Remember Ciulei

 

În 2011, pe 24 octombrie, de la München, vestea că Liviu Ciulei nu mai este a pus jos teatrul românesc. Mi s-a părut că niciodată nu se poate instala o degradare semnificativă în acest fenomen atîta timp cît instanța majoră, autoritatea numărul unu există. În Germania, în America, în Australia sau în casa superbă din mijlocul Bucureștiului.

Personalitatea lui Liviu Ciulei este aceea care a ordonat, care a modernizat și a dat sens teatrului românesc vreme de peste șaizecizeci de ani. Creațiile ce țin de domeniul scenografiei și ale arhitecturii cred că nu sînt nici astăzi, încă, bine cercetate și evaluate. Spiritul său renascentist, viziunea legată de forța unui constructor, la propriu, se întinde, în mod fericit pentru noi, în domenii complexe, complicate, pe care Liviu Ciulei le-a căutat în diversitatea și complementaritatea lor. A re-modelat un tip de limbaj artistic, ca un vizionar sau ca un avangardist autentic. Abstracția, realitatea, ficțiunea, arta, magia, drumurile pline de sensuri în viziunea unui spațiu, a dinamicii lui, a unei scene, a relațiilor cu actorii lui, cu filosofia proprie, seriozitatea lui, unică, au definit creația lui. Timbrul vocii, inflexiunile, dramatismul, greutatea ei m-au împins să-l întreb, odată, în treacăt, dacă vin și dintr-un studiu muzical. Da, se pregătise cîțiva ani ca să devină cîntăreț. Am rămas cu gura căscată! „Cred că aș fi putut să am o viață mai ușoară. Dar am ales calea cea grea.“ Avea toate datele pentru o „viață ușoară“. Educație rafinată, inteligență sclipitoare, stil, carismă, mas ­culinitate, un eu interior matur, un mod de a fi care nu-l lăsa să treacă neobservat. Suficient pentru o carieră frumoasă, ar spune o copleșitoare majoritate. Structura lui Liviu Ciulei a fost aceea de ctitor, de inovator. Personalitatea lui mi s-a părut, din perspectiva operei, un amestec de filosofie barocă și simplitate fundamentală. O călătorie prin cele mai teribile hățișuri ficționale, zboruri multiple sus-ținute de altitudinea spiritului lui și o legătură benefică cu pămîntul, cu încărcătura locurilor, cu ceea ce ține orice edificiu. Atitudinea lui față de oameni, de teatru și de timpuri a fost aceea a unui Lord.

Întotdeauna am știut că la Cehov cel mai greu este să pui în scenă, să regizezi aerul dintre personaje.“, a spus Liviu Ciulei. Să aduci împreună, să ordonezi identități pentru a le revela aura, luminile, întunecimile și nu, dimpotrivă, din preaplin regizoral, să atenuezi coordonate. Aerul este la fel de „greu“ ca orice personaj. El le acceptă poveștile celorlalți și face posibilă neliniștea fiecăruia. Este nevoie de aer între Vania cel învins și Sonia cea îndurerată pentru ca aceasta să spună mo nologul din final ca pe o rugăciune ce se înalță pentru salvarea tuturor. Aer înseamnă apropiere și distanță. Aer înseamnă poziționarea ideilor care să nu sufoce, care să nu-ți arate strălucirea cu orice preț. Aer înseamnă noblețe pe scenă. În tot și toate.

În discursul rostit cînd a fost numit director al Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra“, Liviu Ciulei definește în cîteva fraze elemente esențiale pentru o creație autentică, pentru valoare.

Din 1963 și pînă în 1972, cînd a fost demis după cazul „Revizorul“, pînă la plecarea din țară și dupa aceea, de fapt, mereu, fără sincope, Liviu Ciulei a construit un teatru, o trupă, identități majore actoricești, scenografice, i-a invitat pe cei mai provocatori regizori, a fost atent la fiecare detaliu din fiecare spectacol, din aparițiile fiecărui actor, a pus în scenă spectacole-reper, a elaborat, de fapt, o școală de actorie, un gen al Teatrului „Bulandra“.

