În ciuda faptului că numele lui Constantin Brâncuși este orgolios afișat în galeria marilor creatori ai neamului alături de Eminescu, Grigorescu sau Enescu, reușim destul de greu să îi conturăm o imagine demnă de această dragoste afirmată. Avem în schimb nenumărate răbufniri patriotarde și un lung șir de tipărituri pe această temă, multe din ele menite uitării chiar din momentul apariției. În cele aproape șapte decenii câte au trecut de la moartea sa, puțini sunt autorii români ale căror studii s-au impus în bibliografia internațională. Printre aceștia trebuie menționată cu prioritate Doina Lemny care aduce mărturii și date concrete menite să distileze și să atenueze multe din frustrările legate de mitul Brâncuși. În calitatea sa de muzeograf cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă „Centre Georges Pompidou“ din Paris, funcție pe care a ocupat-o timp de aproape trei decenii, ea a reușit să promoveze imaginea artistului nu doar la nivel interpretativ (vezi monografia sa Brâncuși, Editura Oxus, Paris, 2005), dar și printr-o asiduă cercetare de arhivă materializată în mai multe studii de un real interes și pentru bio/bibliografia românească. Cărțile publicate până acum, majoritatea traduse și în limba română, o recomandă în acest sens. Un volum precum Brâncuși inedit1 scos împreună cu un alt brâncușolog recunoscut internațional, prof. univ. Cristian-Robert Velescu, epuizat încă de la apariție, ar fi trebuit să beneficieze de reeditări succesive în cei 16 ani câți au trecut de la apariția sa. În 2019, la Editura Vremea, autoarea a publicat, în traducere românească, alte două importante volume de corespondență2 al căror tiraj, de asemenea, s-a epuizat rapid, ceea ce demonstrează că există un apetit cert pentru acest subiect.
Cel mai recent volum, apărut tot la Editura Vremea, intitulat L-au întâlnit pe Brâncuși3 este unul bilingv, româno-francez și cuprinde 13 interviuri pe care autoarea le-a luat mai multor personalități care l-au cunoscut pe Constantin Brâncuși. Seria acestor mărturii realizate în perioada 1992-1997, când autoarea își pregătea lucrarea de doctorat, a avut menirea să îi cristalizeze cercetarea pe segmentul bio/bibliografic.
Cartea debutează cu interviul luat lui Irène și Pascu Atanasiu prieteni apropiați ai lui Brâncuși, el fiind medicul său curant și, ulterior, executorul său testamentar. Mărturiile doctorului Athanasiu oferă multe informații despre modul în care socializa Brâncuși în ultimii săi ani de viață, despre relația sa cu vecinii de atelier, cu prietenii, cu vizitatorii. Medicul, plecat din țară în 1946, lucra la Institutul Pasteur și i-a fost prezentat lui Brâncuși de sculptorul George Teodorescu, unul dintre elevii preferați ai artistului, în acea perioadă. Împrietenindu-se, cei doi s-au văzut timp de zece ani aproape zilnic, motiv pentru care depozițiile sale sunt atât de importante.
Interesante sunt și in terviurile luate unor personalități ale vieții artistice din epocă precum muzeograful și criticul de artă Jean Cassou, directorul-fondator al Muzeului Național de Artă Modernă din Paris, sau profesorul Bernard Dorival, directorul adjunct al Muzeului. Ei sunt cei cu ajutorul cărora s-a realizat donația atelierului către statul francez, Brâncuși impunând atunci, în premieră pentru un artist, clauza refacerii atelierului în integralitatea sa.
Din mărturisirile celor doi, mai ales ale lui Bernard Dorival, aflăm numeroase amănunte interesante, sau doar picante, despre modul cum au decurs negocierile precum și altele detalii despre artist și anturajul său din acea perioadă.
Un alt interlocutor important este sculptorul american Sidney Geist, ale cărui studii despre Brâncuși, parte din ele publicate și la noi, fac parte din bibliografia obligatorie asupra artistului. Buna chimie care s-a dezvoltat între cei doi, de-a lungul repetatelor întâlniri pariziano-new-york-eze a generat nu doar mărturii consistente asupra relației lui Sidney Geist cu Brâncuși, din care tânăra doctorandă a învățat multe despre fidelitatea, rigoarea și chiar empatia față de subiect.
