Anul 2021: Scriitorii și proiectele lor literare / Ce așteptări aveți de la noul an?

Ștefan CAZIMIR

Bănuiesc că mulți vor formula, ca și mine, speranța reintrării în normal. În ceea ce mă privește, asta ar însemna redeschiderea Bibliotecii Academiei. În lipsa accesului la publicațiile ei, eu mă aflu, stricto sensu, în șomaj tehnic. Poeții și prozatorii au izvorul creației în ei înșiși. Criticii și istoricii literari nu beneficiază de acest avantaj. Aștept, așadar, momentul când din COVID va rămâne doar… VID. Să sperăm, cât mai repede posibil.

 

Ovidiu GENARU

Proiecte? O dublă așteptare:1) Încep cu o certitudine 100%: să-mi apară antologia de poezie la Editura ROCART, totul e scris, predat, parafat, acceptat, ca parte a Premiului Eminescu, nu pe 15 ianuarie 2021 cum ar fi fost normal ci, probabil, în luna iunie. 2) O incertitudine 100% legată de sfârșitul acestei ciume cu care a început mileniul trei. Speranța e în vaccin. Pentru mine, „norocul“ de a fi senior, nu glumă, am 86, se împletește „ fericit“ cu postura de a fi cobaiul acestui experiment planetar. O să treacă. Proiectul esențial e să-mi conserv sănătatea. Probabil că o să scriu despre asta. Cum, când, ce anume, numai viitorul o știe. La mulți ani tuturor!

 

Alexandru CĂLINESCU

Proiectele mele sunt modeste și (sper) rezonabile. Aș vrea să am idei și inspirație ca să pot susține rubricile fixe la care m-am angajat. Evident că aș dori să duc la bun sfârșit planuri mai vechi dar din superstiție, fiindcă au fost de prea multe ori amânate, nu le mai numesc aici.

Proiectele literare sunt însă pe un loc secund. Cu adevărat important este să regăsim ritmul normal al existenței, să redobândim reflexele convivialității, să putem călători fără teamă. Nu cer, așadar, lucruri extravagante ci absolut banale. Dar cât farmec poate avea banalitatea de care ai fost obligat, o vreme, să te desparți… E momentul să lăsăm în spate catastrofismul paranoic și să optăm pentru un optimism lucid. E o alegere pe care am făcut-o și în alte situații limită și, ca să zic așa, am avut mână bună.

 

Adriana BABEȚI

Cum proiectul la care am trudit (cu intermitențe) peste 20 de ani, alături de o întreagă echipă, se apropie de final, așteptările pentru 2021 ar trebui să fie mari. Dar nu simt așa ceva, din simplul motiv că acest Dicționar al romanului central-european din secolul XX, pe care l-am conceput și coordonat, m-a sleit pur și simplu de forțe. Inclusiv de puterea de a mă bucura de apropiata lui apariție la Polirom. După ce ai citit și recitit peste 250 de romane, după ce ai redactat și re-redactat sute de pagini, după ce te chinui cu o prefață de parcă ți-ai da al doilea doctorat, nu ai altă așteptare decât s-o iei din loc și să te retragi în munți (în Apuseni, dacă mă întreabă cineva). Au fost, e drept, momente când mi s-a părut că întregul univers a intrat în fibrilație și că însuși soarele a încremenit pe cer în așteptarea Dicționarului. Dar mi-am revenit rapid cu picioarele pe pământ. Și așa am rămas. Aștept doar să apară.

 

Gabriela GHEORGHIȘOR

Sper ca în 2021 să avem o viață (literară) cât mai aproape de normalitate. Ăsta este cel mai important lucru. Să poată continua proiectul revistei „Ramuri“, în condiții de stabilitate; 2020 ne-a arătat că nu se știe niciodată când diverși decidenți (politici) aruncă în aer buna funcționare a unei reviste de cultură. Aștept, în calitate de critic literar, să apară măcar câteva cărți de excepție, cărți care să aibă puterea de a supraviețui în durata lungă a timpului (nu doar până la sfârșitul unui an, când se fac bilan țurile, mai mult sau mai puțin convenționale). Chiar dacă am ajuns să trăim în lumea lui Publish or perish, mi-aș dori să mă pot bucura de literatură și de interpretarea ei, cum am reușit până acum, fiindcă „funcționarii scrisului“ mă întristează (fără plăcerea/ bucuria lecturii și a scrisului, domeniul umanioarelor se va transforma într-o fabrică de produse anodine, cu roboței care fac pauze pentru a le număra și a le așeza în tabele; dacă mai sunt și narcisiști, statistica va fi postată și pe rețelele de socializare, ca oglindă a omului de succes).

