Masa de sub nuc

Seria de Jurnale tipărite de Cornel Nistea, începând cu anii ’80, ajunge, cu cel mai recent volum, la perioada 2016-2021; destinată publicării, cum sunt, în fapt, toate jurnalele intime, de la C.A. Rosetti, din secolul XIX, la Liviu Ioan Stoiciu, în zilele noastre, cartea, care protejează intimitatea („Mă vizitează adesea gândul că nu pot scrie în acest Jurnal stările mele cele mai intime – mai ales pe cele din amintire –, pentru a-mi proteja familia de neplăceri posibile“, notează diaristul), cu multe pagini care sunt cu adevărat literatură („un adevărat roman“, afirmă „un scriitor ieșean“ despre Jurnalul din anii 1977-1984), mărturisește suferința din care a crescut textul jurnalului și care, iată, îi pune capăt: „Sunt hotărât să închei aici însemnările mele în jurnal pentru că nu mai vreau să sufăr, măcar că în el am notat și destule momente plăcute. Socotesc că însemnările mele în toate jurnalele au relevat dubla trăire a scriitorului, una a realității uzuale și o alta, adesea dramatică, a celui care creează lumi și personaje cărora adesea li se substituie, momente în care de obicei apare suferința, ceea ce se poate întâmpla și în cazul notițelor pe care le-am făcut în jurnalele mele. Și din nou zic: Gata. Am suferit destul!“, scrie Cornel Nistea în ultima însemnare în Jurnal, datată „28 decembrie 2021“.

Trei sunt segmentele importante ale evocărilor lui Cornel Nistea. Primul circumscrie viața literară, mai întâi, prin conexiunile prozatorului, redactor la revista „Discobolul“, ale cărei începuturi sunt povestite în câteva pagini emoționa(n)te și președinte al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor, cu ficționarii din preajmă, Aurel Pantea și Mircea Stâncel, cu Mircea Muthu și Dinu Flămând, colegi de facultate, Ion Pop, Mircea Petean, Ioan Pintea, Kocsis Francisko, Eugen Evu, Ana Blandiana și Gabriel Chifu; sunt, apoi, relatări de la diverse lansări de carte ale unor colegi, mai cu seamă, în așezări din Alba și Hațeg, cum e Meșcreac, „un sat pur românesc de pe Valea Mureșului mijlociu“, dar și ale propriilor volume, Ieri a fost duminică, la Petroșani și la Școala Gimnazială din Ighiu ori Iar nimic în cutia poștală, la Târgul de Carte Alba Transilvana și consemnarea unor activități legate de tipărirea revistei și decernarea Premiului de Poezie „Lucian Blaga“. Mulțimii informațiilor istorico-literare de pe acest nivel al Jurnalului i-ar fi fost necesar un Indice de nume; poate la o reeditare a cărților într-un Jurnal atoatecuprinzător.

La cei optzeci de ani, Cornel Nistea are un riguros program de lucru, cu ore precis dedicate scrisului („În seara aceasta, program îndeplinit, 13 pagini de proză scurtă: De ce tăcerile?“; „Misiune îndeplinită – dimineață 8 pagini de memorii, spre seară, 13 pagini de proză scurtă, Geniul“, con ­semnează cu neascunsă satisfacție diaristul). Cum se vede din mărturisirile sale, Cornel Nistea scrie sub impresia unor evenimente care îl emoționează și care, în bună măsură, îi sunt oferite cu generozitate de cei din jur; subiecte de scris, pentru biroul de acasă și masa de sub nucul din vremea copilăriei, vin ca un narcotic, cu „efecte de liniștire a ființei bulversate de realitate“ și circumscriu o realitate de o mare diversitate; știrea despre infarctul suferit de Mircea Muthu îi furnizează substanță pentru „17 pagini de proză, Cum e să mori…“, din drama unei „cunoștințe de la Londra“ se ivesc „21 de pagini dintr-un posibil roman, intitulat provizoriu Ana și mama ei“, câteva discuții cu nepoții Sara și Nichita îi dau subiectul prozei Nepoții mei, o figură tragică a satului îl apropie pe prozator de „drama existențială a familiei preotului Cornel Gog, un model de om și de intelectual al satului, prigonit și de o vină în plus din timpul dictaturii proletariatului, aceea că provenea dintr-o familie înstărită“, iar drama familiei prietenului Mihai Ostoics îi oferă subiectul romanului Condamnați să trăiască, ca și, iată, „femeia de lângă mine“; mai mult încă, în baie, la bărbierit sunt posibile subiecte de scris: „Mărturisesc că nu puține subiecte de scris s-au născut în baie, în vreme ce mă bărbieream, când situații aflate sau trăite m-au făcut să izbucnesc în râs, să le notez cât mai degrabă pentru a nu-și pierde din substanța ce constituie ceea ce dă energia textului, de obicei dimensiunea ironică“. Toată această morfologie a scrisului dă seama despre iluzia singurătății, pe care o încălzește, adesea, scriitorul, pentru că, în biroul de la etajul casei sau la masa de sub nuc, acesta se înconjoară de personaje reale sau create, care se nasc în carte și dispar împreună cu „ceilalți“, oamenii din viață.

Al treilea segment, cel mai robust, al Jurnalului lui Cornel Nistea cuprinde o memorialistică „cu o mare încărcătură emoțională“, cum spune, povești de familie, cu reconstituirea spațiului identitar a cărui istorie începe cu „strămoșul Șilip“ din Valea Largă, dar și a spațiului arhetipal de la Sălciua pe care îl evocă în fermecătoare pagini despre diferența dintre imaș și țarină și, mai ales, despre crucile celtice de pe Valea Arieșului din Apuseni: una dintre acestea, Crucea Bandî, se află lângă casa familiei Nistea (și) pentru că rolul crucilor este „sacralizarea locului“: „Majoritatea acestor cruci sunt celtice, au în centrul lor discul solar și motive arhaice: rozete, zigzaguri, calea șerpuită, funia împletită, coarnele berbecului și alte motive care se găsesc pe diferite obiecte din gospodărie“. Din spațiul arhetipal vine interesul autorului pentru strămoșii „cărora le datorăm uriaș de mult“, iar din cel ființial se recompun portrete antologice, cum e acela al Anei lui Pătru Dinului, „cea mai vrednică femeie din sat“. Din trecutul recent, Cornel Nistea reface biografii ale celor închiși în pușcăriile comuniste, iar aceste evocări reprezintă documente ale memoriei colective, fiind comunicate conform „misiunii“ încredințate „poporului meu“, precum cele din Golgota Aiudului din perioada stalinistă.

Cornel Nistea (re)citește, adesea, pe Proust, de la care se inspiră în amuzanta metaforă a recuperării trecutului, asemeni lipirii fragmentelor unui borcan spart în vis. Jurnalele lui Cornel Nistea constituie un proiect literar cu totul remarcabil.