Semn de carte

La un bilanț

Ion Pop ne oferă un reprezentativ volum de bilanț moral. Poezia unei vârste crepusculare și a experienței corespondente s-au comasat într-o confesiune eliberatoare care constituie fondul grav al textelor. Factorii caracteristici sunt cei ai replierii, ai modestiei, ai unei sfieli în fața lumii și a eului propriu, de transilvană sorginte. Revenirea la un minorat lăuntric …

O energie în variante

Poezia lui Nicolae Coande are uneori aerul unui suspans enigmatic. Autorul începe o confesiune, adoptă un ton decis, descrie un gest amplu, dar dintr-odată se oprește, trece la altceva, repetând procedeul. Elan incipient dar și rezervă, relație posibilă dar și evitare, într-un joc ce trece de la un vers la altul, de la un poem …

Un interiorizat

Soluția la care recurge îndeobște poetul Victor Știr e cea a unei interiorizări maxime. Ceea ce poate da iluzia unui abandon al comunicării curente, a reducției eului liric la propria-i prezență ermetizantă. Imagini elocvente cu tonalități uneori patetice, dar de cele mai multe ori placide, în economia conștiinței proprii. Locul comun nu e dat la …

Un cult al prezentului

O melancolie încă nedetașată de stratul de energie din care a purces, un scepticism încă nelipsit de o notă de prospețime, o cedare care nu e încă sigură pe sine întâlnim în versurile lui Romulus Brâncoveanu. Confesiunea reprezintă aici un melanj de aspirații și insatisfacții care devin iarăși aspirații. Totul pe un ton degajat, pe …

O natură stenică

Într-o perioadă de tensiuni, crize, tonalități ridicate ale ambianței, Horia Gârbea conservă în versurile d-sale un firesc al existențialului nu tocmai la îndemână, o civilitate a scriiturii. Creația i se înscrie cu naturalețe în tiparele unei sensibilități ce-și propune a rămâne egală cu sine. Imaginea globală a poetului e cea de ființă echilibrată, totodată sociabilă …

O carte generoasă

Leonid Dragomir ne oferă ceea ce am putea numi o carte generoasă, întrucât se adresează cu (excesivă?) modestie adolescenților, dar și grație fenomenului pe care îl are în vedere, „interferența dintre filosofie și teologie, […] relația dintre cultură și credință“. Precizând: „Dacă există o unitate tematică a acestui volum, ea constă în aceea că diversitatea …

O critică empatică

Constat de mai multă vreme atenția, perseverența, emoția subiacentă în maniera expresivă și în volutele speculative deopotrivă personalizate în care Al. Cistelecan se apropie de poezia noastră actuală. Nu cred a greși indicând în această prestație factorul capital al empatiei. Să fie vorba de cazul unui poet refulat? De ce oare condeiul d-sale trage preferențial …

O aporie lirică

Întâlnim în poezia lui Horia Bădescu o relativitate aidoma unei melopei tremolate în tranziția sa de la certitudine la dubiu și de la dubiu la certitudine, într-o consecvență a propriei sale desfășurări. Nimic nu pare a începe realmente, nimic nu pare a se sfârși realmente, sub egida unui prezent care însumează trecutul și viitorul, identic …

Un trecut dramatic

Să recunoaștem că o asociere de oboseală și repulsie ne cuprinde pe mulți dintre noi la amintirea perioadei comuniste a literelor românești. Noile evenimente, tensiuni, decepții o umbresc în chip obiectiv, ceea ce nu înseamnă însă că ea nu înfățișează un interes istoric și moral departe de a fi epuizat, reclamând o continuă operație reconstitutivă. …

Materia cu sine însăși

Din capul locului Ion Mureșan e un poet al materiei. Versul d-sale o abordează în diverse ipostaze, cu simțământul primatului acesteia, inclusiv în momentele de examen interior (fie și egale cu un repaus psihic), întrucât „pentru cele ce nu se văd sunt dovezi firave“ (Poem despre cele care nu se văd). Materia cum o damnare …

Un lirism tensionat

Găsim încă o dată în versurile lui Emilian Iachimovski tabloul unei materii agitate, al unei frământări exasperate aparent fără limită. Cu prezența unor clipe repetitive care, în deznădejdea lor, mimează un vis disparent într-un strigăt, numele autorului însuși ștergându-se: „În amurgul de catifea zăresc copii și câini/ care așteaptă lesa nopții// Un vuiet! Aud zdrobirea …

„Veselul Alecsandri”

  După ce s-a ocupat îndelung (se pare că încă nu și-a încheiat truda) de Bacovia, Constantin Călin trece la Alecsandri. Consacrându-i o cercetare pacientă, oprindu-se la detalii ale biografiei și operei deopotrivă, cu o satisfacție a nesațiului în fața unei teme pururi deschise. Plonjează am putea spune în infinitul mic al acesteia. Cu o …