 

Vasile DAN

Am încercat de mai multe ori și eu să citesc cît mai clar în ziua de mîine. Și n-am reușit niciodată. Tîrziu mi-am dat seama: ce bine! Ziua de mîine e întotdeauna o surpriză. Bună, rea. O pacoste sau un dar. Vină! Numai să vină. Asta e: o ruletă rusească. Mai ales astăzi, în pandemie, la trecerea oarecum frauduloasă, tiptil peste granița dintre ani. Dintre 2020 (ducă-se!), și 2021 – necunoscutul, incertul. Eu am scris întotdeauna, măcinat în așteptare, la inspirație care e o mare capricioasă. Nu am putut nicicum să o planific. Știu că în proză da, se scrie cu normă pe zi. În poezie însă nu merge. Am încercat, de ce să nu recunosc, și eu tertipurile cunoscute. Nu m-am ferit de niciunele. N-a mers. Vine cînd vrea ea, și basta. În ultimele luni am publicat poezie exlusiv în România literară. Poate e vorba de o carte nouă, nu știu. Și eu sînt curios. Aștept 2021. Ca întotdeauna însă cînd aștept ceva sînt neliniștit. Și tensionat.

 

Adrian ALUI GHEORGHE

Pentru 2021 caut o editură să scot ediții noi din romanele mele Urma și Laika care devin tot mai actuale prin „istoricitatea“ subiectelor (Urma vorbește despre închisoarea „politică“ de la Aiud, Laika despre revoluția română la un spital de nebuni!). Demonul scrisului din mine mă îndeamnă să duc la capăt un roman și, de ce nu?, o carte de povestiri. Îngerul scrisului mă îndeamnă să pun cap la cap eseurile mele despre relația intelectualului de azi și de oricînd cu credința, carte pentru care am făcut o ofertă Editurii Doxologia. Tînăra Editură Hertzog din Târgu Mureș (vîrf de lance Radu Iatzcu) mi-a solicitat „o selecție a selecției“ de poezie pentru o colecție pe care o va pune, cică, în mișcare. Voi continua să citesc cărțile confraților din admirație, din respect și dacă voi găsi timp fizic voi scrie și voi propune cărțile lor în „prăvălia cu poezie“ pe care o girez. În rest, se zice că are și Dumnezeu momentele lui cînd rîde în hohote: cînd îl vede pe om făcîndu-și planuri. De asta zic, să fim sănătoși, să ne fie sănătoși cititorii, numai împreună vom depăși orice epidemie, orice grozăvie din aer, din pămînt, din gînd, de pe hîrtie.

 

Adrian POPESCU

Am gata un volum de eseuri, evocări, editoriale din revista „Steaua“, ultimele remarcate de România literară, altele din „Ramuri“. Sunt, pe de altă parte, descurajat de pandemia de versuri proaste, dezarticulate și vide spiritual, care apar în volume și prin reviste, unde redacțiile se arată lipsite de grija oricărui „triaj“ critic. Aș avea un volum de versuri dar ezit, mi-i frică să nu fiu socotit la fel cu acești pseudo-autori, dornici să se promoveze pe ei, nu poezia. Cum îmi amintesc de clar observația, de prin ’70, a Gabrielei Melinescu, participantă la un recital internațional, afirmând despre un poet că pentru acesta era mai important ce recită, nu persoana proprie. Așa cum, zicea ea, pentru un cavaler, armura, armele, harnașamentul calului de luptă se află pe primul plan. La fel cred și eu. Iar altcineva exclamase, acum un secol, văzîndu-i împreună pe Jean Moreas și pe Oscar W. Milosz (ruda mai mare a lui Czeslaw M.) – „Iată-l pe poet și iată, însoțindu-l, Poezia!“

 