Cum vrem să avem un teatru bun dacă avem pretenții de mîna a doua, mulțumindu-ne cu puțin? (…) Am spus noi, pentru că un teatru nu poate să însemne voința unui singur om. Un teatru este rezultatul unei mentalități colective, și aceasta este suma mentalităților formate convergent, în același spirit artistic. (…) Ce va putea diferenția acest teatru de altele nu va fi decît felul prin care înțelegem să exprimăm noul în orice operă, fie clasică, fie modernă, cum vom lega reflexul realității de realitatea însăși, mereu în schimbare. Desigur, nu prin mijloace meșteșugărești, desigur nu prin formele de care am ajuns să fim siguri, ci prin permanenta alegere a noi și noi mijloace de expresie. O premieră nu poate, nu are voie să fie doar un capitol împlinit în plan, să arate tern, neinteresant, neatrăgător, netulburător, neagitator. O premieră trebuie să fie un eveniment artistic, să stîrnească interes, acord sau dezacord, să existe ca o entitate artistică în spațiul geografic al culturii. (…) Munca complexă de regie va deveni în acest teatru un fenomen de interes comun, și pentru aceasta trebuie să pregătim colectivul nostru în direcția a ceea ce numim regie colectivă. Un spectacol nu trebuie să fie materializarea capricioasă a unui singur om – regizorul – ci elaborarea științifico-artistică a unui stat major de concepție. Acesta va determina o fază superioară în drumul teatrului nostru, va însemna o formă superioară de manifestare artistică, va asigura dezvoltarea stilului propriu teatrului. Prin realizarea acestui lucru, teatrul nostru ar putea să devină generatorul unei școli de regie, acțiune importantă pentru întreaga mișcare teatrală din țara noastră.“ (Fragment din discursul lui Liviu Ciulei din 1963, la numirea ca director al Teatrului „Bulandra“.)

Opera de trei parale, Elisabeta unu, Leonce și Lena, O scrisoare pierdută, Azilul de noapte, Un tramvai numit dorință, Moartea lui Danton, Clipe de viață, Furtuna, Cum vă place, Lungul drum al zilei către noapte, Visul unei nopți de vară, Deșteptarea primăverii, Șase personaje în căutarea unui autor, Hamlet… spectacole montate aici, în Germania, America, Australia, Canada… Scenografii pentru spec tacole puse în scenă de Lucia Sturdza Bulandra, Moni Ghelerter, Vlad Mugur, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, George Rafael, Crin Teodorescu, Sorana Coroamă Stanca, Ion Olteanu, Valeriu Moisescu, Dinu Cernescu. Proiecte de arhitectură pentru teatre: În 1961 a participat, împreună cu arhitecții Paul și Stan Bortnovski, la studiul pentru Teatrul Național din București. Proiectul a fost remarcat de specialiști din Germania și America, dar a rămas în această fază pentru că Gheorghiu-Dej l-a refuzat, considerîndu-l „prea modern“. Între 1965 și 1970 a lucrat cu arhitectul Alexandru Iotzu la remodelarea Teatrului Mic, realizînd una dintre cele mai bune scene din București, acolo unde regizorul Radu Penciulescu își va pune amprenta și ca un extraordinar director de teatru, acceptînd această funcție și la sugestia lui Ciulei. În 1972 se construiește sala studio, variabilă, o bijuterie, la Teatrul „Al.Davila“ din Pitești, un proiect superb al arhitectului Ciulei. A fost consultant pentru realizarea scenei Teatrului Național din Craiova. În 1973 a proiectat și a executat, avîndu-l ca asistent pe arhitectul și scenograful Dan Jitianu, transformarea sălii Studio a Teatrului „Bulandra“, Sala „Toma Caragiu“ de azi, într-o sală de tip arenă. Premiul pentru regie la Festivalul de film de la Cannes, 1965, cu Pădurea spînzuraților, Premiul „Toni Award“, care i se decernează la New York, în 1982, pentru întreaga activitate desfășurată la Guthrie Theatre, Premiul „John Housman“, tot în 1982 și tot la New York, pentru contribuția sa la perfecționarea tinerilor oameni de teatru din SUA, Premiul Criticii Australiene pentru cea mai bună producție a anului 1977 pentru piesa Azilul de noapte de Gorki, montată la Old Tote Theatre din Sydney, Medalia „Sfîntul Olav pentru merite culturale“ îi este acordată în 1983 de Majestatea sa Regele Norvegiei, pentru montarea în SUA a piesei Peer Gynt de Ibsen.

Liviu Ciulei a fost un geniu. Un artist preocupat mereu de anvergura lucrurilor, de ceea ce rezistă dincolo de context, de mode, de umori. Un creator conștient de propria valoare. Liviu Ciulei a fost și este unic în peisajul nostru cultural, un artist cumva atipic, străin de succesul facil, de laude și de onoruri care, mai mereu, aduc suficiență și periculoasă încîntare de sine. A fost un intelectual de rasă, de elită mondială, un artist inepuizabil care a știut, dintotdeauna, ce este magia. Liviu Ciulei va rămîne un centru al lumii teatrale, în jurul căruia am reușit să descifrăm ceva din misterul acestei arte și să ajungem în grădinile suspendate ale spiritului.