noaptea aniversării
biserica Notre Dame? în clopotniță
arde cocoșatul și plînge
ba nu, e biblioteca din Alexandria.
dorm într-un cort pe malul Cibinului
cu un televizor mic în palmă
visez o mașină roșie călcînd o pisică neagră
îl văd pe tata în caiacul ăla îngust ca un țipar
care taie Europa în două
acolo am fost și eu sau n-am fost
sau era altcineva
văd emigranți eșuați sugari
atîrnați de sfîrcuri negre
ca niște candelabre
dar nu mă trezesc în camera
cunoscută din copilărie
scrinul cu furnir negru lucios
și bibelourile drăgălașe
„mané qui pisse”, ai auzit și tu
că-n Belgia nu mai plouă?
demult erau și cărți
citeam cei trei muschetari
ascultam casa cu trei fete
nu înțelegeam de ce nu se însurau
ai auzit și tu că sașii
se trag din flamanzi
împrumutam cărți în franceză
cînd Franța era doar un vis
și pe harta Parisului
învățam verbele neregulate
ține lama cuțitului în palmă și strînge
spune ana fără să te tai
uite-l cum vine imens
un soare înot atinge obeliscul egiptean
sau statuia libertății
confund
am siluit șapte nopți albe
am tot spălat funinginea
de pe catapeteasma bătrînei biserici
dar n-am mai ajuns niciodată
să curăț cenușa bibliotecii din Alexandria
trei puncte te rog mai încet, dorm
ăsta-i doar un vis, la Römischer Kaiser
tata era Kappellmaistru cînta în frac…
halucinații, stări hipnagogice.
ce-s alea? nu știu, doar că orașului
i se spunea nimic
am uitat
parcă „bonjour tristesse”…
imens venea un soare înot… mereu
în fiecare pauză, în televizorul din palmă
fata aia pe moarte de la Rolling Stones
urcă abia suflînd obeliscul din Piața Concordiei
are 90 de ani și plete dalbe
o fi venit de prin nămeți
dorm, zbor cu pînza luminii pe față
unde-i Frollo, unde-i Quasimodo
unde-i cheia de la poarta verde
mai știi menestrelul, îl auzi, ascultă
e Lili Marlène, glasul ăla inconfundabil
te rog, mai încet, dorm.