Istoricului și criticului de artă Adrian-Silvan Ionescu îi datorăm efortul nobil de selectare, îngrijire și publicare (între coperțile unui singur volum) a notelor memorialistice aparținând părintelui său, graficianul și portretistul Silvan D. Ionescu (1909-1999). Personalitatea portretistului Silvan D. Ionescu (dar mai ales epoca în care a trăit și oamenii din jurul său) ne este dezvăluită acum grație însemnărilor sale, păstrate în arhiva familiei, sub forma unor note disparate, de întindere variabilă, pe care însuși autorul lor le numea în diferite feluri, uneori pe un ton glumeț și autoironic, de la note și amintiri, la „note pentru amintiri, memorii ale unui bănuit caricaturist, note ajutătoare, amintiri de tot felul, note, noate/ netoate și s-alte toate/ scrise pe coate“. Manuscrisele, păstrate sub forma unor caiete, carnete de însemnări sau simple foi volante, disparate, acoperă o perioadă istorică amplă, cele mai vechi provenind din perioada copilăriei, iar cele mai recente din perioada anilor 1990-1998; este de menționat însă faptul că, deși episoadele din viață coboară mult în timp, către anii copilăriei și adolescenței autorului, perioada așternerii însemnărilor pe hârtie este mai târzie, anume anii 1960, și mai ales anii 1980 și 1990, fiind grupate pe segmente din viață și, mai apoi, în funcție de poziționările autorului față de artiști, muzicieni, scriitori sau gazetari din epocă.
De altfel, amintirile legate de copilărie, cu primii ani de școală și adolescență, sunt și cele care, în mod firesc, deschid volumul; acestea sunt impregnate de sensibilitate și duioșie, conturând tabloul unei vieții idilice în sânul satului natal, universul rural din epocă fiind dominat de joaca și prieteniile cu copiii țăranilor din vecini, gustul laptelui cu caimac și al untului proaspăt bătut în putinei, relația cu părinții și bunicii (cărora le sunt dedicate rânduri pline de duioșie și dragoste), într-un cuvânt mireasma vieții molcome de la țară, simple și lipsite de griji, evocată cu nostalgie și prețuire. Perioada anilor de studiu în străinătate, în Germania, la Technische Hochschule din Berlin-Charlotenburg, secția Arhitectură, corespunde unei etape de formare artistică (tânărul Silvan D. Ionescu fusese de altfel admis, ca audient, la Academia de Arte din Berlin). Răstimpul corespunde unor contacte frecvente cu elita intelectuală și artistică din Berlin, care îl marchează pe tânărul aflat în plină formare artistică; sugestivă este în acest sens, apropierea și mai apoi prietenia cu Herbert von Karajan, dar și cu steaua cinematografiei germane Brigitte Helm. Tot Berlinul a fost locul unor întâlniri aproape cotidiene cu Petre Țuțea și Emil Cioran, cărora le sunt dedicate, de altfel, numeroase (și savuroase) pagini de însemnări, cu un farmec aparte.
De departe însă, cea mai interesantă secțiune din volum, intitulată sugestiv Scriitori, gazetari, excentrici, este cea dedicată însemnărilor privind personalitățile din cercurile literare românești, interacțiunilor autorului cu scriitorii români, de-a lungul anilor. Cititorii (re) descoperă profilul unor scriitori, grație însemnărilor neaoșe și uneori abrupte ale lui Silvan Ionescu, însemnări desăvârșite prin adăugarea unor portrete ale celor evocați, aparținând, desigur, tot autorului. Își găsesc bunăoară locul, în însemnările lui Silvan Ionescu, secvențe și detalii din cele mai variate privindu-i pe Camil Petrescu, George Bacovia (splendidă motivația unei vizite la casa autorului Lacustrei – voiam să văd dacă omul Bacovia seamănă cu poeziile lui, ca și descrierea străzii și casei cuplului Bacovia – „aș spune mai bine uliță strâmbă, cu gloduri de pământ și noroi… o stradă întâmplătoare, cu aspect de fundătură, care nu ducea nicăieri. Numai Bacovia putea să locuiască prin aceste locuri“), Liviu Rebreanu („…nu era un orator, căuta și găsea cu greu cuvintele de care avea nevoie, gâlgâia un fel de sunete și apoi, sacadat și fără mare siguranță, forma fraza“), Ion Minulescu, Zaharia Stancu, Ion Băieșu, Marin Preda, Tudor Arghezi, Fănuș Neagu, Marin Sorescu, pentru a-i numi doar pe câțiva. Portretele acestora, conturate fie prin cuvinte, dar mai ales prin desene și schițe, grație talentului său artistic (unele cu iz caricatural) așternute pe hârtie de același Silvan Ionescu, sunt desigur influențate de percepția subiectivă a autorului, de momente – faste sau mai puțin faste de interacțiune și de episoade de viață, însă nu sunt mai puțin interesante.
Dintre toate portretele de epocă conturate, asupra lui Tudor Arghezi pare că Silvan Ionescu a insistat cel mai mult, iar spațiul din volum alocat acestuia este unul generos, inclusiv în privința schițelor, portretelor și caricaturilor (mai ales) dedicate poetului. Apropierea de Arghezi a făcut ca acesta să îi destăinuie graficianului diferite episoade din viața sa, mai mult sau mai puțin cunoscute, precum polemica Ion Barbu-Tudor Arghezi sau interacțiunea lui Arghezi cu Nichifor Crainic, în perioada când ultimul devenise ministru al Propagandei Naționale.
Contributor la numeroase reviste literare din epocă, de la „Universul literar“ la „Cronica Literară“, „Luceafărul“ și „Contemporanul“, graficianul și portretistul Silvan D. Ionescu a cunoscut și ilustrat, în lucrările sale, cu umor și spirit critic, lumea literară românească din a doua jumătate a secolului trecut. Un volum binevenit, captivant, splendid ilustrat.