Despre începutul unei regăsiri a identității poeziei românești în anii 1950 nu se poate vorbi în absența grupului de la Steaua, așa cum este consemnat în mai multe istorii literare: iar Aurel Rău este un martor prețios al evoluției revistei și grupului, prezent în redacție de la înființare, din 1949, până în 2000, cunoscând mai multe ipostaze și expresivități.
Pe Blaga, așa cum afirmă în acest volum compozit, ce conține deopotrivă poeme, interviuri, secvențe memorialistice, fotografii, analize sau texte ocazionale, îl cunoaște personal de la începutul anilor ’50, în special prin diferite sarcini redacționale –, iar corelațiile cu autorul Poemelor luminii se dovedesc importante pentru formarea lui Aurel Rău.
În ansamblu, volumul este unul memorialistic, cu o bibliografie atent construită: de pildă, atunci când Aurel Rău subliniază natura ocazională a unor poeme dedicate lui Blaga, face referința obligatorie la Goethe, care spunea că orice poezie este (și trebuie să fie) doar ocazională.
Prin forța lucrurilor, coborâm în arealul ultimului Blaga, al scriitorului ținut la distanță de regimul comunist, cu ocupații mai degrabă de tip funcționăresc la noul serviciu de la Biblioteca Academiei; cu persistența memoriei este urmărit și dificilul proces de recuperare al lui Blaga, în primul rând de recuperare editorială, început după apariția primului volum postbelic de poezii, din 1962 – totodată și un volum postum. Iar în această căutare apar și alte nume, în volum fiind introduse, de exemplu, unele scrisori de la Pavel Țugui, om cu funcție importantă în aparatul cultural al „obsedantului deceniu“, dar și istoric literar făcut, iar nu născut, după 1990 – alături de un text de Lucian Blaga însuși, Tehnică și basm, îndelung contextualizat, o modalitate, în epocă, de a putea fi publicate poezii originale.
Traducerile din Faust, din lirica universală, poemele de tipul Mirabilei semințe, articole, situații, dedicații – toate sunt urmărite în acest volum într-o formă metaforic-narativă, ca parte a unui efort de revalorizare a lui Blaga în România comunistă, unde nu o dată pașii trebuiau făcuți înapoi, cu episoade cerute de autocritică – așa cum a fost atunci când Steaua a publicat o traducere din Rilke, iar Scânteia, de la centru, a reacționat violent. Sau repovestirea momentelor dificile, în care Blaga protestează în mod oficial față de autorul unui roman tendențios pentru poet – persoană importantă, conducător al Uniunii Scriitorilor.
Adunând laolaltă un material în fond eterogen, volumul poate fi înțeles în termeni de recapitalizare, de autodesemnare; la prima vedere nu pot sta alături și poeme, și interviuri, și amintiri, și pagini de istorie literară – dar opțiunea lui Aurel Rău aduce în fața ochilor un personaj preaomenesc, în gesturi care îl extrag din izolarea aulică, cu unele pasiuni și eresuri, precum propunerea pentru Premiul Nobel, „[care] i-a umplut, prin 1956, privirile, de un fel de văpaie“; sau momentele în care Blaga a fost oaspetele caselor de creație, precum cea de la Valea Vinului din ținutul Bistriței, cu descoperirea unei toponimii („stânca lui Blaga“). Astfel, Aurel Rău, coborând până la expresia identității omenesc-corporale, ajunge mai repede la starea mitologizantă, reconfiguratoare a universului, calea sigură de înțelegere a poetului.
În fața actualei prezentificări a lui Blaga, unde romanțul Florinei Ilis, Blaga. În căutarea numelor din seria de popularizare a Editurii Polirom creează un personaj, iar cercetările Martei Petreu (Blaga, între legionari și comuniști, respectiv Filozofia lui Blaga) reinițializează, cu scop expozitiv, suita de curente ale gândirii din perioada interbelică – volumul lui Aurel Rău se situează între cele două atitudini, nefiind deloc de neglijat faptul că această carte, de fapt, exista și înainte ca autorul său să adune toate sau cele mai importante intervenții ale sale despre Blaga între două coperte – într-o formă latentă, desigur, cufundată în imprecisul bloc de marmură care este opera.
Pe de altă parte, acest volum latent este și o modalitate de a răspunde la o întrebare despre natura legăturilor dintre poet și grupul de scriitori de la Steaua, despre eventualele prevalențe, care pot fi cuantificate, cu adevărat, abia acum, pe baza, iată, a mărturiilor din epocă: a venit vremea ca grupul de la Steaua să capete identitate prin Blaga, după ce, odinioară, Blaga va fi existat prin Steaua.