Sub pecetea memoriei

La Editura Neuma a apărut de curând un nou volum semnat de Horia Gârbea. Este vorba despre lucrarea intitulată O săgeată arzând. Istorii de familie și alte amintiri. După cum o sugerează și titlul, este vorba despre o carte situată sub pecetea memoriei, a timpului care trece implacabil, dar care, după cum ne-a învățat Marcel Proust, poate fi salvat prin intermediul documentului scris. Ideea o regăsim atât în Introducere, cât și pe coperta a patra a cărții, unde Horia Gârbea vorbește despre datoria sa de a depune mărturie despre un timp revolut: „Finitudinea existenței, dar și a memoriei sunt lucruri de care oricine se cuvine să fie conștient. De aici ideea de a publica paginile acestea acum. Am considerat mereu că am o datorie față de cei care au trecut prin lume. I-am cunoscut pe mulți și le păstrez amintirea. Ca și față de cei care, născându-se mai târziu, nu i-au întâlnit și ar merita să-i cunoască prin evocările mele. Săgeata care arde este desigur axa timpului pe care ne mișcăm ca flacăra de-a lungul unui fitil infinit.“

În esență, recentul volum de memorialistică, publicat de Horia Gârbea, conține două secțiuni distincte. Prima parte reprezintă o călătorie prin memorie. Paginile prozatorului trezesc la viață o lume revolută, care se transformă într-o insolită „cronică de familie“. Răzbate din aceste pagini melancolia după o lume apusă, după un paradis pierdut, în care au trăit strămoșii prozatorului. Sub acest aspect, este exemplară imaginea de pe coperta volumului, care îi reprezintă pe bunicii lui Horia Gârbea plimbându-se agale pe străzile din Karlsbad în 1939. Dacă timp îndelungat a lăsat impresia unui copil teribil al literaturii contemporane, de data aceasta Horia Gârbea ni se prezintă sub o nouă ipostază. Umorul și ironia mușcătoare sunt substituite cu o privire nostalgică, în măsură să evoce parfumul unui timp dispărut. Sub pecetea memoriei, rând pe rând, se trezesc la viață o serie de personaje, precum generalul Titus Gârbea, bunicul scriitorului, Nenea Ionel, Tanti Marie, Tanti Annie și Cireșica, Nenea Costache, Mama Nini. Fiecare personaj are o poveste, a jucat un rol în formația spirituală a viitorului om de cultură. De o atenție deosebită se bucură primul și ultimul personaj evocat. Generalul Titus Gârbea (1893-1998) s-a numărat printre cei care, la un moment dat, au făcut istorie până când, în timpul totalitarismului, a devenit victima unei istorii nedrepte. Combatant în cele două războaie mondiale, apoi diplomat în perioada interbelică, fostul general a devenit deținut politic în timpul regimului comunist. Înzestrat cu un real har de povestitor, acesta a reușit să își farmece nepoții cu istoriile trăite pe care le povestea.

Remarcabil se dovedește și portretul mamei din O poveste adevărată. Nostalgia timpului trecut nu îl transformă pe Horia Gârbea într-un sentimental. Dimpotrivă, el reușește să rămână destul de obiectiv, chiar și atunci când reconstituie portretul spiritual al mamei sale. Un portret care nu este unul idilic. Surprinde tocmai falsa idee de răutate pe care se insistă la începutul relatării. Apoi constatăm că, în spatele exigenței exagerate, se ascund o serie de calități admirabile ale celei supranumite Mama Nini.

În partea a doua a cărții, cronica de familie este urmată de Alte amintiri, în centrul cărora nu se mai găsesc strămoșii, ci însuși scriitorul. Acesta a acumulat, la rândul lui, o bogată experiență de viață, care merită să fie cunoscută. Născut în 1962, Horia Gârbea a trăit timp de 27 de ani în comunism, răstimp în care realitatea din jurul lui s-a schimbat din rău în mai rău. În comparație cu teribilii ani ’80, perioada copilăriei îi apare de-a dreptul idilică. De aici confesiunile din Comunismul bizar. Câteva amintiri. Memorialistul surprinde numeroase aspecte care i-au marcat devenirea spirituală. De aici, prezența unor titluri elocvente: Spectacolele tinereții, În căutarea lui Shakespeare, Lecturi infantile, Jocurile copilăriei, Cenaclul de luni. Bucurii și nostalgii, Povestiri despre scriitori etc. Pagini memorabile povestesc ce a însemnat întâlnirea tânărului Horia Gârbea cu teatrul, întâlnire ce i-a marcat în mod decisiv existența (Spectacolele tinereții). Apoi este deconspirată marea descoperire a operei lui Shakespeare (În căutarea lui Shakespeare). În pagini memorabile, autorul reconstituie povestea Cenaclului de Luni. Omul de teatru recunoaște faptul că, pentru el, Cenaclul de Luni a însemnat întâlnirea, la numai 19 ani, cu niște scriitori de calitate și șansa de a-l cunoaște pe profesorul Nicolae Manolescu, mentorul spiritual al unei întregi generații de scriitori. Tonul confesiunii se schimbă în ultima relatare a volumului. Horia Gârbea ne povestește aici o serie de Povestiri despre scriitori, întâmplări pline de haz, ce fac parte dintr-o istorie trăită a literaturii române.

Recenta carte a lui Horia Gârbea vine să demonstreze, odată în plus, faptul că genul memorialistic ne face să cunoaștem mult mai bine omul din spatele operei.