Să spun de la început: nu-mi plac vorbele mari. Nu am încredere în ele, în „măreția“ lor. Tot așa cum nu-mi plac nici laudele deșănțate căci există și laudă care ucide, tocmai fiindcă, exagerând, induce neîncredere în evaluarea ei. Nu mă dau în vânt după ceremonii și ritualuri. Înțeleg prea bine că omul are nevoie …

Periodic, mă revizitează o neliniște contractată în urmă cu multe decenii. M-a stăpânit violent în vălmășeala anilor 1990, când libertatea cuvântului ajunsese la dezmăț și „adevărurile” individuale ori „de gașcă” se ciocneau uneori până la sânge (în cartea vieții, jurnalul său, tatăl meu vorbea despre multele „tărășenii puse pe seama sfintei revoluții”). În lunile din …

Cum ai trecut de șoseaua ce duce spre conacul bardului de la Mircești și începi să te apropii de Bacău, vezi răstignit, alături de tot felul de reclame, câte un Bacovia costeliv la fiecare răspântie de drum. Bine, bine, îți spui, dar Bacovia, în plină expansiune a proletcultismului, conform celor relatate de Eugen Jebeleanu într-un …

Bcureştiul: un oraş la răscruce de vânturi şi destine romaneşti; un loc unde se vine şi de unde se pleacă, de voie sau de nevoie, din provincie sau din străinătate, în vilegiatură sau în pribegie, „în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși”, vorba Amicului X. Şantier în lucru. …

Epopeile franceze medievale au ca protagonist pe Carol cel Mare (748-814) însoțit de 12 paladini, a căror componență nu este însă aceeași în toate poemele. Nelipsit este contele Roland și foarte frecvent îi întâlnim pe viteazul Olivier, pe Turpin, arhiepiscopul de Reims, și pe Naime, duce de Bavaria. Iată însă că într-un grup de romanțe …

Scriam cîndva într-un articol că, în mod paradoxal, abordarea realistă a vieții n-ar trebui să excludă idealismul, un comportament luat adesea în răspăr. Ziceam că niște soluții utopice ar putea să asigure o mișcare menită să ne țină treji și să ne scoată din marasm, ca dintr-o mlaștină ce riscă să ne înghită. Aceasta în …

Cultura franceză este aureolată ca nici o alta de nimbul fascinației sale, al uriașei sale puteri de iradiere – rayonnement – și de afirmare – illustration – pe care îl datorează spiritului ei. „Dacă spiritul francez ar trebui definit printr-o singură expresie, aș alege le mot qui fait mouche. (traducerea românească „cuvîntul care merge drept …

  Se știa că William Faulkner era mare băutor de whisky. Dar cât a băut scriitorul la ranch-ul său unde și-a scris o mare parte din operă, nimeni nu a putut bănui cu două decenii în urmă. Abia după aproape cincizeci de ani de la moartea scriitorului, echipa de constructori care s-a ocupat de restaurarea …

  Știţi care este fraza cea mai lungă din opera lui Creangă? Iat-o : „Cine-a întîlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergînd cu pas rar, încet şi gînditor, răspunzînd îndesat «sluga dumitale» cui nu-l trecea cu vederea, căscînd cu zgomot cînd …

Citesc în Umberto Eco, Cum ne construim dușmanul / Construire il nemico: „Numai în tăcere funcționează singurul și cu adevărat puternicul mijloc de informație care este murmurul. Orice popor, chiar dacă e oprimat de cel mai pus pe cenzură dintre tirani, a reușit întotdeauna să afle ce se întâmplă în lume cu ajutorul șoaptei“, care …

  Unii poeți se întrebă la ce mai sînt buni. La ce mai e bună literatura?, se întrebă scriitorii. În vremuri de restriște…, cum ar spune Hölderlin. Dar toate vremurile sînt de restriște, pentru scriitori. Vremurile se destramă necontenit, se risipesc și ne risipesc. Trebuie adunate mereu într-o coerență protectoare. Sînt însă momente cînd ai …

Titlul acesta pompos nu vrea decât să reamintească amestecul de bine și rău, de alb și negru, de contrarii, așadar, din care e alcătuită existența umană. În dicționarul meu de Teoria literaturii descriam oximoronul astfel: OXIMORON (gr. oxys = „înțepător, inteligent“ și morós = „prostănac, nebun“). Asocierea paradoxală a doi termeni contradictorii cu efecte expresive …