Am văzut pe net un filmuleț comic: un tată și fiul lui se află într-o încăpere în care intră deodată o fantomă tradițională, adică un cearșaf umblător. Copilul se sperie, dar tatăl îi explică: nu e nimic de temut, doar o pânză sub care se ascunde un om. Cum copilul nu pare să-l creadă, tatăl …
Un roman grafic de ținută „Orfan. Imigrant. Fierar. Miliardar. Colaborator. Opozant. Criminal pentru unii, erou pentru alții.“ Așa începe, pe coperta IV, prezentarea personajului principal al romanului grafic Il était une fois en France. Și continuă: „Joseph Joanovici a fost toate acestea și chiar mai mult.“ Ne aflăm în Franța celui de-Al Doilea Război Mondial, …
E tot mai evident că pentru Nicolae Ionel poezia e un organ al sacrului, în sensul că spiritul poetic facilitează sfințeniei expansiuni nelimitate, menite a determina toate realitățile lumii să-și recunoască apartenența la cele divine. Procesul acesta e receptat și comunicat de o ființă lirică foarte înzestrată pentru revelația frenetică. Mitul esențial al cărților publicate …
De o bucată bună de vreme, prin diverse medii, a apărut ideea „progeniturilor“ ascunse sau nedeclarate la timp ale lui Eminescu. Ideea născocită de diverși „eminescologi de viață mondenă“ face subiect de presă, fie în tabloide, fie pe rețelele de socializare, ceea ce ar ține viu intereseul față de viața necunoscută a celui care a …
Ceea ce ne interesează este epigraful care prefațează a doua scriere ca importanță din opera lui Mateiu I. Caragiale, nuvela Remember. Deși au fost întreprinse cercetări cu privire la proveniența citatului, spre surprinderea mea, el nu a fost comentat. Explicația ține în bună parte și de o eroare de identificare în care exegeții s-au complăcut …
Cimitirul vesel de la Săpânța e, fără îndoială, unic în România și nu cred că sunt multe în lume care să-i semene. De spus de la început, însă, că singularitatea lui e de nuanță, nu de esență, căci toate cimitirele lumii sunt forme de instituționalizare a morții, de organizare a ei în relație cu cei …
Limba, rostirea ca oglindă socială constituie un aspect bine cunoscut. Însă rar am întâlnit o reflecție asupra primejdiilor ce decurg din stâlcirea ei ca în următoarea afirmație a unui mare scriitor portughez, Fernando Pessoa: „Destinul unui popor depinde de starea gramaticii sale. Nu există mare națiune fără proprietatea limbii.“ Și atunci este firesc să te …
După știința mea, Gabriel Caloian este printre puținii artiști plastici ieșeni din generația relativ tânără care a renunțat la orice formă de contract social, consacrându-se cu totul și cu totul artei. Și asta nu a făcut-o doar o dată, ci, mânat de instinct, el și-a abandonat slujba de mai multe ori. Odată când era profesor …
Oamenii din lumea copilăriei mele vorbeau cu seninătate despre moarte. Se pregăteau din timp pentru întâlnirea cu ea, punându-și deoparte veșmintele cu care voiau să plece de pe lumea aceasta, hainele cele mai de sus, adică, pe care le îmbrăcau o singură dată în viață, în moarte, mai bine zis, în vreme ce pe cele …
Politica, scumpă doamnă, e o meserie care se practică numai în picioare Rădulescu-Nercea Că dumneaei n-are niciodată o politică față de mușterii Iancu Zugravu Personajele teatrului autohton, precum și ale prozei, ca orice oameni reali, sînt preocupate de politică. Conducerea statului și accesul la ea agită acțiunea unor piese. Cele mai cunoscute dintre ele sînt …
O vorbă veche românească recomandă discreție certând prea marea revărsare de intimități în spațiul public: nu se cuvine „să dai din casă“; există lucruri de ne-spus, traducerea lor în cuvinte poate fi trădătoare și chiar primejdioasă, cele mai secrete întâmplări din interiorul unei familii rămân și trebuie să rămână taine. Tot astfel, osatura intimă a …
Un film din 2001, Până unde mă vor duce picioarele, coproducție germano-rusă (!?… – Honni soit qui mal y pense), relatează povestea evadării unui prizonier de război dintr-un lagăr de muncă siberian și a drumului spre casă, mii de kilometri cu înfruntări de pericole și un peisaj neprimitor, ca să-și reîntîlnească familia. Nu intrăm în …
