Volumul apărut la Editura Universității Lucian Blaga din orașul de pe malurile Cibinului aduce în atenția publicului manuscrisul jurnalului redactat de Mihail Sebastian, între 17 ianuarie 1930 și 14 ianuarie 1931, în timpul șederii sale în Franța, la Paris și Annecy, când își pregătea un doctorat în Drept. Documentul în sine se constituie într-un veritabil …
Opera lui Gheorghe Grigurcu este într-o continuă așezare – aceasta pare să fie concluzia după lectura jurnalelor sale, ajunse la tomul al șaptelea, volume ispititoare, care se încadrează în rîndul „cărților de nisip“ (după Borges), pe care nu reușești niciodată să le parcurgi pînă la capăt, le reiei, eventual completezi ceea ce citești cu propriile …
Seria de Jurnale tipărite de Cornel Nistea, începând cu anii ’80, ajunge, cu cel mai recent volum, la perioada 2016-2021; destinată publicării, cum sunt, în fapt, toate jurnalele intime, de la C.A. Rosetti, din secolul XIX, la Liviu Ioan Stoiciu, în zilele noastre, cartea, care protejează intimitatea („Mă vizitează adesea gândul că nu pot scrie …
Purtând titlul Jurnalul sinuciderii, la Editura Tracus Arte din București a apărut recent cea de a doua ediție din însemnările zilnice ale lui Ilarie Voronca (1903-1946). Prima versiune a cărții a văzut lumina tiparului în 1999, la mai bine de o jumătate de veac de la tragica dispariție a poetului. În fruntea lucrării se găsește …
Alexa Visarion adună într-un volum (Zborul înalt al amintirii) o parte dintre amintirile sale, o prețioasă colecție a unuia dintre cei mai prolifici regizori de teatru și film din ultimele decenii. Cariera sa a început în 1970 cu montarea, la absolvirea facultății, a piesei Cartofi prăjiți cu orice, de Arnold Wesker, în scenografia colegului de …
Aparent contradictoriu este titlul volumului de memorialistică semnat de Nicolae Jinga, Cartea deșertului lăuntric. În accepția curentă, deșertul este un loc arid, lipsit de viață, pustiu, pe când sufletul este sediul plinătății ființei. Pentru autor, ca slujitor al bisericii, termenul are altă semnificație, de ascetism, de smerenie, de lepădare de sine, de ispășire. În acest …
Cu romanul Pe ape învolburate, Niculae Manolache continuă seria scrierilor sale care au ca subiect confruntările pe care le-a avut, în vremurile opresiunii comuniste din anii 60-70 ai secolului trecut, elevul de liceu, adolescentul și tânărul cu același nume, cu Securitatea și reprezentanții odioasei instituții. Dacă în romanul precedent, Sub vremurile securității, instituția era precizată …
Memoriile unui istoric con temporan sunt mereu de mare interes, căci amintirile nemijlocite se asortează cu rezultatele reflecției de specialitate asupra unor realități trăite sau cel puțin contemporane. Regula este confirmată și copios ilustrată de un fost universitar bucureștean, care o vreme a îndeplinit și funcția de șef al Arhivelor Naționale: Ioan Scurtu, autorul volumului …
Dintre interviurile acordate în cei aproape șaizeci de ani, câți vor fi trecut de la debutul din 1967, cu Pasărea tăiată, Ileana Mălăncioiu selectează douăzeci și trei, la care adaugă, în ediția definitivă a volumului Am reușit să rămîn eu însămi, un text despre Lucian Raicu, prezentat la Târgul de Carte de la Ierusalim, un …
Jurnalul lui Jeni Acterian (1916-1958) a apărut pentru prima oară în 1991 la Editura Humanitas, purtând titlul Jurnalul unei ființe greu de mulțumit. El viza perioada cuprinsă între 1932 și 1947. Ediția a II-a a cărții a văzut lumina tiparului în 2008, cu un titlu ușor modificat, Jurnalul unei fete greu de mulțumit. În 2015 …
Istoricului și criticului de artă Adrian-Silvan Ionescu îi datorăm efortul nobil de selectare, îngrijire și publicare (între coperțile unui singur volum) a notelor memorialistice aparținând părintelui său, graficianul și portretistul Silvan D. Ionescu (1909-1999). Personalitatea portretistului Silvan D. Ionescu (dar mai ales epoca în care a trăit și oamenii din jurul său) ne este dezvăluită …
La Editura Neuma a apărut de curând un nou volum semnat de Horia Gârbea. Este vorba despre lucrarea intitulată O săgeată arzând. Istorii de familie și alte amintiri. După cum o sugerează și titlul, este vorba despre o carte situată sub pecetea memoriei, a timpului care trece implacabil, dar care, după cum ne-a învățat Marcel …
