafuri contemplînd liniștea mării și ascultînd Passacaglia lui Luigi Boccherini (). Cît despre Corto Maltese, bătăile, urmăririle sau schimburile de focuri în care este prins se încheie nu de puține ori erudit și contemplativ: cu recitarea unor versuri (din Rimbaud și Coleridge, în Corto Maltese en Sibérie), cu invocarea unor pasaje din Coran (Les Ethiopiques) sau cu rostirea unor replici filosofice (celebra „Venise serait ma fin“, din L’Ange à la fenêtre d’Orient).

Seria Corto Maltese nu se reduce însă la etalarea de cunoștințe literare și preferințe muzicale ale unor personaje predispuse sau obligate să recurgă la violență. Cînd referințele culturale sînt dublate de cele simbolice, benzile desenate ale lui Hugo Pratt capătă anvergura (și culoarea) unor tratate ilustrate de istorie a mitului, magiei și religiei. Album după album, „huliganii“ și anarhiștii lui Pratt sînt puși să treacă „proba labirintului“. Încă o dată, putem presupune că Mircea Eliade ar fi aplaudat demersul.

În Les Helvétiques, Corto Maltese întreprinde o călătorie inițiatică în sătucul izolat Savuit-Sur-Lutry. Alături de prietenul său, profesorul Steiner, eroul descoperă o lume încărcată de personaje mitologice și animată de posibilitatea de a călători prin spațiu-timp pentru a le descoperi figurile emblematice și a conversa cu ele pe teme religioase, filosofice sau existențiale. În țara unde „alchimia, magia, astrologia și legenda își dau întîlnire“, unul din cele mai atrăgătoare concepte din fizica cuantică, acela de „continuum spațio-temporal“, pare a fi la el acasă. Pe calea reveriei diurne și a visului nocturn, dar și prin intermediul lecturii și al filosofării cu voce tare, Corto Maltese poate traversa epocile și topografiile la fel de ușor ca protagonistul serialului Doctor Who fîșiile multiversului. Spre deosebire de acesta, însă, Corto nu are la dispoziție o cabină telefonică inter-dimensională (TARDIS -ul), echipată cu cel mai sofisticat dispozitiv de călătorie spațio-temporală, ci o simplă ușă din lemn: cea a casei scriitorului Herman Hesse. Odată deschisă, eroul lui Hugo Pratt capătă acces nelimitat la universurile magice și ezoterice ale mitologiei helvetice – de unde și titlul albumului.

O bază de date arhetipale

Dacă stabilim o corespondență între tema S.F. a călătoriei în timp și evadările mentale ale protagonistului din Les Helvétiques, între conceptul cuantic de „space-time continuum“ și geografia neurotopică (termenul îmi aparține) a imaginarului concret în care trăiește Corto Maltese, atunci țesătura realității virtuale pe care se sprijină lumea eroului lui Pratt poate fi socotită una de tip neuro-arhetipal. Într-o astfel de ipoteză, realitatea nu ar mai ține cont de constrîngeri materiale sau fizice și nici nu ar mai depinde de vreun reper sau vreo graniță. Într-un multivers mental prin care, printr-o simplă accesare de informație (gîndită sau rostită), poți călători oriunde și oricînd și te poți întîlni cu oricine, totul devine posibil.

Din orice, rezultă orice. Acesta e principiul guvernant al aventurilor lui Corto Maltese din Les Helvétiques. Și, dacă profesorul Steiner îl invocă pe Paracelsus ca model alchimic, Jung (cu teoria sa despre inconștientul colectiv) pare să fie al doilea nume care îi vine în minte cititorului, în linie arhetipală. Și poate și cyberpunker -ul Rudy Rucker, cu cele două romane ale sale, Postsingular (2007) și Hylozoic (2009), ce descriu un univers mental-real în care toată populația planetară este interconectată și informația (inclusiv cea de natură personală) poate fi vizualizată simultan, colectiv, în timp real, pe ecranul minții fiecărei persoane, ca un reality-show. Cloud -ul neurologic imaginat de Rucker se aseamănă cu baza de date arhetipale pe care Corto Maltese caută să o găsească (și să o deschidă) în diferitele aventuri închipuite de Hugo Pratt: sub formă de „Sfînt Graal“ în Les Helvétiques, de „claviculă a lui Solomon“ în Fable de Venise, de „Mare Aur“ în La Maison dorée de Samarkand sau de „fîntînă a tinereții eterne“ în . În spațiul cultural autohton, corelația dintre seria Corto Maltese și preocupările arhetipale și oculte ale lui Pratt a fost analizată de cel puțin doi autori: Mircea Mihăieș, în Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător (2014) și Ioan Stanomir, în Camera obscură. Vis imaginație și bandă desenată (2014).

Imaginar colectiv trans-temporal sau bază de date arhetipale, continuum -ul care i se deschide lui Corto Maltese în Les Helvétiques îi permite eroului să ia contact cu multiple întruchipări identitare ale aceleiași persoane sau instanțe, grupate într-o singură fîșie de spațiu-timp: cea a poveștii visate. Visate sau poate trăite cu adevărat (ambiguitatea este profitabilă cititorului). Pentru că, așa cum știm din filosofia orientală, de pildă din paradoxul fluturelui al lui Lao Țî, dar și din practica actuală a tehnologiei VR, între realitate și virtualitate granițele nu au fost și nu vor fi niciodată ușor de trasat.

În vis, personajul lui Hugo Pratt îi întîlnește pe membrii unui Tribunal al Răului, dar și pe poetul medieval Wolfram Von Eschenbach, împreună cu reprezentarea sa trans-temporală, cavalerul Klingsor. Acesta devine ghidul lui Corto în lumea plină de primejdii, dar și de tentații, a mitologiei helvetice. Probele inițiatice la care este supus eroul lui Pratt includ întîlnirea cu Moartea, ritul de trecere al Focului (prin foc) și judecata Tribunalului Infernal condus de Diavol și avîndu-i ca judecători, printre alții, pe Cain, Iuda, Merlin, Eva, Dick Turpin și nelipsitul tovarăș de peripeții al lui Corto, Rasputin. Tribunalul îl absolvă de orice vină pe Corto și, spre marea dezamăgire a Diavolului, eroul se întoarce, din visul inițiatic care ar fi putut să-l blocheze definitiv în continuum, în lumea realității: la pensiunea „Morfeu“ a viticultorului Vanas și a energicei sale fiice de 15 ani, Erica. O poveste se închide, alta se pregătește să înceapă.