Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Ana Blandiana și la lirica sa, fără să vreau îmi vine în minte poezia lui Mihai Ursachi, Proiecte primăvăratice, din care citez: „Visul nostru era/ să deschidem/ un pension pentru fluturi./ Născocisem felurite metode/ educative, tu te pierdeai în detalii/ cu privire la avantajele …
Lui Caragiale-tatăl îi place cuvântul piperat, cules de la mama lui, din praful mahalalei sau direct de la birt din gura unui mușteriu pe jumătate treaz, pe jumătate amorțit de băutură. Frazele lui, presărate cu o mulțime de ingrediente, tăvălite prin maioneză picantă și muștar, nu-și pierd, totuși, nici un gram din tăietura geometrică, ascuțită …
Cartea anului 2000. Apoi cartea anului 2100, cartea anului 2300 și, în fine, cartea anului 3000, mai exact, cartea viitorului, constituie un subiect atât de vast și atât de lunecos, încât la fiecare întrebare și la fiecare răspuns pe care încercăm să-l articulăm imaginându-ne în forul nostru interior cum va fi cartea viitorului (a se …
Tăcere Și atunci tăcerea și-a ridicat chipul și a vorbit. Broboane mari de sudoare amestecate cu tăcere s-au desprins de pe tâmplele ei albite de lumina lunii și au picurat în beznă. Ne-am întins mâinile spre fața ei și ne-am umplut căușele palmelor cu beznă, apoi ne-am ridicat mâinile spre cerul potopit de liniște al …
„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei (…), parcă-mi saltă și acum inima de bucurie.“ Acest „nu știu alții cum sunt“ al lui Ion Creangă …
Se făcea că mergeam pe strada Lăpușneanu, năpădită de bălării și de cișmele. Revistele și ziarele, unele vechi, cu filele îngălbenite, altele noi, abia ieșite de sub tipar, mirosind puternic a cerneală, zburau pe lângă mine, zburau și flaierele cu tot felul de citate și de poezii desprinse de pe ziduri. În timp ce înaintam …
Legat de crezul său literar, într-un scurt articol publicat în „Expresul cultural“ Liviu Ioan Stoiciu se confesează astfel:„Nu mă consider un ales al sorții, scriind; din contră, îmi blestem zilele că nu pot și eu să mă bucur de viață din cauza suferințelor provocate de creația literară.(…) Mă plâng adeseori în particular că scrisul m-a …