Irina PETRAȘ

E mai degrabă vorba despre „așteptările“ pe care le are 2021 de la mine! Senină (căci știindu-mă muritoare) și fără odihnă, deloc dedată lenei, în 2020 am reușit să țin piept derivelor și să îmi văd de planuri aproape netulburată. Am scris, am pictat. Mult. Dacă anul cel nou nu-mi strică socotelile, voi da la tipar o carte despre Eminescu, începutul continuu și voi încheia lucrul la Viața la purtător (complementară cărții mele Moartea la purtător). Îmi doresc să ieșim de sub pânda acestui Ochi capricios și lipsit de logică. Boala și moartea au o logică intrinsecă, un sens pe care noi, oamenii, îl gestionăm binișor de mii de ani, ieșind mereu, ca specie, „deasupra nevoii“. Îmi doresc apoi să stârnesc iarăși, în voie, mari întâlniri de oameni fără spaime în jurul unor cărți. Să știu că, oricât de mici vor fi tirajele, cărțile vor ajunge în mâinile unor oameni cu care voi putea sta de vorbă liber. Că nu le voi da drumul în necunoscut precum mesajele de naufragiat. Am înțeles în 2020 că, deși scriitorii/artiștii sunt singurătăți, nu le priește defel singurătatea silită și nici izolarea. Soluția online? „A se slăbi!“

 

Ioan T. MORAR

Dacă mă ajută Cel de Sus și o parte din cei de jos, voi publica anul viitor un volum de poezii. E scris în cea mai mare parte, trebuie doar să-l asamblez. Un volum la care voi colabora pentru partea grafică (desene și coperta) cu prietenul și fostul meu coleg Octav Mardale, care nu e doar un excepțional caricaturist, ci și un mare artist plastic. Asta în primăvară. Spre toamnă, poate voi reuși să definitivezi urmarea celor Șapte ani în Provence. Iar dacă aș putea începe și unul din cele două proiecte de roman pe care le tot rotesc în minte de ceva vreme, aș fi foarte mulțumit. Cît despre alte așteptări decît cele literare, îmi doresc să putem din nou să ne întîlnim și să călătorim, să ne lansăm cărțile față în față cu cititorii.

 

Liviu CAPȘA

Anul 2021 ar trebuie să însemne, în primul rând,o revenire la mult așteptata normalitate și în ceea ce privește viața obștei scriitorilor : reluarea desfășurării binecunoscutelor proiecte ale USR, organizarea târgurilor de carte, întâlniri ale scriitorilor cu cititorii etc. Cu gândul la cele de mai sus, aștept apariția, la Editura Junimea, a volumului meu de însemnări Macondo de România, dorindu-i o existență … cât mai la vedere. După acaparantele însemnări pomenite mai sus, încerc să finalizez, pentru 2021, niște adieri lirice din „Zona de indulgență“, titlul volumului de versuri care sper să nu se evapore într-o dulce reverie.

 

 

Adrian LESENCIUC

După un an straniu, dar bogat, în care am publicat două romane (Diez și Balada), o antologie a poeziei brașovene (Brașovul în 1001 versuri) și un studiu transdisciplinar, mi-aș dori un 2021 la fel de plin. Am încheiat un prim volum din proiectul „Critica de direcție“, intitulat Analiza vectorială, am început un studiu monografic despre Iraclie Porumbescu, primul prozator al Bucovinei, și lucrez la un roman pe care l-am intitulat provizoriu „Limba lui Hristos“. Rămân deschise proiectele Dicționarului scriitorilor brașoveni (pe care îl coordonez și care sper să fie publicat în 2022) și Istoriei literare a Brașovului (care se va încheia peste câțiva ani buni). În 2020 mi-au lipsit târgurile și lansările de carte, întâlnirile cu publicul; sper ca 2021 să fie anul întâlnirilor și al dialogului cu cititorii. Așteptările mele sunt legate deopotrivă de revista literară „Libris“, care să apară în patru numere consistente, de fireasca deschidere a unui cenaclu al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor, de organizarea Festivalului de Carte și Muzică „Libris“ în iulie și a Festivalului „Limba română“ în octombrie. Sper ca 2021 să fie un an al dialogului literar de calitate.

