Niciodată nu m-am gîndit că și eu voi trăi ceva cumplit pe pămînt. Pesimismul meu moderat nu a reperat așa o suferință. Atîta tristețe și neputință. Atîta îndepărtare de reflexe, de paradigme în care ai fost crescut și ți-ai crescut, la rîndul tău, copiii, de norme, de bucurii mărunte sau mari, de lumea mea. A …
Cînd eram mică și citeam Jules Verne, fugeam de orice carte a lui despre mări și adîncuri. Deși am făcut înot de performanță, nu am deschis niciodată ochii în apă. Explicația? Teama. Dar teama de ce? De sine, aș zice astăzi. De necunoscut. De ceea ce ar perturba. Drumul armonios al ființei este deopotrivă spre …
Luni seara, pe 16 noiembrie, Institutul Francez din București a organizat o discuție despre „Artă și prietenie“, plecînd de la cele două volume pe care revista „Secolul 21“ le-a dedicat personalității lui George Banu. În jurul lui, am gravitat cîțiva prieteni. Văzînd fiecare chip care apărea pe ecran, am realizat că noi toți cei aleși …
Lucian Pintilie ar fi împlit pe 9 noiembrie optzeci și șapte de ani. S-a născut în 1933 la Tarutino, Județul Cetatea-Albă, astăzi, Ucraina, regiunea Odessa. Pintilie ne inhibă pe noi, românii, și de dincolo. Nici astăzi, în secolul XXI, cei mai mulți nu știu cum să se pună în relație cu el. Cum să-l numească. …
Nu-mi dau seama cît am să mai trăiesc în această stare schizoidă. În fiecare zi îmi vorbesc și mă surprind că aplic scheme mai mult decît convenționale: „o să fie bine, pas cu pas, vom vedea, poate vor puea să se facă măcar repetiții, lecturi pe texte ce vor fi montate cîndva, îmi voi revedea …
În 2011, pe 24 octombrie, de la München, vestea că Liviu Ciulei nu mai este a pus jos teatrul românesc. Mi s-a părut că niciodată nu se poate instala o degradare semnificativă în acest fenomen atîta timp cît instanța majoră, autoritatea numărul unu există. În Germania, în America, în Australia sau în casa superbă …
De multe ori, port în mine persoane ex cepționale, intuind că mă leagă ceva, undeva, cîndva, mult mai profund decît știu. Duc conversații scurte – uneori și ani de zile – nedefinite, convenționale, stupide, amînînd, de fapt, momentul întîlnirii adevărate. Pentru asta, simt că am nevoie să mă pregătesc. Să-mi clarific drumul spre celălalt, să …
Marţi, 13. Octombrie 2020. Bucureşti. Mă uit pe geam. Plouă. Fruzele veștejite aleargă în toate direcțiile. Ca și gîndurile mele. N-am plîns de mult. Din martie, am împietrit. Reacția mea dintotdeauna la șoc, la durere. ÎNCĂ nu reușesc să procesez ce se întîmplă. Mereu sper că este doar unul dintre coșmarurile mele, că mă voi …
Încă mă gîndesc că în perioada cea mai grea și mai ciudată din viața mea am trăit o seară unică la Gala UNITER, la Craiova, pe 21 septembrie, în Parcul „Romanescu“. În noaptea echinoxiului de toamnă. Amînată din luna mai, atunci cînd trebuia să aibă loc, din cauza stării de urgență, din cauza incertitudinilor de …
În 1994, printr-un act abuziv, Alexandru Dabija a fost demis din funcția de director al Teatrului Odeon din București. Paradoxul a fost situat pe culmi. Teatrul Odeon era considerat unul dintre cele mai tari teatre ale momentului și, în orice caz, cel mai non-conformist. Trebuia scos din cărți pentru că ieșea din calapoade. Aici funcționa …
În 2008, de Ziua Crucii a sosit vestea. Nu prea se aștepta mai nimeni. Plecase spre Austria echilibrat de doctorii de la Spitalul Elias. Doar Danei Safta i-a spus „ai grijă de Mihaela!…“. Și astăzi mi se pare straniu. N-am înțeles pînă la capăt ce s-a întîmplat. Mi s-a părut că s-a fofilat pe după …
Chiar dacă nu se vede, cortina a căzut peste artele spectacolului. Disperați, artiștii se străduiesc să înnoade cumva situația stupefiantă în care trăim cu ceva din trecut. Cu normalul. Cu timpul și convențiile în care am existat și creat. Sînt frici și traume. Deja. Muzica, teatrul, opera, dansul sînt lovite în plin. Artiștii independenți de …