Oarecum frustrant ca așteptări este interviul cu sculptorul franco-maghiar născut la Turda, Etienne Hajdu care, mărturisind de altfel că nu și-a dorit să lucreze cu Brâncuși, afirmă că: „Cea mai bună lecție pe care am primit-o de la el a fost înțelegerea operei, simbolistica oului care este la originea tuturor lucrurilor. Era forma pură și purificată. Și tocmai aceasta conta pentru mine ca artist.“
Alte interviuri cu nume mai puțin familiare publicului românesc precum: Stanisla Lélio, Hanna Ben-Dov, Céline Chalem, François-Xavier Lalanne, Jacquline Matisse-Monnier, François Stahly, Edith de la Tour, Dora Vallier sunt importante în conturarea omului Constantin Brâncuși dar și a operei sale. Toți l-au cunoscut în anii maturității, atunci când își câștigase deja notorietatea și beneficia chiar și de o lejeritate financiară de care însă nu profita. Fiecare interlocutor aduce o perspectivă personală asupra subiectului. Dora Vallier, cunoscut critic de artă, este cea care l-a contactat pe artist cu ocazia numărului din Cahiers d’art, dedicat lui de Christian Zevros, inițiatorul colecției. Fiind desemnată de Zevros să se ocupe de coordonarea numărului omagial, primul de altfel care i-a fost dedicat în Franța artistului, Dora Vallier a avut ocazia să îl viziteze de câteva ori, păstrând imaginea unui personaj care evita orice formă de mondenitate, trăindu-și existența pe coordonatele unei vieți austere, asemenea celei din satul său natal. Observațiile sale cu privire la Brâncuși, Zevros, Valentine Hugo, Henri-Pierre Roché, Marcel Duchamp, Picasso și Tzara sunt inedite, contribuind la o nuanțare a relațiilor dintre Brâncuși, ajuns în ultimii ani de viață, și aceștia.
Un capitol aparte este „Vizitatori americani în atelierul lui Brâncuși“, ce conține mărturii publicate încă din timpul vieții artistului de către personalități care l-au cunoscut. Ei au fost actori sau doar martori la evenimente din existența lui Brâncuși, când începuse să-și câștige notorietatea în Statele Unite ale Americii. Mărturiile lui Oscar Chelimsky, pictor, Jacob Epstein, sculptor, Reginald Pollack, pictor, Samuel Putman, scriitor și ziarist, completează caleidoscopul oferit de autoare. Este o imagine vie a omului Brâncuși văzut la interferența dintre multiple personalități și trăiri.
Merită subliniat faptul că intercesorul își stăpănește bine materia în sensul în care setul de întrebări adresate interlocutorilor săi conține repere de analiză centrate, prin intermediul dialogului, pe trei direcții: biografică, receptare critică a opiniilor interlocutorilor și autoreferențială a intervievatorului. Întrebările au o parte introductivă, de punere în temă a partenerului de dialog și o alta interactivă, care definește nota de autenticitate a discuției, făcându-ne martori la construirea unui profil artistic atât de ofertant cum este cel a lui Brâncuși.
Cartea Doinei Lemny este o lucrare remarcabilă din mai multe puncte de vedere, ce poate fi parcursă deopotrivă cu bucuria unei lecturi relaxante ori cu interes științific care dezvăluie laboratorul istoricului de artă.
______________________________
1 Doina Lemny, Cristian -Robert Velescu, Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească, Editura Humanitas, București, 2004.
2 Brâncuși și Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan și Tonton, traducere de Claudia Drăgănoiu, și Brâncuși & Duchamp povestea unei prietenii, traducere de Doina Jela și Silvia Colfescu, Editura Vremea, București, 2019.
3 Doina Lemny, L-au întâlni pe Brâncuși, interviuri și mărturii, Editura Vremea, București, 2020.