 

Vasile SPIRIDON

În pofida celor prin care am trecut cu toții, bilanțul personal pentru 2020 a fost ceva mai bun decât în alți ani. Ce e drept, am economisit timpul pe care altădată îl afectam diferitelor deplasări, dar am resimțit, pe plan afectiv, lipsa contactului direct cu lumea noastră literară. Îmi doresc pentru anul care vine să am un același ritm de lucru, în condițiile în care, pe de o parte, nu îmi fac nicio iluzie că se va ieși din criza sanitară, iar pe de altă parte, simt că m-am adaptat foarte bine noilor condiții de lucru. Sper să termin un eseu pe care aș fi vrut să-l finalizez în 2020 și să scriu în continuare texte despre cărți pe care doresc să le citesc eu. Afirm aceasta deoarece felurite persoane ce și-au descoperit tardive veleități literare încearcă să impună – mie și celorlalți colegi critici literari – altfel de lecturi. Debutul editorial întârziat al lui Arghezi nu poate fi un exemplu consolator pentru nimeni, întrucât, înspre 50 de ani, marele poet era deja foarte cunoscut în lumea literară. Nu mai vorbesc de faptul că autorul Cuvintelor potrivite și-a considerat ulterior fiecare apariție editorială ca fiind un nou debut. La mai multe debuturi de cuvinte potrivite pentru fiecare dintre noi în anul 2021!

 

Nicolae PRELIPCEANU

Întrebarea mi-a amintit un vers de Geo Dumitrescu, scris pe vremea regimului comunist: „numai vești rele mai aștept“, spunea poetul.

În ce mă privește, nici eu, acum, deși regimul în care Geo D. scria acele cuvinte, ar fi dispărut, nu aștept cine știe ce lucruri bune. Proiectele mele literare, în general, nu există, sau, mai precis eu nu le privesc ca atare, ci… nu știu cum să spun, ca un mod de viață. Și nu cred că ele ar interesa pe cineva, nici în varianta nefinalizată, nici dacă, Doamne ferește, ar fi finalizate și editate. Niciodată nu mi-am făcut proiecte eșalonate pe ani: anul ăsta scriu asta, anul următor public aia și așa mai departe.

Iar schimbarea asta, absolut mecanică și strict convențională, a anilor, mă lasă – la figurat – rece dar, într-o bună zi, știu, chiar așa o să mă lase, dar la propriu.

Cum m-am săturat să văd numai jumătăți de fețe omenești – n-am spus umane – aștept ca-n anul 2021 să văd fețele complete, fie și nu tocmai cum erau la înjumătățirea asta forțată.

 

Mircea MIHĂIEȘ

Nu sunt original, aștept de la 2021 să fie incomparabil mai bun decât nemernicul 2020. Ceea ce, vorba unui prieten, nu e deloc greu. Aștept ca nebunia lumii să scadă puțin. Aștept ca onoarea și adevărul să treacă înaintea partizanatelor politicie, sterile prin definiție. Aștept ca lumea corecților politici să-și dea seama în ce eroare se află și cât rău seamănă în jur obstinându-se aberant să facă bine – bine, așa cum îl înțeleg ei, pentru grupuri și grupuscule, nu binele universal.

Sper să pot continua și în 2021 lupta corp la corp cu Finnegans Wake (deocamdată, m-am ales doar cu suferințe, frustrări și răni). Nădăjduiesc ca spre sfârșitul anului să pot propune Poliromului spre editare o carte rezultată din bătălia pe care o voi fi dus. Promit să nu fie mai mare de o mie de pagini – dar nici mai mică!

 

Horia GÂRBEA

Pentru 2021 am proiecte literare, dar nicio certitudine că le voi îndeplini, din cauza epidemiei care ne limitează. Aș vrea să public un volum de poezie, dar îl voi amîna pînă la desășurarea Turnirului Poetic anual al Uniunii Scriitorilor pe care îl aștept cu speranța că se va ține. Am început traduceri din John Webster și Thomas Dekker. Îmi doresc să lucrez mai departe la un roman, deși nu sînt sigur că îl voi încheia în 2021. O să scriu despre multe volume care m-au interesat în 2020. Ele merită atenție. Lucrez în paralel la numeroase texte literare: eseuri, cronici, fragmente memorialistice. Nu știu cîte vor ajunge la o formă definitivă, publicabilă și cîte vor rămîne (deocamdată) inedite. Încep mereu multe proiecte. Unele se încheie repede, altele se desăvîrșesc după mulți ani de lucru și ezitări. Nu pot decît să sper că toate cele începute în 2020 vor constitui lucrări finite în 2021 sau 2022, dacă providența îmi va îngădui să le finalizez. Autorul își propune, iar Dumnezeu, singur, va dispune.

 

Liviu Ioan STOICIU

De la scriitorii noștri (poeți, prozatori, dramaturgi, eseiști), în general, tineri și mai puțin tineri, am mari așteptări în 2021, de la mine n-am nicio așteptare. Continuarea și în anul 2021 a poveștii cu Covid-19, care a nevrozat omenirea (și a pus la pământ bugetele de stat) din februarie-martie 2020 non-stop până azi, previzibil, nu se poate să nu scoată din adâncurile subconștientului colectiv opere nemuritoare, strigătoare la ceruri. Aflați în plin război (cum s-a spus de la începutul acestei „pandemii“ nedeclarate oficial nici de OMS, dar aflată pe placul guvernanților lumii și a mass-media), e normal să apară jurnale de front (mai ales ale statului acasă „obligatoriu“, adevărată nenorocire pentru creatorii care se respectă), totodată, de mare impact, e chiar o ocazie unică să fie scos din sufletul românesc, la suprafață, fiorul tragic… Personal, n-am niciun proiect editorial de pus la cale în 2021, cum n-am avut nici în 2020 (după ce am anunțat din decembrie 2017 că nu mai scot cărți originale, ducând lipsă de cititori, stau în banca mea și-i citesc pe cei care scot) – tind spre zero.

 

Dan CRISTEA

Să încep cu revistele literare; mă aștept ca ele să devină mai bogate, mai percutante. În această privință, așteptările mele sunt și mai mari de la cititorii acestor reviste. Revin la o temă de-a mea, veche: faptul că ne aflăm într-o mare criză culturală și educațională și acest fapt se vede în multe privințe, inclusiv în numărul tot mai mic al cititorilor de reviste. Obiceiul de a lua și de a citi o revistă literară – cândva, cu adevărat un obicei pentru studenți, elevi, ca să nu mai spun de profesorii de literatură aproape că a dispărut cu totul. Aici aș avea, așadar așteptări – de la cultură și de la ceea ce am putea numi o „revoluție educațională“. Pentru că nu se mai poate – și, din fericire, observ la mulți oameni această convingere, că am ajuns atât de jos în această privință, educațională, încât nu se mai poate mai jos de atât.

Aștept, bineînțeles, să revenim la o viață literară normală. Aștept să revină târgurile de carte, să ne revedem cu cititorii (care, à propos, se împuținează și ei – și nu e bine!). Aștept, sigur că da, mult mai multe cărți decât au apărut anul trecut; complementar, aștept să beneficiez de mult mai multe informații legate de cărți. Anul trecut, poate și din vina mea, m-am simțit izolat în această privință – a aparițiilor de carte.

În ce privește literatura română, așteptările mele sunt numeroase și nu numai pentru acest an, care tocmai a început. Ar însemna să fim orbi sau ipocriți să nu observăm că tot mai puțini tineri bat la porțile literaturii. Cu ani în urmă, debuturile în literatură erau mult mai numeroase, iar bătălia pentru premiile debutanților era chiar înverșunată. Mă aștept, deci, să apară cărți care să stârnească interesul cititorilor, care să își probeze valoarea literară, valoare pe care să o semnaleze nu nu știu ce „binevoitori“ din mass-media cu diferite interese, ci criticii de specialitate care, Slavă Domnului, știu destul de bine să își facă meseria.

În ce mă privește, vreau să fie un an mai plin de cărți. Luând Premiul Național pentru Literatură pe anul trecut – cum bine se știe, acest premiu mă șterge de acum înainte de pe listele eventualilor candidați la vreun premiu –, cărțile mele de acum înainte, la unele am și început să scriu, vor fi cărți care nu vor intra în vreo competiție. Cărți care vor numai să fie citite, cum s-ar zice. Vreau să îmi termin volumul de comentarii eminesciene și vreau să mai închei un volum la care mă gândesc de destul de mult timp, un volum de eseuri care să se cheme „Vârsta clasică“.